Antena 3 CNN Externe JD Vance acuză oficiali israelieni că „manipulează” opinia publică din SUA pentru a prelungi războiul cu Iranul

JD Vance acuză oficiali israelieni că „manipulează” opinia publică din SUA pentru a prelungi războiul cu Iranul

A.O.
2 minute de citit Publicat la 10:47 17 Iul 2026 Modificat la 10:47 17 Iul 2026
Vicepreședintele american a adăugat că există „dovezi clare” că unii lideri israelieni „urăsc acordul” cu Iranul. Foto: Getty Images

Vicepreședintele SUA, JD Vance, i-a acuzat pe unii membri ai guvernului israelian că încearcă să-i „manipuleze” pe americani pentru a prelungi războiul cu Iranul, relatează BBC. Oficialul american a declarat că această campanie de manipulare este „foarte discretă și extrem de bine finanțată”. Israelul nu a comentat, deocamdată, declarațiile vicepreședintelui american. 

Vicepreședintele american a spus că deși are încredere în unii oficiali din Guvernului Israelului, există alții „care manipulează și încearcă să influențeze opinia publică din SUA pentru a prelungit la infinit războiul”. 

Vance a spus că persoane din guvernul israelian au încercat să oprească Statele Unite din eforturile sale de a negocia cu Iranul.

„Cred cu siguranță că ați văzut această campanie foarte discretă și extrem de bine finanțată, menită să deraieze negocierile și să blocheze acordul”, a declarat el la podcastul The Joe Rogan Experience.

Vicepreședintele american a adăugat că există „dovezi clare” că unii lideri israelieni „urăsc acordul”.

SUA au ajuns la un acord cu Iranul luna trecută, cunoscut drept memorandum de înțelegere. Înțelegere a statuat continuarea negocierilor formale, un armistițiu de 60 zile, care nu a fost respectat, și deschiderea Strâmtorii Ormuz. 

Totuși, tensiunile în ceea ce privește strâmtoarea au escaladat și SUA și-au reluat atacurile asupra Iranului, în timp ce Teheranul a atacat aliați ai SUA din regiune. 

JD Vance a fost extrem de implicat în negocierile cu Iranul. El a luat parte la discuțiile din Pakistan din aprilie și a călătorit în Elveția în iunie pentru semnarea memorandumului. 

Vicepreședintele american i-a spus lui Joe Rogan că „nu îl deranjează” criticile formulate de „anumite elemente ale guvernului israelian” la adresa poziției SUA, adăugând că „guvernele străine încearcă să influențeze guvernul tot timpul”.

„Ceea ce mă deranjează este atunci când americanii permit, adică liderii americani permit, ca această influență să le afecteze judecata și să influențeze lucrurile pentru care pledează”, a spus el.

Întrebată despre aceste interviu, Karoline Leavit, secretarul de presă al Casei Albe, a declarat joi: „Cred că președintele ar fi cu siguranță de acord că, da, țările străine încearcă într-adevăr să influențeze opinia publică americană.”

Declarațiile lui Vance sunt cele mai recente dintr-o serie de critici formulate recent de vicepreședinte la adresa Israelului, în timp ce administrația Trump încearcă în continuare să găsească o soluție pentru încheierea războiului, atât prin negocieri diplomatice, cât și prin reluarea atacurilor militare.

În iunie, Vance le-a cerut liderilor politici israelieni, dintre care unii criticau Statele Unite pentru acordul cu Iranul privind prelungirea încetării focului dintre cele două țări, să nu atace „singurul aliat puternic” pe care îl mai au „oriunde în lume”.

Statele Unite și Israelul au lansat atacuri de amploare asupra Iranului în februarie, determinând Teheranul să răspundă prin atacuri asupra Israelului și asupra unor state aliate cu SUA din Golf. Luptele s-au extins și în Liban.

Israelul consideră Iranul o amenințare existențială și dorește eliminarea completă a programului nuclear și de rachete al Teheranului, precum și schimbarea regimului.

Între timp, Camera Reprezentanților a respins miercuri o inițiativă care prevedea reducerea ajutorului american pentru Israel cu miliarde de dolari.

Moțiunea a fost respinsă cu 314 voturi la 104, mai mulți democrați votând în favoarea încetării finanțării – un semn al schimbării de poziție din interiorul partidului, care se îndepărtează de susținerea necondiționată a Israelului.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole