Antena 3 CNN Externe Încă un accident feroviar în Spania. Un tren a intrat într-o macara care a ajuns pe șine. Sunt 3 răniți

Încă un accident feroviar în Spania. Un tren a intrat într-o macara care a ajuns pe șine. Sunt 3 răniți

R.K.
<1 minut de citit Publicat la 14:02 22 Ian 2026 Modificat la 15:49 22 Ian 2026
Un tren a intrat într-o macara, în Spania. Foto: GettyImages

Un nou accident de tren a avut loc joi, în Spania, după tragedia din Andaluzia, în care au murit 43 de oameni și un alt accident în care a murit un mecanic de tren. Este al treilea accident în doar câteva zile.

Administratorul Infrastructurii Feroviare (Adif) a anunțat că traficul feroviar este întrerupt, joi, după ce un tren de pe linia Cartagena-Los Nietos s-a ciocnit cu o macara în Alumbres, în Regiunea Murcia.

„Traficul este întrerupt din cauza invadării spațiului liber al infrastructurii de către o macara fără legătură cu operațiunile feroviare”, a anunțat despre incident al Adif pe rețeaua socială X.  

Există trei persoane rănite, potrivit unor surse de la Centrul de Coordonare a Urgențelor, care au declarat pentru EFE că trenul nu s-a răsturnat și nici nu a deraiat.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole