Antena 3 CNN Externe Trump anunţă că SUA vor folosi activele iraniene înghețate pentru a despăgubi navele avariate în Golf. Atacurile au continuat

Trump anunţă că SUA vor folosi activele iraniene înghețate pentru a despăgubi navele avariate în Golf. Atacurile au continuat

Adrian Dumitru 38 minute de citit Publicat la 00:01 09 Iul 2026 Modificat la 10:35 24 Iul 2026
rachetă lansată de IRGC
Foto: Profimedia Images
115 Update-uri
Afișează

SUA anunţă vor folosi activele iraniene înghețate pentru a despăgubi navele avariate în Golf. Atacurile au continuat în a 13-a noapte

24 Iul

Armata SUA a anunțat că a lansat lovituri asupra Iranului pentru a 13-a noapte consecutiv, în timp ce presa de stat iraniană susține că patru persoane au fost ucise, iar alte cinci au fost rănite, relatează BBC. Tot vineri, președintele american, Donald Trump, a transmis că Statele Unite vor începe să folosească activele iraniene înghețate aflate sub controlul Washingtonului pentru a despăgubi proprietarii navelor și ai mărfurilor avariate în urma atacurilor Iranului din zona Golfului.

Într-o postare făcută pe platforma Truth Social, liderul de la Casa Albă a precizat că măsura se aplică "până la noi ordine".

"Vă rog să considerați această declarație drept o notificare oficială că, începând din acest moment și până la noi ordine, toate pagubele provocate navelor, mărfurilor sau oricăror bunuri conexe vor fi plătite din banii Iranului pe care Statele Unite îi dețin și îi controlează" este mesajul scris de Donald Trump pe propria sa rețea socială, Truth Social.

Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a reacționat la amenințarea pe care liderul american a catalogat-o drept "corectă și echitabilă", afirmând că aceasta reprezintă "un precedent incendiar".

Anunțul lui Donald Trump vine pe fondul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu și al atacurilor asupra transportului maritim din două dintre cele mai importante rute comerciale din lume.

Jurnaliştii de la BBC au mai scris că recentele atacuri au avut loc după ce rebelii Houthi din Yemen, susținuți de Iran, au revendicat atacuri asupra a două petroliere saudite în Marea Roșie, în apropierea strâmtorii Bab el-Mandeb. Totodată, temerile tot mai mari privind amenințările la adresa transportului maritim internațional au determinat o nouă creștere a prețului petrolului.

Iranul şi SUA se declară hotărâte să continue atacurile

24 Iul

Iranul şi SUA s-au declarat joi hotărâte să continue atacurile în Orientul Mijlociu, într-un moment în care rebelii houthi din Yemen, aliaţi ai Teheranului, au deschis al doilea front, revendicând atacuri în Marea Roşie, relatează AFP, conform Agerpres.

Confruntările dintre Teheran şi Washington, care au reizbucnit în 7 iulie, suscită temeri într-o blocare de durată a exporturilor de hidrocarburi, întrucât strâmtoarea strategică Ormuz este aproape închisă de către Iran, iar rebelii houthi au anunţat o blocadă împotriva navelor Arabiei Saudite, principalul exportator mondial de ţiţei.

Consecinţa a fost o creştere vertiginoasă a preţului la petrol: preţul barilului de ţiţei Brent a depăşit joi pragul de 100 de dolari, departe de perioada de acalmie care a urmat semnării memorandumului de înţelegere între Iran şi SUA la jumătatea lunii iunie.

În faţa ameninţărilor pentru navigaţia din regiune, preşedintele american Donald Trump a anunţat joi seara că fondurile iraniene îngheţate în SUA vor servi de acum pentru a rambursa daunele aduse navelor lovite în Golf.

"De acum, toate daunele provocate navelor, încărcăturii sau oricărui alt element legat de acestea vor fi acoperite din fondurile iraniene pe care Statele Unite le deţin şi le controlează", a declarat preşedintele american pe platforma sa Truth Social, fără a oferi mai multe detalii cu privire la mecanismul avut în vedere.

Situaţia din Orientul Mijlociu este "scăpată de sub control" şi "la un pas de ceva de neimaginat", a avertizat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate.

După a 12-a noapte consecutivă de ostilităţi, armata iraniană a promis că îşi va continua "represaliile" atâta timp cât atacurile americane "vor continua".

Kuweitul a anunţat joi seară că face faţă unor atacuri cu rachete şi drone iraniene, după ce sirenele de alertă au fost activate în întreaga ţară.

Armata iordaniană a informat că zece rachete şi drone au fost lansate spre regat în ultimele 24 de ore, dintre care nouă au fost interceptate.

Donald Trump a ameninţat la rândul său Iranul şi pe rebelii houthi cu o "pedeapsă militară majoră".

Armata americană a declarat că a atacat ţinte militare iraniene pentru a "reduce şi mai mult capacitatea Iranului de a ameninţa marinarii civili şi navele comerciale" care tranzitează Strâmtoarea Ormuz, aflată în centrul tensiunilor.

Presa iraniană a comunicat despre atacuri în două rânduri asupra Bushehr, oraşul unde se află singura centrală nucleară funcţională din ţară, şi asupra localităţii Chalamcheh, situată în apropierea unui punct de trecere a frontierei cu Irakul, unde două persoane au fost ucise.

Alte bombardamente au fost semnalate asupra oraşelor de coastă, iar o agenţie de presă iraniană a relatat aseară despre un atac cu rachete americane asupra insulei Qeshm, în apropiere de Ormuz.

Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a denunţat o atitudine "iraţională" din partea SUA.

Disputa irano-americană asupra controlului Strâmtorii Ormuz, pe unde tranzitează de obicei o cincime din comerţul mondial cu hidrocarburi, a declanşat reluarea ostilităţilor.

Republica islamică doreşte să introducă taxe de trecere prin această zonă şi autorizează un singur itinerar, de-a lungul coastelor sale, ameninţând că va lua măsuri împotriva oricărei nave care încalcă această regulă.

Gardienii Revoluţiei, armata sa ideologică, au afirmat joi că au oprit trei petroliere care încercau să treacă, încălcând aceste reguli.

Ca reacţie, SUA au impus o blocadă maritimă Iranului. Comandamentul Central american pentru Orientul Mijlociu (Centcom) a precizat joi că, în ultimele nouă zile, forţele sale au "întors din drum 12 nave comerciale şi au imobilizat una", pentru a le împiedica "să intre sau să iasă din porturile iraniene".

De cealaltă parte a Peninsulei Arabice, în Marea Roşie, rebelii houthi, susţinuţi de Iran, au revendicat joi atacuri asupra a două petroliere saudite. Rebelii reprezintă o ameninţare pentru navigaţia prin Strâmtoarea Bab el-Mandeb, care leagă Marea Roşie de Golful Aden şi a cărei importanţă a crescut de la blocarea Strâmtorii Ormuz.

După ce au anunţat luni un blocaj maritim al Arabiei Saudite, aceştia au ameninţat că vor ataca navele care vor încerca să treacă.

O sursă oficială saudită a confirmat că o navă aparţinând unei societăţi saudite a fost "luată la ţintă", provocând un incendiu la bord, potrivit agenţiei oficiale saudite de presă SPA.

Prețul petrolului a crescut brusc după atacurile rebelilor Houthi asupra a două petroliere saudite, în Marea Roșie

23 Iul

Prețul țițeiului Brent a urcat la aproape 99 de dolari pe baril după ce rebelii Houthi din Yemen, aliați ai Iranului, au revendicat atacuri asupra a două tancuri petroliere saudite, relatează NY Times.

În cursul nopții de miercuri spre joi, confruntările dintre SUA și Iran au continuat, iar prețul petrolului a urcat brusc, ajungând la aproape 99 de dolari pe baril în dimineața zilei de joi. Rebelii Houthi din Yemen, aliați ai Iranului, au revendicat atacuri făcute asupra două tancuri petroliere saudite în Marea Roșie.

Atacurile rebelilor Houthi au fost primele de acest gen de când gruparea a anunțat, la începutul săptămânii, instituirea unei blocade împotriva navelor saudite. 

Această escaladare a creat riscul extinderii conflictului care durează de luni de zile în Orientul Mijlociu, având potențialul de a genera un al doilea punct critic de blocaj pentru transportul maritim global. Iranul a închis, în mare parte, Strâmtoarea Ormuz din Golful Persic, perturbând grav aprovizionarea cu petrol și gaze și provocând agitație pe piețele de energie.

Mesajul lui Trump

Donald Trump a avertizat, joi, că SUA vor considera Iranul direct răspunzător pentru eventuale noi atacuri ale rebelilor Houthi asupra navelor, amenințând cu „represalii militare majore” atât împotriva Teheranului, cât și a grupării Houthi, în cazul în care atacurile asupra petrolierelor saudite din Marea Roșie ar continua. 

Trump a afirmat că rebelii Houthi au „acționat foarte responsabil” după ofensiva americană împotriva grupării de anul trecut și pe parcursul conflictului cu Iranul din acest an, însă a adăugat că este „foarte dezamăgit” de reluarea atacurilor.

Omanul a anunțat, joi, că se coordonează cu Arabia Saudită, cu grupările yemenite și cu emisarul ONU pentru Yemen în vederea reluării demersurilor diplomatice menite să detensioneze conflictul în plină amplificare. Omanul a jucat timp de mai mulți ani rolul de mediator între Arabia Saudită și rebelii Houthi din Yemen, susținuți de Iran.

Declarațiile oficialilor din Oman au fost făcute publice la o zi după ce rebelii Houthi, care au instituit săptămâna aceasta o blocadă navală asupra navelor cu legături cu Arabia Saudită, au revendicat atacuri cu rachete și drone vizând două petroliere saudite în Marea Roșie. Această escaladare a creat riscul deschiderii unui nou front în cadrul conflictului mai amplu care implică Iranul.

Trump amenință gruparea Houthi cu „represalii militare severe”

23 Iul

Donald Trump a amenințat gruparea Houthi, aliată Iranului, care controlează de facto Yemenul și care a anunțat închiderea a Strâmtorii Bab el-Mandeb. El a spus că dacă gruparea nu renunță la atacurile lor asupra navelor care tranzitează apele din jurul Yemenului, SUA o vor ataca și o vor „supune unor represalii militare severe”. Trump a mai spus despre gruparea radicală islamistă că până acum „a acționat cu profesionalism și inteligență”.

„În urmă cu un an, Statele Unite ale Americii i-au atacat foarte dur pe Houthi, după ce aceștia au perturbat comerțul și transportul maritim atacând nave. De atunci și pe parcursul conflictului nostru cu Iranul, ei s-au comportat foarte responsabil.

Din nefericire, acum au început din nou, atacând noaptea trecută două nave saudite.

Fie ca acest ADEVĂR să fie cât se poate de clar: dacă vor mai face acest lucru, Statele Unite vor considera Iranul responsabil, deoarece Houthi acționează ca grupare interpusă și reprezentant al Iranului. Iranul va fi supus unor represalii militare severe, la fel și Houthi, față de care sunt foarte dezamăgit, deoarece până acum au acționat cu profesionalism și inteligență”, a scris Trump pe Truth Social.

Armata SUA anunţă încheierea celei de-a 12-a nopţi consecutive de lovituri asupra Iranului

23 Iul

Armata Statelor Unite a lansat noi lovituri asupra unor ţinte militare din Iran pentru a 12-a noapte consecutiv, relatează dpa, conform Agerpres. Pentagonul afirmă că Strâmtoarea Ormuz rămâne deschisă, însă, după săptămâni de noi atacuri iraniene asupra navelor, traficul prin această rută maritimă vitală a încetinit din nou, determinând creșterea prețurilor mondiale ale petrolului, informează jurnaliştii de la CBS News.

Potrivit sursei citate, gruparea rebelă Houthi din Yemen, susținută de Iran, a afirmat, miercuri, că a atacat două petroliere în Marea Roșie, punând în aplicare o amenințare care ar putea perturba un alt punct strategic al transportului maritim: Strâmtoarea Bab el-Mandeb.

Președintele american, Donald Trump, a amenințat ieri că va „bombarda și distruge” un pod sau o centrală electrică din Iran pentru fiecare nou atac iranian asupra unei nave în Strâmtoarea Ormuz.

Loviturile SUA au început joi, la ora 1:00, ora Iranului, şi s-au încheiat aproximativ cinci ore mai târziu, a transmis Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) pe Twitter.

Potrivit CENTCOM, atacurile au vizat ţinte militare iraniene, inclusiv capabilităţi maritime, depozite de rachete şi drone, situri de supraveghere de coastă şi sisteme de apărare antiaeriană.

„Loviturile reduc şi mai mult capacitatea Iranului de a ataca navigatori civili şi nave comerciale”, a transmis CENTCOM.

De la reluarea blocadei porturilor iraniene, CENTCOM afirmă că a redirecţionat nouă nave comerciale şi a scos din funcţiune o altă navă.

Anterior, miercuri, preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat în cadrul unui eveniment desfăşurat în statul american Georgia că nu crede că Iranul este pregătit să ajungă la un acord.

Potrivit lui Trump, de fiecare dată când Iranul acceptă un compromis, încearcă ulterior să îl modifice. „Nu sunt pregătiţi. Vor fi pregătiţi foarte curând”, a spus Trump.

În aceeaşi zi, el a lansat un avertisment mai explicit, afirmând că Statele Unite vor „bombarda şi distruge” un pod sau o centrală electrică din Iran de fiecare dată când această ţară va ataca o navă în Strâmtoarea Ormuz.

Între timp, Statele Unite au trimis forţe suplimentare în regiune, a relatat The Wall Street Journal.

Potrivit publicaţiei, care citează date privind monitorizarea zborurilor şi oficiali americani, trupe, personal medical şi armament au fost desfăşurate din SUA în Orientul Mijlociu.

Un armistiţiu între Iran şi Statele Unite, convenit la mijlocul lunii iunie, nu a rezistat, fiind încălcat în mare parte, iar în această lună au izbucnit din nou confruntări în jurul Strâmtorii Ormuz, o rută strategică pentru transporturile globale de energie, care rămâne în prezent practic închisă.

Statele Unite desfăşoară lovituri atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte asupra unor ţinte din Iran, în timp ce Teheranul a lansat atacuri asupra aliaţilor SUA şi asupra unor obiective militare americane din regiune.

Donald Trump amenință că va distruge un pod sau o centrală electrică iraniană de fiecare dată când un vas este atacat în Ormuz

23 Iul

Donald Trump a amenințat, miercuri, că armata SUA va ținti și va distruge câte un pod sau câte o centrală electrică pentru fiecare atac iranian împotriva unui vas în Strâmtoarea Ormuz, informează AP.

Această cea mai nouă amenințare a lui Donald Trump de a ataca infrastructura civilă iraniană vine în condițiile în care războiul extrem de nepopular cu Iranul intră într-o spirală a escaladării și amenință cu perturbări economice grave la scară globală. Prețurile la petrol cresc din nou accelerat, iar toate acestea au loc chiar înainte de alegerile intermediare din toamnă.

Statele Unite au lansat un nou val de atacuri asupra Iranului în noaptea de marți spre miercuri, iar apărarea antiaeriană a deschis focul deasupra Teheranului. Iranul a lansat un atac cu rachete asupra unui oraș iordanian aflat în imediata apropiere a Israelului, iar în Bahrain și Arabia Saudită au fost emise alerte.

În condițiile în care negocierile sunt în mare parte blocate, ambele tabere au încercat să obțină un avantaj atacând infrastructura civilă. Iranul a răspuns atacurilor americane prin bombardamente asupra infrastructurii energetice și a instalațiilor de desalinizare care furnizează apă potabilă statelor vecine din Golf, afectate grav de penuria de apă.

Dreptul internațional interzice, în general, astfel de atacuri, cu excepția situațiilor în care infrastructura respectivă este folosită în scopuri militare. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat, marți, aceste atacuri, pe care le-a descris drept „inacceptabile”.

Costurile războiului continuă să crească

Închiderea Ormuz, prin care în timp de pace trecea o cincime din petrolul și gazele naturale comercializate la nivel mondial, a zguduit economia globală, iar efectele s-au resimțit mult dincolo de Orientul Mijlociu. O nouă amenințare a rebelilor Houthi din Yemen, sprijiniți de Iran, de a ataca navele saudite din Marea Roșie pune în pericol un alt punct strategic pentru comerțul mondial.

„De acum înainte, de fiecare dată când Republica Islamică Iran va trage asupra unei nave în Strâmtoarea Ormuz, fie cu o rachetă, o dronă sau orice alt dispozitiv ori armă, Statele Unite vor bombarda și distruge UN POD SAU O CENTRALĂ ELECTRICĂ”, a scris Trump pe rețelele sociale.

Trump urma să ajungă, miercuri, la baza aeriană Dover, unde erau așteptate rămășițele pământești ale celor patru militari americani. Cu o zi înainte, secretarul apărării, Pete Hegseth, estimase, în timpul unei audieri tensionate în Senat, că Statele Unite cheltuiseră până atunci 37,5 miliarde de dolari pentru război.

Cotația petrolului Brent, considerată un reper internațional, a urcat la aproximativ 94 de dolari pe baril, iar prețurile benzinei au început din nou să crească.

Echipajul navei lovite în Ormuz a abandonat nava

21 Iul

Echipajul navei care ar fi fost lovită luni în Strâmtoarea Ormuz a abandonat nava și se află în prezent într-o barcă de salvare, a anunțat marți dimineață centrul UK Maritime Trade Operations (UKMTO), scrie CNN.

UKMTO a adăugat că nu a fost raportat niciun impact asupra mediului. Anterior, într-o declarație relatată de presa de stat IRNA, gărzile revoluționare iraniene au susținut că au lovit două petroliere „neconforme” care încercau să tranziteze Strâmtoarea Ormuz.

UKMTO a declarat anterior că a primit un raport conform căruia o navă a fost lovită de un „proiectil necunoscut” la opt mile marine nord-est de Limah, Oman, luni după-amiază.

SUA au atacat centre de comandă militare, capacități navale, instalații pentru lansarea rachetelor și dronelor

21 Iul

Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a precizat că ultimele atacuri au vizat centre de comandă militare, capacități navale, instalații pentru lansarea rachetelor și dronelor, precum și sisteme de apărare antiaeriană ale Iranului.

CENTCOM a mai transmis că navele comerciale continuă să traverseze Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul mondial de petrol.

Iranul susține că a atacat două petroliere

Ca răspuns la noul val de bombardamente americane, Iranul a anunțat că a atacat două petroliere în Strâmtoarea Ormuz, precum și obiective militare americane din Bahrain și Kuweit, potrivit agenției de stat IRNA.

Președintele iranian Masoud Pezeshkian a declarat că țara sa se află acum într-un „război la scară largă” cu Statele Unite.

Autoritățile iraniene au susținut că echipele de salvare evacuau echipajele celor două petroliere lovite în timp ce încercau să traverseze strâmtoarea.

În același timp, agenția britanică pentru operațiuni comerciale maritime UKMTO a anunțat că un petrolier aflat în Strâmtoarea Ormuz a raportat că a fost lovit de un proiectil neidentificat. Echipajul a fost nevoit să abandoneze nava și să se refugieze într-o barcă de salvare.

Nu este clar dacă petrolierul menționat de UKMTO se numără printre cele două nave despre care au vorbit autoritățile iraniene.

Teheranul afirmă că discuțiile diplomatice continuă

În ciuda prăbușirii armistițiului și a intensificării confruntărilor, Iranul a transmis că Statele Unite și Iranul continuă să facă schimb de mesaje diplomatice prin intermediari.

Departamentul american al Apărării a confirmat marți seară identitatea a doi dintre militarii uciși în atacul iranian asupra bazei Muwaffaq Salti din Iordania: soldatul Isabella Gonzales, în vârstă de 19 ani, din Texas, și locotenentul Tyler James Feehan, de 25 de ani, din Hawaii.

CENTCOM anunțase anterior că un al treilea militar a fost dat dispărut în urma atacului. Ulterior, în zonă au fost găsite rămășițe umane care nu fuseseră încă identificate.

Rachete și drone iraniene, interceptate în regiune

Tensiunile s-au extins și în alte țări din regiune. Armata Iordaniei a anunțat luni seară că a doborât trei rachete iraniene, în timp ce sirenele de avertizare au răsunat în întreaga țară.

Forțele armate ale Kuweitului au transmis că au interceptat drone iraniene, iar Bahrainul a anunțat că aparatele fără pilot lansate de Iran au vizat sistemele sale de navigație aeriană. Traficul aerian nu a fost însă afectat.

Agenția iraniană Tasnim a relatat că atacurile americane din noaptea precedentă au lovit mai multe orașe, printre care Tabriz, Chabahar, Konarak, Bandar Mahshahr și Bandar Imam Khomeini.

Presa de stat iraniană a raportat explozii la două petroliere care încercau să traverseze Strâmtoarea Ormuz. Gardienii Revoluției au afirmat că navele se deplasau pe ceea ce au numit o rută sudică „nesigură și periculoasă” și că, ulterior, „au explodat și au fost oprite”.

Comandamentul Central al SUA a contestat însă versiunea prezentată de Iran.

Armata americană a încheiat a zecea noapte consecutivă de lovituri împotriva Iranului

21 Iul

În mai multe regiuni ale Iranului au fost raportate explozii marţi dimineaţă, în timp ce armata americană a afirmat că a încheiat un nou val de atacuri asupra unor ţinte din întreaga ţară. Agenţia iraniană de presă Tasnim a raportat explozii la Konarak, în provincia Sistan-Baluchestan din sud-est, şi în oraşul-port Chabahar de la Golful Oman.

Postul public de televiziune iranian Press TV a raportat, de asemenea, lovituri americane în apropierea oraşului Shiraz, în sud-vestul Iranului, în timp ce agenţia de presă Fars a informat că mai multe explozii s-au auzit în jurul insulei Qeshm din Strâmtoarea Ormuz şi în apropierea oraşului Bandar Abbas din sudul ţării.

Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunţat pe Twitter că a finalizat cea mai recentă rundă de atacuri.

„Forţele americane au lovit centre de comandă militară iraniene, capacităţi maritime, situri de lansare a rachetelor şi dronelor, precum şi sisteme de apărare aeriană pentru a reduce capacitatea Iranului de a continua atacarea navelor comerciale care tranzitează Strâmtoarea Ormuz”, potrivit textului.

Atacurile au marcat a zecea noapte consecutivă de lovituri ale Statelor Unite asupra unor ţinte din Iran, după ce Iranul a lansat atacuri de răspuns împotriva ţărilor care găzduiesc baze militare americane în regiune.

Armata israeliană anunță că își va modifica pozițiile într-o zonă de testare, pentru a sprijini forțele libaneze

21 Iul

Armata israeliană îşi va "adapta" desfăşurarea trupelor într-una dintre "zonele-pilot" din sudul Libanului pentru a facilita sarcina soldaţilor libanezi care trebuie să asigure securitatea acolo, a declarat luni seară un oficial militar israelian, scrie Agerpres. Armata israeliană "îşi va adapta dispozitivul într-una dintre zonele-pilot pentru a permite Forţelor armate libaneze să îşi îndeplinească misiunea, garantând în acelaşi timp securitatea soldaţilor Tsahal şi păstrându-şi dreptul la autoapărare şi la neutralizarea ameninţărilor", a indicat acest oficial, fără a preciza despre ce zonă este vorba.

"Proiectul-pilot serveşte ca test pentru suveranitatea Forţelor armate libaneze în cele trei sate-pilot, ca singură autoritate oficială abilitată să poarte arme în zonă", a adăugat el.
Retragerea progresivă a Israelului din aceste zone, în beneficiul armatei libaneze, are loc după discuţiile negociate de Statele Unite între reprezentanţi ai Israelului şi ai Libanului, la mijlocul lunii iulie, la Roma.

Mai devreme în cursul zilei de luni, Washingtonul anunţase că armata libaneză a început să preia securitatea în trei sate din sudul Libanului.

Departamentul de Stat a indicat că operaţiunile au început în "zone-pilot" din Froun, Srifa şi Zawtar al-Gharbiya.

Armata libaneză a declarat luni că trupele sale "continuă să îşi îndeplinească misiunile în regiunile din sud, inclusiv în localităţile Froun şi Srifa".

Forţele israeliene sunt prezente la periferia localităţii Zawtar al-Gharbiya, mai scrie AFP.

Armata americană lansează un nou val de atacuri asupra Iranului

20 Iul

Statele Unite au lansat noi atacuri asupra Iranului, a anunțat, luni, Comandamentul Central al SUA într-o postare pe Twitter.

„Astăzi, la ora 16:00, ora Coastei de Est, forțele americane au început o nouă serie de atacuri asupra Iranului, la ordinul comandantului suprem”, a transmis CENTCOM.

„Atacurile urmăresc să reducă și mai mult capacitățile militare iraniene folosite pentru atacarea navelor comerciale din Strâmtoarea Ormuz”.

Trump amenință Iranul că va plăti pentru uciderea mai multor militari americani

20 Iul

Donald Trump amenință Iranul cu represalii dure pentru moartea unor militari americani, după un sfârșit de săptămână în care trei membri ai forțelor SUA au fost uciși, relatează CNN.

„De fiecare dată când Iranul ucide un militar american, va plăti pentru acea moarte înzecit!”, a scris el, luni, pe Truth Social.

Trump a afirmat că le-a transmis instrucțiunile sale celor aflați la conducerea armatei.

„Această directivă le-a fost transmisă secretarului pentru război (titlul inventat de administrația Trump, titulatura reală este Secretarul Apărării - n. red.), Pete Hegseth, președintelui Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore, Daniel Caine, și tuturor comandanților armatei”, a scris el.

Pentagonul a confirmat moartea a trei militari americani în cursul sfârșitului de săptămână: doi la o bază militară din Iordania și unul în nordul Irakului.

Armata continuă să examineze rămășițele umane neidentificate găsite la locul atacului din Iordania, ceea ce indică faptul că numărul victimelor ar putea crește.

SUA trimite avioane suplimentare în Orientul Mijlociu, în timp ce Trump ia în considerare extinderea războiului împotriva Iranului

20 Iul

Statele Unite își măresc numărul de aeronave în Orientul Mijlociu, pe măsură ce tensiunile cu Iranul cresc. SUA intenționează să trimită avioane de vânătoare F-16 și F-35 suplimentare de la bazele din Europa, precum și avioane cisternă suplimentare pentru realimentare în aer, potrivit unui oficial american citat de CNN.

Zeci de avioane cisternă americane au ajuns în Israel în ultimele zile și încă sosesc, a declarat o sursă israeliană. În timpul operațiunii din martie, au fost aproximativ 94 de aeronave. Numărul acestora scăzuse la 40, dar a crescut de săptămâna trecută.

Resursele suplimentare ar putea extinde opțiunile președintelui Donald Trump în timp ce acesta analizează cum să procedeze în conflictul care escaladează.

Săptămâna trecută, Trump a participat la o conferință de presă privind opțiunile de intensificare a războiului. El a analizat dacă să încerce să cucerească insula Kharg, un centru cheie de export iranian, sau să bombardeze instalațiile nucleare iraniene.

Kuweitul a interceptat „ținte ostile” pentru a doua oară, luni

20 Iul

Armata kuweitiană „interceptează ținte ostile” pentru a doua oară luni, au declarat forțele armate ale țării, după ce Iranul a tras o salvă inițială în primele ore ale dimineții, ora locală, scrie CNN.

Orice „explozii care ar putea fi auzite” au fost cauzate de sisteme de apărare aeriană activate, a anunțat armata pe X.

Mai la sud, în Bahrain, sirenele au declanșat la sfârșitul după-amiezii, ora locală, potrivit Ministerului de Interne al țării, pentru treia oară luni.

 Armata iraniană și-a intensificat atacurile asupra a trei țări din regiune - Kuweit, Iordania și Bahrain - în ultimele zile, toate acestea găzduind baze regionale americane.

De ce Iranul atacă intens Kuweitul, Bahrainul și Iordania

20 Iul

După ce Statele Unite și Israelul au declanșat războiul împotriva Iranului, regimul iranian a răspuns atacând toate statele din regiunea Golfului, inclusiv Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită, precum și Israelul și chiar țări aliate Iranului, precum Omanul.

În actuala etapă a escaladării, acțiunile militare iraniene s-au concentrat, însă, mai intens asupra a trei state din regiune: Kuweit, Bahrain și Iordania. Toate trei au permis Statelor Unite să le folosească teritoriile pentru baze militare din regiune.

Această alegere arată că regimul iranian încearcă în mod mai sistematic să își demonstreze capacitatea de a provoca pagube atacând state mai mici, păstrându-și în același timp posibilitatea de a intensifica ulterior atacurile împotriva altor țări, dacă va considera necesar.

Deși Iranul a lansat sporadic atacuri și asupra altor state din regiune de la începutul noii escaladări din această lună, Bahrainul, unde se află comandamentul Flotei a Cincea a SUA, și Kuweitul, care găzduiește baze americane precum Camp Arifjan și baza aeriană Ali Al Salem, au raportat atacuri aproape zilnice începând din 8 iunie.

Iranul și-a intensificat de săptămâna trecută și atacurile asupra Iordaniei, ucigând doi militari americani. Un alt militar este dat în continuare dispărut, iar mai mulți au fost răniți.

Deși Iranul susține că vizează instalații și mijloace militare americane din regiune, atacurile sale au lovit și infrastructură civilă, inclusiv instalațiile esențiale de desalinizare a apei din Kuweit și sistemele de navigație ale aviației civile din Bahrain. În ultimele săptămâni, Iranul a atacat și Aeroportul Internațional Kuweit, avariind un terminal renovat recent.

Pe lângă obiectivul declarat de a pedepsi aceste state pentru sprijinul acordat Statelor Unite, atacurile Iranului ar putea avea și o dimensiune politică. Bahrainul a reprimat anumite segmente ale populației șiite, acuzate că sprijină Iranul, iar autoritățile kuweitiene au trimis în judecată zeci de persoane pentru că și-au exprimat simpatia față de regimul iranian.

Iranul ar putea, de asemenea, să își păstreze deschise opțiunile pentru atacuri împotriva altor state din regiune, precum Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită și Israelul, pe care le-ar trata drept următoarea treaptă a escaladării. Această abordare sugerează că Iranul încearcă încă să limiteze amploarea actualei confruntări.

Președintele Iranului spune că SUA poartă un „război total” împotriva țării

20 Iul

Preşedintele iranian, Masoud Pezeshkian, a declarat, luni, că Iranul se confruntă cu un „război total” purtat de SUA şi a avertizat în privinţa consecinţelor pentru economia ţării, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Realitatea este că astăzi Republica Islamică Iran se confruntă cu un război total”, a declarat Pezeshkian, afirmând că iranienii trebuie „să accepte consecinţele naturale ale acestei rezistenţe”, potrivit afirmaţiilor relatate de site-ul preşedinţiei iraniene.

„Astăzi, principalul câmp de luptă este cel al economiei şi al mijloacelor de subzistenţă ale populaţiei”, a declarat preşedintele iranian. „Dacă presiunea economică va provoca nemulţumire socială (...), imensa susţinere a populaţiei faţă de stat ar risca să fie fragilizată”, a adăugat Masoud Pezeshkian.

În iunie, inflaţia în Iran s-a accelerat puternic sub efectul războiului, atingând vârfuri de aproape 90% de creştere în interval de un an. Cifrele pentru luna iulie nu se cunosc pentru moment.

La sfârşitul lui decembrie, o mişcare de protest declanşată iniţial împotriva vieţii tot mai scumpe a dus la ample manifestaţii antiguvernamentale care au culminat pe 8 şi 9 ianuarie.

Puterea iraniană a declarat oficial peste 3.000 de morţi, imputând violenţele unor „acte teroriste” orchestrate de SUA şi Israel. ONG-urile cu sediul în străinătate au vorbit despre o reprimare a protestelor care s-a soldat cu mii de morţi.

Prețul petrolului a depășit 90 de dolari după ce un petrolier a fost lovit în apropierea Strâmtorii Ormuz

20 Iul

Prețurile petrolului au crescut peste 90 de dolari pe baril pentru prima dată în mai bine de o lună, pe măsură ce conflictul dintre Statele Unite și Iran s-a intensificat.

Țițeiul Brent, indicele de referință global al petrolului, a crescut la cel mai înalt nivel din 11 iunie, înainte de a reduce câștigurile și a se tranzacționa cu aproximativ 1% în plus, la 88,94 dolari pe baril. Țițeiul West Texas Intermediate, indicele de referință al petrolului din SUA, a crescut cu mai puțin de 1%, la 82,26 dolari pe baril.

Prețul țițeiului Brent a crescut cu aproape 16% săptămâna trecută, cea mai mare creștere săptămânală din aprilie, iar prețurile europene de referință ale gazelor naturale au înregistrat cel mai ridicat nivel de închidere din martie, potrivit Deutsche Bank.

Houthi anunță o blocadă navală împotriva Arabiei Saudite

20 Iul

Gruparea Houthi din Yemen a anunțat luni o blocadă navală împotriva Arabiei Saudite, cu efect imediat, a declarat purtătorul de cuvânt al grupării, într-un discurs televizat, potrivit Reuters.

Acesta a anunțat „un embargou maritim împotriva inamicului criminal saudit, bazat pe ecuația «ochi pentru ochi», cu efect imediat după publicarea acestei declarații”.

Houthii au declarat că blocada a fost un răspuns la „asediul nedrept și opresiv” continuu al Arabiei Saudite asupra „dragului nostru popor timp de aproape 12 ani, jefuindu-ne resursele și impunând o blocadă cuprinzătoare asupra porturilor și aeroporturilor noastre pe uscat, pe mare și pe aer”.

Conflictul dintre SUA și Iran escaladează și riscă să scape de sub control

20 Iul

În ultima săptămână, conflictul dintre Statele Unite și Iran s-a transformat dintr-o confruntare de intensitate redusă într-una care seamănă tot mai mult cu un război în toată regula, scrie CNN.

Președintele american Donald Trump a amenințat săptămâna trecută că va extinde operațiunile militare dacă Iranul nu încetează atacurile asupra navelor care traversează Strâmtoarea Ormuz.

În ultimele zile, Statele Unite și-au extins lista țintelor. Atacurile, concentrate inițial asupra obiectivelor de pe coasta Iranului unde sunt instalații radar și drone, vizează acum și drumuri, tuneluri, căi ferate și infrastructură portuară. Potrivit presei iraniene, a fost lovită inclusiv o instalație de desalinizare.

La rândul său, Iranul și-a extins atacurile asupra unor obiective din șapte țări ale regiunii. Presa oficială iraniană a sugerat că pe lista țintelor ar putea fi incluse în curând și porturi importante din statele arabe ale Golfului. Kuweitul a fost cel mai grav afectat, după ce o instalație de desalinizare și o rafinărie au fost avariate. Și Iordania a fost vizată de bombardamente repetate.

Conflictul a ajuns astfel într-un moment decisiv.

Escaladarea ar putea determina declanșarea unei noi runde de mediere și negocieri. Cei mai mulți analiști consideră însă că un asemenea scenariu este, pentru moment, puțin probabil.

„Devine din ce în ce mai clar că evenimentele încep să scape de sub control”, a declarat Danny Citrinowicz, analist la Institutul pentru Studii de Securitate Națională din Tel Aviv.

Kuweitul, atacat cu drone. În Bahrain sună alarma aeriană

20 Iul

Armata Kuweitului a declarat luni dimineață că apărarea sa aeriană răspunde în prezent la „amenințările ostile ale dronelor”.

„Sunetele exploziilor, dacă se aud, sunt rezultatul interceptării atacurilor ostile de către sistemele de apărare aeriană”, a precizat acesta.

Sirenele au fost activate și în Bahrain luni dimineață, potrivit Ministerului de Interne al țării.

Militar american ucis în nordul Irakului în timpul detonării unei drone irakiene

20 Iul

Armata americană a anunțat duminică că un militar a fost ucis în timpul detonării controlate a unei drone iraniene doborâte. Acest anunț vine la o zi după ce Pentagonul a anunțat moartea a doi militari în Iordania.

CENTCOM a mai declarat că a găsit rămășițe neidentificate în Iordania, după ce un membru al forțelor armate a fost dat dispărut în acțiune.

17 militari americani au murit în războiul de aproape cinci luni.

O navă a luat foc în apropierea Strâmtorii Ormuz  

20 Iul

Operațiunile Comerciale Maritime ale Regatului Unit (UKMTO) au anunţat că au primit o informaţie potrivit căreia o navă a luat foc în largul coastelor Omanului, în apropierea Strâmtorii Ormuz.

Potrivit UKMTO, incidentul s-a produs la aproximativ opt mile marine nord-vest de localitatea Kumzar, din nordul Omanului.

„Cauza incendiului nu a fost verificată în acest moment”, a precizat UKMTO.

A noua noapte consecutivă de atacuri ale armatei SUA asupra Iranului

20 Iul

Armata Statelor Unite a lansat duminică seară noi atacuri asupra Iranului, pentru a noua noapte consecutiv, a anunţat Comandamentul Central al SUA (CENTCOM). Iranul a lansat un nou val de rachete către „ţinte inamice”, a relatat agenţia de presă de stat IRNA, conform CNN. Ambasada SUA în Bahrain a anunţat că deţine informaţii potrivit cărora Iranul ar putea încerca să vizeze „locaţii nespecificate” din centrul capitalei Manama.

„CENTCOM a început la ora 19:00 ET o nouă serie de lovituri împotriva Iranului, pentru a noua noapte consecutivă", a transmis comandamentul într-o postare pe Twitter.

Armata americană a precizat că atacurile vor continua să „degradeze capacităţile militare iraniene” folosite pentru atacarea navelor care tranzitează Strâmtoarea Ormuz.

Agenţia semioficială iraniană Tasnim a relatat, luni, ora locală, că Statele Unite au lovit mai multe oraşe din Iran.

Potrivit Gardienilor Revoluţiei şi presei de stat iraniene, explozii au fost auzite în oraşul Tabriz, din nord-vestul ţării, în Chabahar şi Konarak, la Golful Oman, în Bandar Mahshahr şi Bandar Imam Khomeini, la Golful Persic, în oraşele de coastă Jask şi Sirik, situate la Strâmtoarea Ormuz, precum şi în oraşul-port Bushehr.

Trump afirmă că „nu-i pasă deloc” de retragerea Iranului din acordul provizoriu

19 Iul

Președintele SUA a acordat un scurt interviu telefonic rețelei de televiziune prin cablu americane NewsNation.

Întrebat despre anunțul făcut de Teheran conform căruia nu mai respectă memorandumul de înțelegere (MoU) dintre SUA și Iran semnat luna trecută, Trump a răspuns: „Nu-mi pasă deloc”.

El a reiterat că obiectivul principal al războiului este „să nu permitem niciodată Iranului să dețină o armă nucleară”.

Kuweitul interceptează rachete și drone iraniene

19 Iul

Statul Major General al armatei kuweitiene declară că sistemele sale de apărare aeriană „fac față atacurilor ostile cu rachete și drone” în urma „agresiunii iraniene abominabile”.

Acesta a precizat pe X că „orice explozii auzite sunt rezultatul interceptării atacurilor ostile de către sistemele de apărare aeriană”.

Alerta vine la câteva ore după ce armata iraniană a anunțat un atac cu drone la scară largă asupra unui depozit de muniție de la Camp Buehring, cunoscut anterior sub numele de Camp Udairi, și asupra sistemelor radar de apărare aeriană de la baza aeriană Ali Al Salem

Israelul a cerut să participe la atacurile asupra Iranului, însă SUA au refuzat

19 Iul

Statele Unite au trimis înapoi în Israel zeci de avioane de realimentare, în contextul riscului unei noi escaladări regionale. Potrivit postului public israelian Kan, care citează un oficial american sub protecția anonimatului, armat americană trimite și zeci de avioane de luptă în Orientul Mijlociu, consolidând flotele de F-16 și F-35 desfășurate în regiune, scrie Times of Israel.

Deși Israelul nu a fost implicat până acum în această escaladare, presa israeliană a relatat sâmbătă seară că autoritățile de la Ierusalim au făcut pregătiri ample pentru eventuale atacuri iraniene și pentru extinderea conflictului pe noi fronturi.

Israelul consideră că Iranul nu dorește să atace direct statul evreu, din cauza durității răspunsului pe care l-ar putea primi. Cu toate acestea, Iranul ar putea decide să lanseze un atac sau să le ceară grupărilor aliate din regiune să acționeze, potrivit Channel 13 și site-ului de știri Ynet.

Ynet și Channel 12 au relatat că Israelul a cerut să participe la atacurile asupra Iranului, însă SUA au respins solicitarea.

Potrivit informațiilor apărute în presă, autoritățile israeliene au pregătit o nouă listă de ținte, concentrată asupra unor obiective de infrastructură a căror distrugere ar putea slăbi regimul de la Teheran.

Cabinetul de securitate israelian a discutat și posibilitatea interzicerii dronelor multicopter de mici dimensiuni pe întreg teritoriul țării. Autoritățile se tem că Iranul și aliații săi ar putea lansa asemenea drone de atac din statele vecine, după modelul celor folosite în prezent de Hezbollah în Liban. Există, de asemenea, temeri că astfel de aparate ar putea ajunge să fie utilizate și în Cisiordania.

Dronele de mici dimensiuni reprezintă o provocare tehnologică majoră pentru Israel, deoarece sistemele de apărare aeriană au dificultăți în detectarea și interceptarea lor.

Nou mesaj al lui Mojtaba Khamenei: „Iranul are lecții de neuitat pregătite” pentru SUA

19 Iul

Într-o declarație scrisă, difuzată pe conturile sociale oficiale ale liderului suprem al Iranului și ale presei de stat iraniene, Mojtaba Khamenei - care nu a fost văzut sau auzit în public de la preluarea mandatului - a fost citat spunând că încălcările repetate ale acordului interimar de către SUA au demonstrat că semnătura președintelui american Donald Trump este „complet lipsită de valoare și credibilitate”.

„Acum, când inamicul american încearcă să escaladeze conflictul, suportând astfel costuri și mai mari și umilințe suplimentare, ar trebui să știe că nobila națiune Iran și axa rezistenței au lecții de neuitat pregătite pentru ea”, se arată în declarație, scrie Times of Israel.

SUA au atacat Sirik, un port lângă strâmtoarea Ormuz. Iranul a lansat drone explozive spre două baze militare americane în Kuweit

19 Iul

SUA au lansat duminică o nouă serie de lovituri aeriene împotriva Iranului, afirmând că intenţionează să "pedepsească" moartea a doi militari americani ucişi în urma unor atacuri iraniene în Iordania, informează Reuters.

În noua serie de atacuri, a opta noapte consecutivă, SUA au vizat obiective militare, precum şi "forţele Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice care au lansat atacuri împotriva personalului american din Iordania la 17 iulie", a precizat Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) într-un comunicat.

Agenţiile de ştiri iraniene Mehr şi Tasnim au relatat despre lovituri americane în Sirik, un port situat vizavi de strâmtoarea Ormuz, în sudul ţării, iar agenţia oficială IRNA a raportat un "atac militar american ostil în apropiere de Hajiabad", în aceeaşi provincie sudică, Hormozgan.

Ca represalii, armata iraniană a anunţat că a lansat drone explozive împotriva a două baze militare utilizate de SUA în Kuweit, potrivit televiziunii de stat.

Sâmbătă, CENTCOM anunţase moartea a doi militari americani - primii de la reluarea ostilităţilor, la 7 iulie - şi dispariţia unui al treilea, în urma unor "atacuri iraniene cu rachete şi drone" care au avut loc vineri în Iordania.

Numărul militarilor americani ucişi de la începutul războiului, la sfârşitul lunii februarie, a ajuns în prezent la 16, potrivit AFP., citat de Agerpres.

Armata SUA lansează noi atacuri aeriene pentru a “pedepsi” Iranul după moartea unor militari americani

19 Iul

Armata Statelor Unite a anunțat sâmbătă că a lansat noi atacuri aeriene împotriva Iranului pentru a „pedepsi rapid” Gărzile Revoluționare, ca răspuns la un atac din Iordania în care au fost uciși doi militari americani, un altul este dat dispărut, iar alți patru au necesitat spitalizare.

Comandamentul Central al Statelor Unite (CENTCOM) a declarat că loviturile au fost concepute pentru a reduce și mai mult capacitatea Iranului de a restricționa traficul petrolierelelor prin Strâmtoarea Ormuz.

Doi militari americani au fost ucişi şi unul e dat dispărut în urma unui atac iranian în Iordania

19 Iul

Doi membri ai forţelor armate americane au fost ucişi, iar unul rămâne dat dispărut în urma atacurilor iraniene cu rachete balistice şi drone desfăşurate vineri în Iordania, au anunţat oficialii militari, scrie BBC.

Comandamentul Central al SUA (Centcom) a precizat că patru militari americani au fost evacuaţi medical la spitale din Iordania, dar au fost între timp externaţi. Alţii, care au suferit răni uşoare, s-au întors la datorie.

Mai devreme, armata iordaniană anunţase că interceptase 10 rachete iraniene lansate în spaţiul său aerian în cursul nopţii, fără a raporta pagube.

Armata americană a comunicat că a desfăşurat a şaptea noapte consecutivă de lovituri asupra Iranului, de când preşedintele Donald Trump a declarat „încheiat” acordul temporar de încetare a focului dintre cele două ţări.

Aceste noi decese survin după ce un pilot al Marinei americane, dat dispărut la începutul lunii, a fost declarat mort – ceea ce ridică la 14 numărul militarilor americani ucişi în războiul în curs cu Iranul.

Kuweit: O a doua centrală electrică şi de desalinizare a apei a fost atacată de Iran. Noi rachete interceptate în Bahrein

18 Iul

Kuweitul a anunţat sâmbătă că o a doua centrală electrică şi de desalinizare a apei a fost atacată de Iran, provocând un incendiu şi oprirea mai unităţi de producţie, a doua zi după ce un atac similar asupra unei alte centrale a provocat de asemenea pagube, relatează Reuters.

Într-un comunicat, Ministerul Electricităţii, Apei şi Energiilor regenerabile precizează că acest atac, care a avut loc "în cadrul odioasei agresiuni iraniene", a provocat un "incendiu într-una din zonele componente ale centralei, ceea ce a necesitat măsuri de exploatare preventive".

Potrivit sursei citate, în prezent sunt în derulare eforturi pentru a izola incendiul şi a efectua reparaţii.

Tot sâmbătă, armata din Bahrein a anunţat că apărarea sa aeriană a interceptat mai multe noi atacuri iraniene, fapt confirmat de un jurnalist al AFP la Manama, care a auzit mai multe explozii în cursul dimineţii după declanşarea sirenelor de alertă.

"Sistemele de apărare aeriene ale Forţei de apărare a Bahreinului au interceptat şi distrus mai multe atacuri aeriene perfide sâmbătă", a anunţat armata într-un comunicat, după anunţul Ministerului de Interne privind declanşarea sirenelor de alertare în patru rânduri de la răsăritul soarelui.

A şaptea noapte consecutivă de atacuri ale SUA asupra Iranului. Bahrain şi Arabia Saudită au emis alerte de securitate

18 Iul

Armata SUA a încheiat sâmbătă noaptea cea mai recentă serie de lovituri asupra Iranului, a anunţat Comandamentul Central al SUA (CENTCOM), marcând a şaptea noapte consecutivă de atacuri americane.

Totodată, conform CNN, mai multe state din Golf au părut să fie vizate de atacuri în primele ore ale zilei de sâmbătă, autorităţile activând alerte şi îndemnând populaţia să se adăpostească. De asemenea, Iordania a respins 10 rachete iraniene. Conform presei de stat.

Potrivit CENTCOM, loviturile încheiate la ora 21.30 E.T (4.30 - ora României) au vizat "situri de supraveghere, infrastructură logistică militară, depozite subterane de armament şi capabilităţi maritime".

Forţele americane au folosit, între altele, avioane de luptă, drone aeriene şi nave de război.

Comunicatul nu oferă detalii suplimentare privind numărul ţintelor lovite. CENTCOM a precizat, de asemenea, că aplică integral blocada navală asupra porturilor iraniene, reluată la începutul acestei săptămâni.

Alerte în mai multe state din Golf

„Apărarea antiaeriană a Kuweitului răspunde în prezent unor ameninţări reprezentate de drone ostile", a transmis armata kuweitiană pe platforma X, precizând că exploziile auzite sunt provocate de interceptarea ţintelor de către sistemele de apărare aeriană.

De asemenea, Ministerul de Interne din Bahrain a anunţat că sirenele de avertizare au fost activate şi le-a cerut locuitorilor să se adăpostească în locuri sigure.

Şi Arabia Saudită a emis pentru scurt timp avertizări în două provincii, Yanbu şi Al-Kharj, înainte de a le ridica câteva minute mai târziu, anunţând că pericolul a trecut.

Apărarea antiaeriană a Iordaniei a interceptat 10 rachete iraniene în primele ore ale zilei de sâmbătă, a relatat Reuters, citând presa de stat iordaniană.

Iranienii anunță doborârea unei drone SUA

17 Iul

Gardienii Revoluției din Iran susțin că au doborât o dronă americană deasupra provinciei Khuzestan

Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran a adăugat că a reușit să doboare o dronă RQ-11 „Raven”, a armatei americane, conform unui comunicat publicat de presa de stat de la Teheran.

Drona a fost interceptată și doborâtă de „armamentul ușor” din dotarea unităților iraniene aflate în orașul Ramshir, provincia Khusestan.

Iranul anunță că a lovit principala bază aeriană a SUA din Qatar

17 Iul

Iranul susține că a lovit baza aeriană americană Al Udeid din Qatar, informează Al Jazeera.

Al Udeid este o bază aeriană la periferia capitalei Doha, care găzduiește, în mod normal, în jur de 10.000 de militari americani și reprezintă comandamentul înaintat al US Central Command (CENTCOM).

Al Jazeera precizează că nu există, până la această oră, vreo confirmare oficială din partea SUA ori a Qatarului referitoare la acest atac.

Americanii au distrus un turn de observare folosit de iranieni la monitorizarea navelor din Strâmtoarea Ormuz

17 Iul

Armata americană a distrus un turn de supraveghere în portul Chahbahar din estul Iranului, informează CNN și Al JAzeera.

Turnul a fost distrus în cadrul unui atac desfășurat joi, a precizat Comandamentul Central al forțelor armate americane din regiune.

Turnul făcea parte dintr-o rețea de supraveghere și monitorizare utilizată pentru urmărirea navelor comerciale care tranzitează Strâmtoarea Ormuz.

Gardienii Revoluției amenință că se apropie „ora zero” a unei operațiuni militare împotriva forțelor navale ale SUA

17 Iul

Forțele navale ale Corpului Gardienilor Revoluției Islamice din Iran (IRGC) a anunțat vineri că „se apropie ora zero” a unei operațiuni militare îndreptate împotriva Marinei SUA, informează Al Jazeera.

Într-o declarație rostită la televiziunea de stat iraniană Comandamentul Marinei IRGC a precizat că toate mișcările forțelor SUA „se află sub supravegherea” unităților navale iraniene.

„Americanii se îndreaptă tot mai mult de momentul zero al unei operații a forțelor armate iranienei împotriva unităților navale CENTCOM (Comandamentul armatei SUA - n.r.) în apele regionale. Stați să vedeți”, a precizat IRGC.

 

SUA au atacat poduri, o gară și un aeroport din Iran. Iranienii amenință cu atacuri asupra porturilor din regiune

17 Iul

Iranul a acuzat vineri Statele Unite de atacuri asupra infrastructurii civile, în ultimul val de bombardamente lansate de armata irakiană, informează BBC.

Conform autorităților de la Teheran, atacurile americane au vizat șase poduri, o gară și un aeroport - Iranshahr din sud-estul Iranului. BBC a confirmat lovirea unui pod din provincia iraniană Hormozgan.

Comandamentul armatei SUA  (Centcom) nu a furnizat o listă specifică a țintelor vizate în atacuri, dar a precizat că scopul acestor lovituri aeriene este de a „degrada și mai multe capacitățile armatei iraniene”. 

Președintele Donald Trump a amenințat recent că va ordona lovirea produrilor și a stațiilor electrice pentru a forța Teheranul să se întoarcă la masa negocierilor pentru a ajunge la un acord care să pună capăt războiului declanșat pe 28 februarie de SUA și Israel împotriva Iranului.

Cel puțin opt persoane au fost ucise și alte 20 rănite în atacurile asupr podurilor din regiunea Hormozgan, informează CNN.

În replică, Iranul a amenințat că va lovi „o rețea de cinci porturi cheie” ale statelor din Golful Persic, în replică la atacurile americane asupra portului iranian Chabahar.

Traficul prin Strâmtoarea Ormuz a scăzut la cel mai redus nivel din ultimele trei luni

17 Iul

Majoritatea navelor din Strâmtoarea Ormuz s-au oprit sau au făcut cale întoarsă după recentele atacuri iraniene asupra unor vase și reluarea blocadei americane, arată datele de monitorizare.

Doar trei nave comerciale au traversat ieri strâmtoarea, cel mai mic număr înregistrat din luna mai.

Miraan, un petrolier sancționat care transportă păcură, și Norita, o navă de mici dimensiuni care transportă gaze petroliere lichefiate, au ieșit din strâmtoare pe ruta din apele iraniene, dar s-au oprit în Golful Oman.

Arolia, un petrolier folosit pentru alimentarea navelor pe mare, a făcut cale întoarsă și a revenit în Golf la câteva ore după ce îl părăsise.

Iordania a interceptat trei rachete iraniene

17 Iul

Sistemele antiaeriene ale Iordaniei au interceptat și doborât trei rachete iraniene în această dimineață, au anunțat forțele armate ale țării, citate de Sky News.

O sursă militară a declarat pentru agenția iordaniană de presă că nu au fost înregistrate victime sau pagube.

Rachetele au fost interceptate în conformitate cu măsurile defensive stabilite pentru protejarea populației, a adăugat sursa.

Incidentul are loc pe fondul intensificării tensiunilor din regiune. Sirenele de alarmă au fost activate și în Bahrain în cursul nopții.

Qatarul anunță că un copil a fost rănit de șrapnel după interceptarea unei rachete iraniene

17 Iul

Ministerul de interne din Qatar a anunțat că un copil a fost rănit de șrapnel rezultat în urma interceptării unui atac iranian cu rachete.

Mai multe explozii au fost auzite în capitala Doha, iar autoritățile au transmis o alertă de securitate pe telefoanele mobile.

Ministerul qatarez al apărării a confirmat că țara a interceptat „un atac cu rachete”.

Iranul și-a intensificat atacurile asupra statelor din Golf după bombardamentele americane asupra teritoriului său, vizând obiective militare folosite de forțele SUA în Orientul Mijlociu.

În Qatar se află cea mai mare bază militară americană din regiune.

SUA au continuat atacurile asupra Iranului pentru a șasea noapte consecutivă

17 Iul

Statele Unite au lansat atacuri asupra Iranului pentru a șasea noapte consecutiv, a anunțat armata americană, în timp ce cele două părți se confruntă pentru controlul Strâmtorii Ormuz, relatează BBC.

Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a transmis că atacurile urmăreau „să reducă și mai mult capacitățile militare iraniene”. Americanii au anunțat și că au urcat la bordul unei nave, în cadrul blocadei impuse porturilor Iranului.

Într-o aparentă escaladare, presa de stat iraniană a relatat că Statele Unite au lovit infrastructură civilă, inclusiv poduri, o gară și un aeroport. Rachete americane au lovit și în apropierea insulei Qeșm, situată lângă strâmtoare, precum și în Bandar Abbas și Bușer, unde se află o centrală nucleară.

CENTCOM nu a menționat podurile pe lista celor „zeci de obiective militare iraniene” lovite în cea mai recentă serie de atacuri, care s-a încheiat în primele ore ale zilei de vineri.

Comandamentul a precizat că avioane, drone și nave au atacat „obiective de supraveghere costieră și apărare antiaeriană, infrastructură logistică militară și capacități navale”.

La începutul acestei săptămâni, Donald Trump a amenințat că va ataca podurile și centralele electrice ale Iranului dacă Teheranul nu revine la masa negocierilor.

Atacuri iranienie în Golf

Iranul a anunțat, vineri, că a atacat infrastructură militară americană din Kuweit și Bahrain, după ce a acuzat guvernul american că a țintit aeroportul Iranșar din sud-estul Iranului, o gară din orașul de coastă Bandar Khamir și cinci poduri din orașul-port.

Șapte persoane au fost ucise în atacuri, potrivit agenției de stat IRNA.

CENTCOM a mai anunțat că infanteriști marini americani au urcat la bordul unui petrolier în Golful Oman, în cadrul noii blocade asupra porturilor iraniene, începută marți seara.

Comandamentul a adăugat că a „obligat trei nave comerciale care încercau să treacă de blocadă să își schimbe ruta”.

Potrivit CENTCOM, forțele americane au scos din funcțiune nouă nave și au redirecționat peste 140 în timpul blocadei anterioare asupra porturilor iraniene, desfășurată între 13 aprilie și 18 iunie.

Retorică dură de ambele părți

În timp ce reluarea ostilităților pune și mai mult sub presiune acordul preliminar privind încheierea războiului, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat, joi, că Trump rămâne deschis negocierilor cu Iranul.

„Președintele îi va trage la răspundere atunci când nu își respectă angajamentele asumate în fața Statelor Unite. În același timp, el rămâne întotdeauna deschis diplomației”, le-a declarat ea jurnaliștilor.

Leavitt a afirmat că Iranul și-a exprimat în continuare dorința de a încheia un acord cu Statele Unite.

„Discutăm cu ei, dar, repet, președintele nu le va permite să atace nave în strâmtoare fără să suporte consecințele”, a adăugat ea.

Pe fondul intensificării atacurilor, Strâmtoarea Ormuz, o cale navigabilă esențială aflată în apropierea coastelor Iranului, pe care Teheranul a blocat-o de facto ca răspuns la bombardamente, a rămas închisă.

Situația a afectat transporturile de petrol din regiune, iar directorul Agenției Internaționale pentru Energie, Fatih Birol, s-a declarat îngrijorat de aprovizionarea mondială cu energie.

„Ar trebui să fim îngrijorați, iar eu sunt îngrijorat, dacă situația nu se îmbunătățește în următoarele câteva săptămâni”, a declarat Birol, joi seara.

Tot joi, Iranul a anunțat că a atacat baze militare americane din Iordania, Kuweit și Bahrain, în timp ce Statele Unite au afirmat că au lansat timp de șase ore atacuri asupra mai multor obiective din zona strâmtorii.

Schimburile de atacuri au avut loc după ce Trump a avertizat Iranul că „ar face bine să se conformeze”, în caz contrar urmând să se confrunte cu noi acțiuni militare dacă nu revine la negocieri.

Principalul negociator iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a declarat pentru presa de stat că Iranul nu are „niciun motiv” să respecte un acord care nu aduce beneficii țării.

El a adăugat că securitatea națională a Iranului depinde de menținerea a ceea ce a numit „aranjamentele iraniene” în Strâmtoarea Ormuz.

Bahrainul anunță că a respins mai multe atacuri iraniene

16 Iul

Sirenele au răsunat în Bahrain, iar armata țării a anunțat că a respins mai multe atacuri iraniene, informează Sky News.

Ministerul apărării din această țară a transmis că sistemele antiaeriene au interceptat și distrus „mai multe atacuri aeriene iraniene perfide”.

Potrivit ministerului, Iranul „își continuă politica de ostilitate sistematică prin atacuri sinistre care vizează civili” în regat.

Folosirea deliberată a rachetelor și aeronavelor militare pentru atacarea civililor și a proprietăților private reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional umanitar, a adăugat ministerul.

Autoritățile le-au recomandat civililor să nu se apropie de obiecte neobișnuite sau de resturi căzute în urma interceptării rachetelor.

În Bahrain se află sediul comandamentului Flotei a Cincea a SUA.

Schimb violent de focuri în Orient, peste noapte

16 Iul

Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) anunța, noaptea trecută că un al doilea val de atacuri americane lansat miercuri s-a încheiat.

Bombardamentele au început la ora 22:00, ora României, iar CENTCOM a transmis că au țintit „centre de comandă iraniene, obiective de apărare antiaeriană, capacități de atac cu rachete și drone și instalații de supraveghere de coastă”.

Al doilea val de atacuri a durat mai mult decât cel lansat miercuri dimineață, care s-a încheiat după 90 de minute.

CENTCOM a precizat că, în timpul primei serii de bombardamente, forțele americane „au atacat obiective ale apărării de coastă și instalații pentru rachete de croazieră de pe insula Tunb Mare”.

Iordania a doborât opt rachete iraniene

Cu puțin timp în urmă, am relatat că armata iraniană a anunțat lansarea unor rachete spre o bază americană din Iordania.

Armata iordaniană a transmis acum că a doborât opt proiectile.

Iranul susține că a atacat obiective militare americane din Kuweit și Iordania

Armata iraniană afirmă că a atacat obiective militare americane din Kuweit și Iordania, potrivit presei de stat.

Regimul iranian a susținut că a țintit un punct de adunare al militarilor americani și un radar de avertizare de la baza aeriană Ali Al Salem din Kuweit.

Armata iraniană a mai anunțat că a atacat sisteme de comunicații și rezervoare de combustibil de la baza Al-Azraq din Iordania.

Atacurile vin după ce Statele Unite au lansat, miercuri, două valuri de lovituri asupra Iranului, într-un interval de mai puțin de 24 de ore.

Comandamentul Central al SUA a transmis că atacurile au lovit „centre de comandă iraniene, obiective de apărare antiaeriană, capacități de lansare a rachetelor și dronelor, precum și instalații de supraveghere a coastelor”.

CNN: Culisele încercării lui Trump de a pune taxe în Strâmtoarea Ormuz

16 Iul

Donald Trump și-a șocat aliații din Golf și pe mulți dintre consilierii săi când a anunțat că intenționează să impună propriile taxe de tranzit în Strâmtoarea Ormuz. Imediat, a început o cursă contracronometru pentru a-l convinge să renunțe la această idee, conform mai multor surse citate de CNN.

Anunțul neașteptat a venit după luni întregi în care chiar consilierii lui Trump îl avertizaseră să nu pună în practică această idee, de teamă că ar submina obiectivele militare ale Statelor Unite și ar legitima presupusele planuri ale Iranului de a percepe taxe pentru tranzitarea strâmtorii, pe care administrația americană le-a calificat în repetate rânduri drept ilegale.

Citește mai departe AICI.

Un mare panou anti-Trump a fost montat în centrul Teheranului

15 Iul

Imagini surprinse în această dimineață în capitala Iranului, Teheran, arată un nou panou pe care apare Donald Trump într-o ipostază umilitoare.

Președintele american este înfățișat întins pe spate deasupra unei cutii negre, în Piața Revoluției Islamice, iar dedesubt sunt scrise mai multe mesaje, în principal în limba farsi. Unul dintre mesaje, redactat în engleză, conține o amenințare directă la adresa lui Trump.

Președintele american a recunoscut public că ar putea fi o țintă a Iranului. El le-a spus jurnaliștilor, săptămâna trecută, la summitul NATO din Turcia, că este „numărul unu pe lista Iranului cu persoane vizate pentru eliminare”.

Armata SUA anunță un nou val de atacuri în timpul zilei împotriva Iranului

15 Iul

Comandamentul Central al SUA (Centcom) a anunțat un nou val de atacuri împotriva Iranului „menite să degradeze și mai mult capacitățile militare pe care forțele iraniene le-au folosit pentru a ataca navele comerciale în strâmtoarea Ormuz”.

„Astăzi, la ora 6:00 ET [11:00 BST], forțele Comandamentului Central al SUA au început să lanseze un val de atacuri împotriva Iranului. Atacurile sunt concepute pentru a degrada și mai mult capacitățile militare pe care forțele iraniene le-au folosit pentru a ataca navele comerciale în strâmtoarea Ormuz.”

Anterior, Centcom a declarat că a lovit „zeci de ținte militare”, inclusiv situri de rachete și drone și sisteme de apărare în apropierea strâmtorii și a altor zone de coastă iraniene.

Axios: Trump și-a convocat echipa în Situation Room. Urmează o escaladare a războiului din Iran

15 Iul

Președintele Trump a avut marți o întâlnire în Situation Room pentru a discuta o ofensivă masivă în Iran, care va avea o arie de acțiune mai mare decât atacurile actuale din jurul Strâmtorii Ormuz, au declarat trei surse pentru Axios.

Trump pare dispus să intensifice războiul pentru a provoca suficiente pagube încât regimul iranian să deschidă Strâmtoarea Ormuz și să accepte cerințele nucleare ale lui Trump.

Trump a convocat întâlnirea în timp ce armata americană efectua atacuri în zona Strâmtorii Ormuz și de-a lungul coastei de sud a Iranului pentru a patra zi consecutiv.

Majoritatea țintelor au fost sisteme de apărare aeriană și radar, poziții de rachete antinavă și poligoane de lansare a dronelor.

Oficialii americani au declarat că scopul atacurilor a fost de a reduce semnificativ capacitatea Iranului de a efectua atacuri împotriva navelor din Strâmtoarea Ormuz.

Trump a fost însoțit în Situation Room de echipa sa de top pentru securitate națională, inclusiv vicepreședintele JD Vance, secretarul de stat, Marco Rubio, secretarul apărării, Pete Hegseth, generalul Dan Caine, președintele Statului Major Interarme, directorul CIA John Ratcliffe, trimisul Casei Albe, Steve Witkoff și alți oficiali de rang înalt, au declarat sursele.

Sursele au declarat că întâlnirea s-a concentrat pe noi planuri pentru atacuri devastatoare asupra unor ținte strategice din Iran, pe lângă atacurile împotriva unor ținte iraniene din Strâmtoarea Ormuz.

Trump amenință că va distruge podurile și centralele electrice ale Iranului

15 Iul

Donald Trump a amenințat că va ataca podurile și centralele electrice ale Iranului săptămâna viitoare dacă regimul nu revine la masa negocierilor, relatează BBC.

Declarațiile, făcute într-un interviu acordat Fox News, au fost difuzate în timp ce cele două țări s-au atacat reciproc pentru a patra zi consecutiv.

Trump renunțase anterior la amenințarea de a impune o taxă de 20% asupra tuturor mărfurilor transportate prin Strâmtoarea Ormuz, dar a reluat blocada porturilor iraniene.

„Săptămâna viitoare va fi foarte rău pentru ei”, a declarat Trump. „Le vom scoate din funcțiune toate centralele electrice. Le vom distruge toate podurile dacă nu se așază la masa negocierilor.”

Bahrainul acuză Iranul că atacă civili, după interceptarea mai multor rachete

15 Iul

Ministerul apărării din Bahrain a confirmat că sistemele antiaeriene ale țării au interceptat și distrus, în cursul zilei de astăzi, „mai multe atacuri aeriene iraniene perfide”, informează Sky News.

Într-un comunicat publicat pe rețelele sociale, ministerul a transmis că Iranul își continuă „ostilitatea sistematică” față de Bahrain prin atacuri care vizează civili.

Folosirea deliberată a rachetelor și aeronavelor militare pentru atacarea civililor și a proprietăților private reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional umanitar, a precizat ministerul.

Autoritățile le-au recomandat civililor să nu se apropie de obiecte neobișnuite sau de resturi provenite în urma interceptării rachetelor.

Gardienii Revoluției din Iran au anunțat anterior că au atacat, în cursul nopții trecute, și obiective militare ale Flotei a Cincea a SUA din Bahrain.

Armata iraniană susţine că a lovit obiective militare americane în Bahrain și Kuweit

15 Iul

Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) din Iran a anunțat miercuri dimineață, ora locală, că a atacat un centru logistic și de sprijin al armatei americane din Mina Abdullah, Kuweit, susținând că a incendiat clădirea. Informația a fost publicată de agenția semi-oficială iraniană Tasnim.

O înregistrare video geolocalizată de CNN pare să surprindă o dronă iraniană lovind un depozit deja cuprins de flăcări într-o zonă industrială din apropierea orașului Mina Abdullah. Totuși, nu există deocamdată dovezi că imobilul lovit avea legături cu armata Statelor Unite.

Marți seară, autoritățile din Kuweit au anunțat că pompierii au stins un incendiu provocat de o „agresiune aeriană iraniană ostilă”, potrivit agenției oficiale de presă din Kuweit. Instituția nu a precizat însă locul exact în care s-a produs incendiul.

În Bahrain, IRGC a afirmat că a lovit un centru de comandă și control, depozite și instalații de stocare a combustibilului folosite de Flota a Cincea a SUA, potrivit agenției de presă de stat IRNA. Anterior, agenția semi-oficială Fars News relatase că Garda Revoluționară susține că a „distrus” centrul de control al ambarcațiunilor americane fără pilot într-un atac asupra Bahrainului.

Iranul susține că a atacat și active militare americane de la baza aeriană Al-Azraq din Iordania. Potrivit agenției de stat IRNA, drone iraniene ar fi lovit o zonă în care se aflau avioane de luptă F-18, o clădire de cazare și un hangar cu echipamente militare americane. Totuși, avioanele F-18 operează, în mod obișnuit, de pe portavioane, nu de la baze din Orientul Mijlociu.

IRGC a mai afirmat că forțele sale aeriene au „distrus” drone americane MQ-9 aflate la baza Al-Azraq, potrivit agenției semi-oficiale Fars. Aceste informații nu au fost confirmate independent.

Armata iraniană susţine că a lovit obiective militare americane în Iordania

15 Iul

Armata iraniană susţine că a lovit obiective militare americane la baza aeriană Al-Azraq din Iordania, potrivit agenţiei de ştiri de stat iraniene IRNA.

Aceasta a afirmat că dronele de atac iraniene au lovit o zonă în care erau staţionate avioane de vânătoare F-18, o clădire de cazare şi un hangar mare pentru echipamente care, potrivit IRNA, aparţinea armatei americane.

Avioanele de vânătoare F-18 se află, de obicei, pe portavioane şi nu în baze din Orientul Mijlociu.

Armata iraniană şi presa de stat au făcut în repetate rânduri afirmaţii privind atacuri reuşite asupra obiectivelor americane, care s-au dovedit a fi neadevărate.

„Aceste operaţiuni vor continua până la obţinerea victoriei finale”, a transmis armata iraniană, citată de IRNA.

Iranul a atacat baza aeriană Al-Azraq săptămâna trecută, când a susţinut că a distrus hangarele pentru avioanele F-35.

Cele mai recente atacuri ale Iranului asupra intereselor militare americane din regiune au loc în contextul în care SUA au reimpus un blocaj naval asupra porturilor iraniene.

A patra noapte consecutivă în care SUA efectuează atacuri împotriva Iranului

15 Iul

SUA au finalizat o nouă rundă de atacuri împotriva Iranului, lovind zeci de ţinte militare din apropierea Strâmtorii Ormuz şi din zonele de coastă, a anunţat Comandamentul Central al SUA într-o postare pe reţelele sociale.

„Avioanele de vânătoare, dronele şi navele militare americane au lansat muniţie de precizie împotriva bazelor iraniene de rachete şi drone, a capacităţilor navale şi a sistemelor de apărare de coastă în cadrul acestei serii de atacuri care a durat şapte ore, pentru a reduce şi mai mult capacitatea Iranului de a ameninţa transportul maritim comercial şi echipajele civile”, a informat CENTCOM pe Twitter.

Aceasta este a patra noapte consecutivă în care SUA efectuează atacuri împotriva Iranului.

Mai devreme, SUA au reluat blocada navală a navelor care circulă către şi dinspre porturile iraniene.

SUA reiau blocada în strâmtoarea Ormuz

14 Iul

Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a anunțat că forțele americane au reluat blocada navală din strâmtoarea Ormuz:

„Forțele americane au reluat astăzi, la ora 16:00 ET, blocada navală împotriva navelor care tranzitează către și dinspre porturile și zonele de coastă ale Iranului.

În prezent, există peste 20 de nave de război ale Marinei SUA și sute de aeronave militare care operează în întregul Orient Mijlociu.

Forțele americane rămân vigilente, letale și pregătite”, se arată în mesajul publicat pe Twitter.

Armata americană: A început un nou val de atacuri asupra Iranului

14 Iul

Armata americană a anunțat un nou val de atacuri împotriva Iranului. Comandamentul Central al SUA (Centcom) a raportat pe platforma sa X că scopul, este de a slăbi și mai mult capacitatea Iranului de a lansa atacuri asupra navelor comerciale din strâmtoarea Ormuz. 

„Atacurile au loc în timp ce forțele americane se pregătesc să reia blocada navală împotriva porturilor și zonelor de coastă iraniene.” Blocada va intra în vigoare la ora 16:00, ora estică a SUA (22:00, ora României), a confirmat armata americană, reiterând ora de începere comunicată deja cu o zi înainte. 

Atacurile continuă în Orientul Mijlociu

14 Iul

Comandamentul Central al armatei americane a declarat că a lovit mai multe zone din Iran, vizând „sisteme de apărare de coastă, situri de rachete și drone și capacități maritime”. Iranul a recunoscut atacurile, dar nu a furnizat nicio evaluare imediată a victimelor sau pagubelor, potrivit AP.

„Aceste atacuri vor continua să impună un cost mare forțelor iraniene și să le degradeze capacitatea de a ataca civili nevinovați și nave comerciale în Strâmtoarea Hormuz”, a declarat armata americană.

Iranul a răspuns cu atacuri care au vizat Bahrain, Kuweit, Iordania și trei petroliere care au traversat strâmtoarea.

Două dintre navele vizate, care erau asociate cu Emiratele Arabe Unite, au fost incendiate. Organizația Maritimă Internațională a declarat că atacul asupra petrolierelor Mombasa și Al Bahiyah a ucis doi marinari și a rănit alți 14. Emiratele Arabe Unite au amenințat că vor riposta.

Firma olandeză de transport maritim Stolt Tankers a declarat că una dintre navele sale a fost atacată. Atacul asupra navei Stolt Magnesium în largul orașului Oman a declanșat un incendiu în sala motoarelor, dar compania a declarat că toți marinarii sunt în siguranță.

Qatarul condamnă atacurile iraniene din Orientul Mijlociu

14 Iul

Qatarul a condamnat atacurile repetate ale Iranului asupra țărilor arabe din regiunea Golfului Persic și din Orientul Mijlociu în sens larg, inclusiv Bahrain, Kuweit și Iordania, potrivit CNN.

Ministerul qatarez de Externe a subliniat „necesitatea de a scuti regiunea de repercusiunile acestor atacuri nejustificate, de a continua dialogul și diplomația și de a reduce escaladarea într-un mod care să contribuie la consolidarea securității și stabilității regionale și internaționale”.

Statele arabe din Golful Persic, precum și Iordania, au fost recent atacate de Iran.

Iordania a declarat că sistemele sale de apărare aeriană au interceptat și doborât patru rachete lansate din Iran marți dimineață, ora locală. În același timp, Bahrain a declarat că a interceptat și distrus mai multe drone și rachete din Iran. Iar Kuweitul a declarat că combate atacurile aeriene marți, după ce autoritățile țării au raportat atacuri cu drone asupra posturilor de frontieră și a unei platforme petroliere în weekend.

Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației a cerut companiilor aeriene să evite survolul deasupra Bahrainului, Kuweitului, Qatarului, Emiratelor Arabe Unite și a unei secțiuni a spațiului aerian de deasupra apelor Golfului Oman.

SUA vor să slăbească capacitatea Iranului de a lansa atacuri

14 Iul

Un oficial american a declarat că obiectivul acestui nou val de lovituri ale SUA este eliminarea amenințărilor emergente din Iran, potrivit AP.

Acesta a vorbit sub protecția anonimatului, pentru a putea discuta despre o operațiune militară sensibilă.

Atacurile reprezintă cel mai recent episod din schimbul de focuri început săptămâna trecută, după atacurile lansate de Iran asupra unor nave comerciale.

Kuweitul anunță că a interceptat noi atacuri iraniene. Alertă aeriană în Bahrain

14 Iul

Kuweitul declară că interceptează mai multe „atacuri ostile” din partea Iranului, potrivit AP.

De asemenea, o nouă alertă aeriană a răsunat în Bahrain. Aceasta este a patra astfel de alertă care sună în Bahrain în mai puțin de 24 de ore. Autoritățile le spun oamenilor să caute adăpost.

Bahrain găzduiește a 5-a Flotă a Marinei SUA.

Donald Trump s-a răzgândit și nu mai pune taxe de 20% în Strâmtoarea Ormuz: „Am înlocuit-o cu acorduri comerciale cu statele din Golf”

14 Iul

Donald Trump anunță, într-un mesaj publicat pe rețeaua sa socială, că nu mai impune taxe de 20% în Strâmtoarea Ormuz, acestea fiind înlocuite cu acorduri de investiții în SUA ale statelor din Golf. De asemenea, acesta anunță din nou că strâmtoarea e deschisă, singurele nave oprite fiind cele care vin dinspre sau spre porturi iraniene.

„Petrolul curge ca niciodată, datorită puterii impresionante a armatei Statelor Unite. Un salut special adresat Secretarului de Război, Pete Hegseth, Președintelui Statului Major Interarme, Dan Caine, și Comandantului Comandamentului Central al Statelor Unite, Amiralul Brad Cooper. Datorită lor și tuturor membrilor celei mai puternice armate din lume, DE DEPARTE, Strâmtoarea Hormuz este deschisă  trafic naval, cu excepția Iranului - și asta din cauza conducerii lor mincinoase, violente și rău intenționate, care îi duce pe calea DISTRUGERII TOTALE. Prin urmare, vom avea o blocadă COMPLETĂ, dar numai asupra navelor care vin în și dinspre porturile iraniene sau care transportă orice are legătură cu încărcătura iraniană”, a scris Trump.

„Pe baza unor conversații extrem de productive cu conducerea Orientului Mijlociu, am decis să înlocuiesc taxa de rambursare de 20% a Statelor Unite cu acorduri comerciale și de investiții pe care diferitele state din Golf le vor face în Statele Unite. Aceste investiții vor fi MASIVE, dar, în același timp, extraordinar de bune pentru ei și pentru viitorul lor. După cum știe toată lumea, avem cele mai mari investiții în dolari în Statele Unite, dar aceste noi investiții vor face ca această cifră să fie și mai mare și vom vedea fabrici, instalații și echipamente revărsându-se în Statele Unite la niveluri istorice, ceea ce va crea milioane de locuri de muncă americane bine plătite! America CÂȘTIGĂ din nou, câștigând ca niciodată. Zilele în care Iranul a ucis sute de mii de oameni, inclusiv 52.000 de protestatari, s-au TERMINAT și, cel mai important, IRANUL NU VA AVEA NICIODATĂ O ARMĂ NUCLEARĂ! Vă mulțumim pentru atenția acordată acestei chestiuni. Președintele DONALD J. TRUMP.”

Trump ameninţă că va ataca în Iran misteriosul munte al Târnăcopului

14 Iul

Donald Trump a indicat, luni, Muntele Târnăcopului ("Pickaxe Mountain") din Iran, un complex militar subteran puternic fortificat în apropierea uzinei nucleare de la Natanz, drept o potenţială ţintă pentru bombardamentele forţelor aeriene americane, dar nu prea este clar ce se află acolo, relatează marţi agenţia dpa, potrivit Agerpres.

„Târnăcopul este o posibilă ţintă pentru o lovitură mare şi grasă chiar lângă uşa din faţă", a spus Trump într-o declaraţie acordată luni seară prezentatorului radio conservator Hugh Hewitt. „Vom distruge Muntele Târnăcopului. Spuneţi-le iranienilor să fie pregătiţi!”, a completat el, adăugând că atacul va avea loc „relativ curând".

Este vorba despre un complex militar subteran puternic fortificat la sud de uzina nucleară de la Natanz. Situată în partea centrală a ţării, Natanz este principala uzină iraniană de îmbogăţire a uraniului. Acolo sunt mii de centrifuge de diverse tipuri şi viteze pentru purificarea uraniului. Uzina a fost deja atacată de SUA în bombardamentele din iunie anul trecut şi din nou anul acesta în războiul declanşat de SUA şi Israel la sfârşitul lunii februarie.

Puţine lucruri sunt cunoscute despre acel complex subteran, a cărui construcţie a început după ce, în iulie 2020, o explozie şi un incendiu care a urmat au avariat sever halele supraterane de asamblare a centrifugelor pentru uzina de la Natanz. Potrivit Teheranului, explozia de atunci a fost rezultatul unui sabotaj.

Şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a confirmat mai târziu iniţierea construcţiei unei instalaţii subterane de înlocuire.

Deşi instalaţiile de îmbogăţire a uraniului de la Natanz s-au aflat ani la rând sub supraveghere internaţională, inspectorii AIEA nu au avut până în prezent acces la instalaţiile de sub Muntele Târnăcopului.

Imagini din satelit publicate de presa americană arată intrări în tuneluri şi instalaţii de securitate în jurul complexului subteran. Obiectivul iniţial al amenajării acestuia pare să fi fost asamblarea centrifugelor la un adăpost sigur, dar au existat speculaţii că acelaşi complex ar putea fi de asemenea folosit pentru îmbogăţirea uraniului.

Analiza aceloraşi imagini sugerează că unele părţi ale complexului ar putea fi fortificate la o adâncime de 80-100 de metri, ceea ce ar face dificilă distrugerea acestuia inclusiv cu bombele penetrante GBU-57, cea mai puternică bombă anti-buncăr din arsenalul SUA, muniţie folosită anul trecut în atacul asupra instalaţiei subterane de îmbogăţire a uraniului de la Natanz.

Preţul petrolului a urcat la cel mai înalt nivel din ultima lună, după ce războiul din Iran a escaladat din nou

14 Iul

Prețurile petrolului au crescut marți dimineață, pe măsură ce luptele s-au intensificat în Orientul Mijlociu. Prețul țițeiului Brent a urcat la puțin peste 84 de dolari pe baril, după ce a crescut cu aproape 10% luni. Acesta este cel mai ridicat nivel din ultima lună. Țițeiul de referință din SUA a crescut cu 1,4%, la 79,20 dolari pe baril, notează Euronews.

Prețurile petrolului sunt încă sub vârful atins în timpul războiului, de aproape 120 de dolari pe baril, dar incertitudinea cu privire la stabilitatea viitoare a aprovizionării s-a adâncit, deoarece SUA și Iranul au afirmat fiecare că controlează Strâmtoarea Ormuz.

Contractele futures pe acțiunile americane au scăzut cu 0,3%, deoarece SUA au lansat mai multe atacuri asupra Iranului, după ce președintele Donald Trump a declarat că Washingtonul „reinstaurează” o blocadă asupra Iranului în strâmtoare.

Luptele din regiune au împiedicat petrolierele să folosească calea navigabilă pentru a livra țiței clienților din Golful Persic, ceea ce a dus la creșterea prețurilor combustibililor la nivel mondial.

Un petrolier a fost atacat în apropierea Strâmtorii Ormuz

14 Iul

O companie olandeză de transport maritim a anunțat că unul dintre petrolierele sale a fost atacat în largul Omanului, în primele ore ale dimineții, informează Sky News.

Stolt Tankers a transmis într-un comunicat că nava Stolt Magnesium a fost lovită în Marea Arabiei aproximativ în același timp în care două petroliere ale Emiratelor Arabe Unite au fost atacate cu rachete de croazieră iraniene. 

Atacul a provocat un incendiu în sala motoarelor, potrivit companiei. Toți membrii echipajului sunt în siguranță și au fost localizați după atac, a precizat Stolt Tankers.

Serviciul britanic pentru operațiuni comerciale maritime, UKMTO, raportase un alt incident în largul coastelor Omanului, într-o zonă care corespunde poziției navei Stolt Magnesium din datele de navigație ale LSEG.

Informația vine după ce ministerul apărării din Emiratele Arabe Unite a anunțat, în cursul dimineții, că două petroliere au fost lovite de rachete iraniene în Strâmtoarea Ormuz.

Un membru al echipajului a fost ucis, iar alte câteva persoane au fost rănite. Victima era cetățean indian. Alte opt persoane, șase indieni și doi ucraineni, au fost rănite, iar patru dintre ele se află în stare gravă.

Ministerul a precizat că atacurile au avut loc pe ruta sudică a strâmtorii, în apele teritoriale ale Omanului, și au vizat „petrolierele naționale Mombasa și Al Bahiyah”.

Autoritățile emirateze au condamnat ceea ce au numit un „atac sfidător” și „o încălcare clară a dreptului internațional”.

Potrivit UKMTO, un alt atac a avut loc ieri în largul Omanului, însă nu era clar imediat dacă incidentul era unul dintre cele deja menționate.

Cinci explozii au fost auzite la vest de un oraș-port iranian

14 Iul

Cinci explozii ar fi fost auzite la vest de orașul-port strategic iranian Bandar Abbas, potrivit presei de stat din Iran, citată de Sky News.

Agenția de presă semi-oficială Fars a relatat că exploziile au fost auzite în Joghatai și Bușer, adăugând că locul exact nu este cunoscut. În provincia Bușer se află singura centrală nucleară operațională a Iranului.

Statele Unite și Iranul s-au atacat reciproc în cursul nopții, după ce SUA au lansat atacuri pentru a treia noapte consecutiv.

Iranul a răspuns atacând o bază militară americană din Bahrain și lansând rachete asupra Iordaniei, unde sunt staționate, de asemenea, forțe americane.

Donald Trump amenințase că va extinde atacurile și menționase muntele Pickaxe drept o posibilă țintă. Acolo se află complexe de tuneluri despre care experții consideră că nu pot fi atinse nici măcar de cele mai puternice bombe antibuncăr din arsenalul american.

