Antena 3 CNN Actualitate Imagini de pe primul şantier al Autostrăzii A8, care va lega Transilvania de Moldova şi va trece şi Prutul. "A8 avansează zi de zi"

Imagini de pe primul şantier al Autostrăzii A8, care va lega Transilvania de Moldova şi va trece şi Prutul. "A8 avansează zi de zi"

M.P.
3 minute de citit Publicat la 11:45 09 Sep 2026 Modificat la 13:08 09 Sep 2026
Imagini de pe primul şantier al Autostrăzii A8. Sursa foto: Horațiu Cosma

Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a prezentat imagini de pe primul şantier al Autostrăzii A8, care va lega Transilvania de Moldova şi va trece şi Prutul. "Constructorul român de pe lotul 1D Joseni - Ditrău confirmă începutul foarte bun pe care l-am văzut încă din etapa de pregătire a șantierului. Mobilizarea este deja la înălțime: peste 300 de oameni și 240 de utilaje", a transmis Cosma.

Acesta a detaliat şi ce anume se va construi pe acest prim segment de 14,4 kilometri.

"Lucrări în forță pe primul sector al Autostrăzii Unirii A8 montan. La mai puțin de o lună de la startul efectiv al lucrărilor, constructorul român de pe lotul 1D Joseni - Ditrău confirmă începutul foarte bun pe care l-am văzut încă din etapa de pregătire a șantierului.

Mobilizarea este deja la înălțime: peste 300 de oameni și 240 de utilaje și echipamente lucrează în prezent pe primul lot de autostradă construit în județul Harghita.

În șantier se desfășoară simultan lucrări consistente:

  • terasamente și umpluturi;
  • consolidări și îmbunătățirea terenului de fundare;
  • lucrări la pasaje și ecoducte.

Este exact ritmul pe care ni-l doream, după ce am finalizat proiectarea cu trei luni înainte de termen, fapt ce a permis demararea lucrărilor în vârful acestui sezon de lucru.

Pe cei 14,4 kilometri ai lotului Joseni–Ditrău vor fi construite:

  • 18 poduri, pasaje și viaducte;
  • 3 ecoducte pentru asigurarea permeabilității faunei;
  • un nod rutier la Joseni;
  • o descărcare provizorie spre următorul lot, 2A Ditrău–Grințieș, astfel încât acest sector să poată funcționa independent", a transmis Cosma.

Şantierul, filmat cu drona

"În paralel, pregătim documentația necesară pentru autorizarea lucrărilor și pe următorul lot montan, 2A Ditrău - Grințieș.

Un element important este și transparența în urmărirea acestui proiect. Conform contractului, constructorul asigură supravegherea online a lucrărilor, prin camere web instalate în punctele de lucru, iar imaginile sunt disponibile pe site-ul CNIR.

În plus, atât antreprenorul, cât și supervizorul contractului vor realiza, alternativ, în fiecare săptămână, filmări cu drona pe întreg aliniamentul șantierului.

Vom putea urmări, astfel, pas cu pas, evoluția primului șantier ce face parte din sectorul montan al Autostrăzii Unirii. A8 avansează zi de zi. Iar ceea ce vedem acum, între Joseni și Ditrău, ne dă motive serioase de optimism pentru următorii ani.

Obiectivul nostru este unul extrem de ambițios: legătura pe autostradă dintre Moldova și Transilvania, un proiect așteptat de generații și care va schimba fundamental conectivitatea dintre cele două provincii istorice", a încheiat Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Autostrada A8 trece Prutul

Autostrada A8 va continua cu un tronson de aproximativ 125 de kilometri pe teritoriul Republicii Moldova, între Ungheni și Budești, în apropiere de Chișinău. Administrația Națională a Drumurilor a lansat licitația pentru serviciile de proiectare necesare elaborării studiului de fezabilitate pentru acest tronson, care va reprezenta baza pentru etapele ulterioare de proiectare și construcție a autostrăzii A8 Ungheni-Chișinău-Odesa.

În proiectul mai larg, autostrada ar urma să continue de la Chișinău spre sud-estul Republicii Moldova, apoi spre frontiera cu Ucraina și mai departe către Odesa. Traseul complet Ungheni–Chișinău–Odesa este însă încă un proiect aflat în etape de pregătire.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole