Premierul României, Ilie Bolojan, a afirmat că „sumele pentru vârstnici care nu puteau fi prinse în fonduri europene au fost prinse în buget”. Declarațiile au venit după ce Guvernul a aprobat, joi, bugetul pentru anul 2026. Mai mult, Bolojan a răspuns și amenințărilor PSD, spunând că „dacă un partid nu e mulțumit, are posibilitarea să inițieze moțiuni de cenzură”.
„În mod normal, în timpul dezbaterilor parlamentare apar propuneri. Dacă sunt într-o alveolă rezonabilă, nu creează o problemă. Dacă sunt mari, nu facem decât să repetăm decizia din anii trecuți.
Sperăm că nu vom fi în această situație. Sumele pentru vârstnici care nu puteau fi prinse în fonduri europene au fost prinse în buget. Pentru alte ajutoare există Fondul Social European, există un acord de principiu”, a subliniat Bolojan.
Mai mult, Bolojan a spus, despre PSD că, dacă o parte din coaliție nu e mulțumită, „are posibilitatea să facă moțiuni de cenzură și să folosească alte mecanisme”.
„Cred că de câteva luni de zile, aveţi acest tip de discuţii, am răspuns de nenumărate ori la acest tip de întrebări. Cea mai importantă miză pentru noi este să avem acest buget adoptat, un buget responsabil, un buget făcut în mod corect pentru România, pentru că este baza funcţionării ţării noastre şi este un semnal pentru pieţe, pentru companii, care va avea efecte economice importante.
În condiţiile în care un partid din Coaliţie nu este mulţumit de modul în care funcţionează Coaliţia sau Guvernul, are posibilitatea parlamentară să iniţieze moţiuni de cenzură, să facă ceea ce consideră de cuviinţă, să facă propuneri, sigur. Şi dacă vor apărea astfel de situaţii, sigur că putem discuta pe tema asta”, a mai spus Bolojan.
Guvernul a aprobat, joi, bugetul pentru anul 2026 a fost adoptat de Guvern și va fi trimis la Parlament pentru dezbatere și vot. De asemenea, Guvernul a adoptat și majorarea salariului minim de la 1 iulie 2026. Brutul va crește de la 4.050 lei la 4.325 de lei, așadar o majorare de 275 de lei.
Deficitul bugetar pentru 2026 este estimat la 6,2% din PIB, fiind proiectat sã scadã la 5,1% din PIB în 2027, veniturile totale cresc la 36 % din PIB faţă de anul trecut, iar cheltuielile cresc cu aproximativ 55,5 miliarde lei, conform proiectului bugetului de stat pe 2026 făcut public marţi de Ministerul Finanţelor.
Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, susține că, pentru un buget realist și corect, grupurile parlamentare din coaliție ar trebui să se abțină de la votarea amendamentelor la proiectul Guvernului, subliniind că bugetul nu poate fi subminat în Parlament. El speră ca Partidul Social Democrat (PSD) să înțeleagă acest lucru, avertizând că, dacă nu o va face, situația va fi gravă și bugetul ar putea deveni doar un pretext, iar problema reală ar fi intenția PSD de a submina coaliția.