Întrevederea premierului Ilie Bolojan cu ministrul federal al Apărării din Germania, Boris Pistorius, programată inițial pentru marți, nu va mai avea loc. Înaltul oficial a fost nevoit să își anuleze vizita în țara noastră din motive de sănătate.
Programul stabilit la Baza 57 Aeriană „Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino” din Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, va continua însă la nivelul secretarilor de stat. Din partea României va participa Sorin Dan Moldovan, secretar de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale din cadrul MApN, iar din partea Germaniei, Dr. Nils Schmid, secretar de stat parlamentar la Ministerul federal al Apărării.
Ministrul Pistorius intenționa să efectueze, ca în fiecare an, vizita tradițională de Crăciun pentru trupele germane aflate în misiune în străinătate, pentru a le mulțumi și a le încuraja în activitatea lor. Anul acesta, programul săi includea România și Polonia, unde peste 300 de militari germani desfășoară misiuni de apărare a spațiului aerian național, în contextul amenințării cu drone de origine rusă.
Boris Pistorius are gripă
Luni seară, cu doar câteva ore înainte de începerea călătoriei planificate de mult timp, Ministerul Federal al Apărării a anunțat „că vizita planificată de Crăciun a ministrului federal al Apărării, Boris Pistorius, este anulată din cauza unei boli”.
Conform informațiilor BILD, Pistorius suferă de o infecție asemănătoare gripei, care îi face în prezent imposibilă efectuarea călătoriei de 30 de ore, cu ședere peste noapte în străinătate.
Ministerul Apărării german a precizat că vizita va fi reprogramată ulterior, iar sprijinul și colaborarea bilaterală între România și Germania în domeniul apărării rămân prioritare.
Gemania e lovită de un val masiv de răceli care afectează în prezent milioane de oameni. Și în Marea Britanie virozele au umplut spitalele și au închis școlile.