Antena 3 CNN Actualitate Religie Înălțarea Domnului, tradiții și obiceiuri. Vasile Ioana: "Această sărbătoare are și o altă semnificație"

Înălțarea Domnului, tradiții și obiceiuri. Vasile Ioana: "Această sărbătoare are și o altă semnificație"

Astăzi, creștinii ortodocși sărbătoresc Înălțarea Domnului, o sărbătoare mare, notată în calendar cu cruce roșie. Părintele Vasile Ioana a dezvăluit, la Antena 3 CNN, ce ar trebui să știe credincioșii despre această zi.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Înălțarea Domnului este cunoscută și sub numele de Ziua Eroilor sau Ispas, însă părintele Vasile Ioana spune că această sărbătoare are și alte semnificații.

Preotul afirmă că Înălțarea Domnului este o sărbătoare care ne conectează cu Dumnezeu, datoria omului fiind aceea de a se ridica deasupra lucrurilor obișnuite ale vieții.

"Este sărbătoarea Înălțării, în care Domnul nostru Iisus Hristos îl ridică pe om la cer. Reședința sufletelor noastre este sus, în împărăția lui Dumnezeu.

Cel mai important lucru este ca astăzi să venim la Biserică. Se aduc ouă roșii, pentru că sărbătoarea Învierii Domnului continuă cu Înălțarea. Finalul sărbătoririi Învierii este acum, la 40 de zile, când Domnul înalță trupul la cer.

Citește și: Rugăciunea care face minuni de Înălţarea Domnului. Are mare putere dacă este rostită astăzi 

Înălțarea Domnului are și o altă semnificație, el ne cheamă pe toți să ne înălțăm deasupra lucrurilor obișnuite.

De aceea, astăzi îi sărbătorim și pe eroi, pe cei care au murit pentru țară și s-au ridicat deasupra lucrurilor obișnuite ale vieții. Eroii sunt comoara noastră.

 Societatea de astăzi ne cere mereu să consumăm și să facem abuz. Există foarte multe tentații și ispite, însă Dumnezeu ne cheamă astăzi să ne uităm spre cer. Hai să ne uităm și spre cer!

Să ne uităm la valorile spirituale, pentru că sufletul nostru merge sus și duce cu el tot ce am făcut bine și rău. Îndemnul meu este să citim mai mult din cuvântul lui Dumnezeu, să ne iubim aproapele, să sărbătorim viața și să ne ținem inimile sus", a spus părintele Vasile Ioana, la Antena 3 CNN.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
5 milioane de români care muncesc, îndatorați de stat cu peste 200 de euro