Iran: Strâmtoarea Ormuz nu va fi redeschisă prin „agresiunea” SUA

14 Iul

Un purtător de cuvânt al armatei iraniene a afirmat că Iranul nu va renunța la blocada reimpusă asupra Strâmtorii Ormuz, chiar dacă Statele Unite încearcă să preia controlul asupra acestei rute maritime.

„Strâmtoarea Ormuz nu va fi deschisă niciodată prin război, agresiune sau abuzuri americane”, a declarat purtătorul de cuvânt, potrivit televiziunii de stat iraniene. „Respectarea drepturilor poporului iranian este singura cale de redeschidere a Strâmtorii Ormuz”.

Iranul și Statele Unite s-au atacat reciproc după loviturile iraniene asupra unor petroliere din strâmtoare, în timp ce ambele părți încearcă să obțină controlul asupra căii navigabile.

Donald Trump a declarat că Statele Unite vor deveni „gardianul Strâmtorii Ormuz” și vor încerca să protejeze navele de atacurile iraniene în schimbul unei taxe.

Traficul prin Strâmtoarea Ormuz s-a prăbușit: doar 10 nave au traversat-o ieri

14 Iul

Numărul navelor care traversează Strâmtoarea Ormuz a scăzut constant în ultima săptămână, de la 50 pe 7 iulie la doar 10 ieri, potrivit datelor companiei de informații maritime Kpler, citată de Sky News.

Datele arată că nouă dintre aceste nave au folosit ruta prin apele iraniene, în timp ce una singură a urmat traseul recunoscut internațional din apropierea Omanului.

Scăderea vine după o perioadă de revenire la sfârșitul lunii iunie, când numărul traversărilor zilnice a atins un maxim de 77 de nave la 24 iunie. De atunci, traficul pe una dintre cele mai aglomerate rute maritime din lume s-a redus constant.

Iranul susține că exporturile de petrol continuă în ciuda reintroducerii sancțiunilor americane

14 Iul

Exporturile de petrol ale Iranului continuă în mod obișnuit, în ciuda retragerii, săptămâna trecută, a unei derogări de 60 de zile de la sancțiunile americane, a declarat ministrul iranian al petrolului.

Mohsen Paknejad a afirmat, pe canalul său oficial de Telegram, că ministerul petrolului a menținut mecanismele necesare pentru a contracara efectele sancțiunilor.

El a adăugat că exporturile de petrol ale Iranului nu vor întâmpina probleme în urma anulării derogărilor.

Departamentul Trezoreriei SUA retrăsese, săptămâna trecută, derogarea, una dintre concesiile prevăzute în cadrul, în prezent suspendat, al unui posibil acord de pace, după o serie de atacuri iraniene în Strâmtoarea Ormuz.

Atac cu rachete împotriva unei grupări a opoziției kurde iraniene în Irak

14 Iul

Grupări ale opoziției kurde iraniene aflate în Irak au fost țintite de un atac cu rachete, relatează agenția Reuters, citând surse din domeniul securității.

Rachetele au lovit un obiectiv al opoziției situat la est de Erbil, capitala Kurdistanului irakian, potrivit Reuters. Până în prezent, nu au fost raportate victime.

Iranul are o importantă minoritate kurdă, concentrată în mare parte de-a lungul frontierei cu Irakul.

Forțele kurde de opoziție aflate în exil au fost asociate, în primele zile ale războiului, unor planuri privind o posibilă invazie terestră împotriva regimului iranian.

Trump informează Congresul că SUA sunt în război cu Iranul

14 Iul

Donald Trump a informat oficial Congresul, la sfârșitul săptămânii trecute, că Statele Unite se află din nou în război cu Iranul, declanșând un nou termen de 60 de zile în care administrația sa poate folosi forțele armate în regiune fără aprobarea legislativului.

Într-o scrisoare adresată Congresului, datată 10 iulie, Trump a afirmat că atacurile începute pe 7 iulie reprezintă „o acțiune militară conformă cu responsabilitatea mea de a proteja cetățenii americani și interesele Statelor Unite, atât în țară, cât și în străinătate”.

Trump a intensificat și mai mult presiunea militară asupra Iranului, luni, anunțând că Statele Unite vor reimpune blocada și vor prelua controlul asupra strâmtorii, urmând să perceapă taxe navelor care tranzitează această cale navigabilă.

Informarea transmisă Congresului vine după ce Trump a anunțat că armistițiul cu Iranul, care a durat două luni, s-a încheiat oficial. Încetarea focului, anunțată pentru prima dată în aprilie, fusese fragilă încă de la început, pe fondul atacurilor frecvente lansate de ambele țări, deși administrația Trump susținuse în repetate rânduri că războiul în toată regula nu fusese reluat.

Oficialii Comandamentului Central al SUA au afirmat că forțele americane au lovit peste 300 de obiective militare iraniene în ultima săptămână, ca represalii pentru continuarea acțiunilor ostile ale Teheranului în strâmtoare.

Luni, forțele americane au lansat noi atacuri împotriva Iranului „la ordinul comandantului suprem”, a transmis Comandamentul Central al SUA într-un comunicat.

„Aceste atacuri vor continua să provoace pierderi semnificative forțelor iraniene și să le reducă posibilitatea de a ataca civili nevinovați și nave comerciale în Strâmtoarea Ormuz”, se arată în comunicatul CENTCOM.

Trump informase anterior Congresul, în luna mai, că războiul început în februarie „s-a încheiat”, anulând astfel aplicarea termenului legal de 60 de zile după care operațiunile militare trebuie oprite dacă nu sunt autorizate de Congres.

Armistițiul intrat în vigoare la începutul lunii aprilie fusese atunci prelungit pe termen nelimitat. Casa Albă susținuse că această măsură a oprit curgerea termenului prevăzut de legea privind puterile de război.

Adversarii războiului din Congres au susținut, însă, că această interpretare a legii este greșită. Ei au spus că Marina SUA continua să participe la o blocadă menită să constrângă Iranul, chiar dacă operațiunile militare de amploare fuseseră oprite.

Noua informare va complica probabil eforturile în curs ale Congresului de a limita războiul împotriva Iranului.

Senatul a votat luna trecută pentru încetarea ostilităților, într-o mustrare în mare parte simbolică a administrației, dar care a reprezentat totuși o înfrângere pentru Trump, confruntat cu o erodare treptată a sprijinului din Congres pentru operațiunile sale militare împotriva regimului iranian.

Rezoluția a fost adoptată cu 50 de voturi la 48, după ce patru senatori republicani s-au alăturat democraților și au votat împotriva războiului în lipsa unei autorizări din partea Congresului. Voturile lor, împreună cu absențele senatorilor Dave McCormick, republican din Pennsylvania, și Mitch McConnell, republican din Kentucky, au fost suficiente pentru adoptarea măsurii privind puterile de război.

Votul din Senat a urmat unei inițiative similare adoptate de Camera Reprezentanților, unde patru republicani s-au alăturat democraților, iar rezoluția prin care se cerea oprirea operațiunilor militare în Iran în lipsa autorizării Congresului a trecut cu 215 voturi la 208.

Efectul juridic al acestor voturi a fost limitat, însă. Rezoluțiile concurente sunt acte legislative a căror forță juridică nu a fost testată și care nu sunt trimise președintelui pentru promulgare. Orice măsură care ar putea restrânge aceste prerogative prezidențiale s-ar confrunta aproape sigur cu un veto al Casei Albe.

În scrisoarea adresată Congresului, Trump a scris că forțele armate americane „rămân pregătite să întreprindă noi acțiuni, atunci când este necesar și adecvat, pentru a răspunde altor amenințări și atacuri împotriva Statelor Unite sau a aliaților și partenerilor noștri și pentru a se asigura că guvernul Republicii Islamice Iran încetează să mai reprezinte o amenințare pentru Statele Unite și pentru aliații și partenerii noștri”.

Iordania a interceptat rachete din Iran, afirmă presa de stat

14 Iul

Iordania a anunțat că sistemele sale de apărare aeriană au interceptat și doborât patru rachete lansate din Iran marți dimineață, potrivit agenției oficiale de presă, care citează o sursă militară.

Fragmente din rachetele distruse au căzut în mai multe zone. Echipe ale Corpului Regal de Geniu au fost trimise la fața locului pentru a ridica resturile și a securiza zona.

Sirenele de raid aerian sună în Bahrain, în timp ce Iranul declară că a „distrus” ținte

14 Iul

Sirenele de raid aerian au fost activate în Bahrain, după ce Iranul a lansat mai multe valuri de atacuri în ultimele ore.

„Sirenele au fost activate. Cetățenii și rezidenții sunt îndemnați să rămână calmi și să se îndrepte către cel mai apropiat loc sigur”, a transmis Ministerul de Interne din Bahrain pe Twitter, la scurt timp după ora 4:52, ora locală.

Sirenele mai fuseseră declanșate și cu puțin peste două ore înainte.

Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran a anunțat că a vizat și a distrus mai multe depozite de armament, un centru de comunicații prin satelit și o clădire în care se aflau forțe americane la baza Juffair din Bahrain. Potrivit organizației, atacul a fost lansat cu rachete și drone.

Iranul a susținut în repetate rânduri, pe parcursul conflictului, că a distrus instalații din bazele americane, însă aceste afirmații nu au fost întotdeauna susținute de dovezi independente.

SUA a încheiat atacurile împotriva Iranului

14 Iul

Statele Unite au încheiat o nouă serie de atacuri asupra Iranului la ora 22:15, ora coastei de est a SUA, a anunțat Comandamentul Central al SUA într-o postare pe rețelele sociale.

„În timpul misiunii, care a durat cinci ore, forțele americane au lovit cu succes mai multe ținte militare din Iran, inclusiv la Bushehr, Chah Bahar, Jask, Konarak, Abu Musa și Bandar Abbas, reducând și mai mult capacitatea Iranului de a ataca nave comerciale”, a transmis CENTCOM pe Twitter.

Potrivit comandamentului american, forțele SUA au folosit muniție de precizie împotriva sistemelor iraniene de apărare de coastă, a pozițiilor de lansare a rachetelor și dronelor, precum și a unor capacități navale.

Atacurile de marți reprezintă a treia noapte consecutivă în care Statele Unite au lovit ținte din Iran.

Corpul Gardienilor Revoluției Islamice anunță că a atacat două petroliere de mari dimensiuni

14 Iul

Corpul Gardienilor Revoluției Islamice  (IRGC) a anunțat că a atacat și a scos din funcțiune două petroliere de mari dimensiuni, pe care le-a descris drept „nave suspecte”, potrivit unui comunicat publicat pe Telegram.

IRGC susține că cele două nave și-ar fi oprit sistemele de navigație, ar fi ignorat avertismentele autorităților iraniene din Strâmtoarea Ormuz și ar fi încercat să treacă printr-o zonă despre care Iranul afirmă că era minată.

Anunțul a fost făcut după ce două petroliere din Emiratele Arabe Unite au fost lovite de rachete iraniene în sudul Strâmtorii Ormuz.

Un nou val de atacuri SUA asupra Iranului, pentru a treia noapte la rând

14 Iul

Cel puțin 12 avioane militare americane au fost observate marți dimineață în apropierea coastelor Emiratelor Arabe Unite, deasupra Golfului Persic, Golfului Oman și Arabiei Saudite. Mișcările au fost înregistrate de platformele de monitorizare a zborurilor, în timp ce Comandamentul Central al SUA, CENTCOM, a anunțat un nou val de atacuri asupra Iranului, pentru a treia noapte la rând.

În jurul orei 3:30, ora Iranului, printre aeronavele aflate în zonă se numărau nouă avioane-cisternă KC-135R și două KC-46A, folosite pentru realimentarea în aer.

În datele de urmărire au apărut și mai multe avioane de informații și supraveghere, între care un E-3 Sentry, folosit pentru avertizare și control aerian, și un avion P-8 Poseidon al Marinei SUA, destinat supravegherii maritime.

Avionul E-3 Sentry poate monitoriza o zonă foarte întinsă și poate urmări simultan sute de ținte, inclusiv avioane, rachete, drone și vehicule militare aflate la sol.

Avioanele-cisternă sunt esențiale în operațiunile militare de durată, deoarece permit avioanelor de vânătoare și celor de atac să se realimenteze în aer, fără să fie nevoite să aterizeze.

Emiratele Arabe Unite anunță că două dintre petrolierele sale au fost lovite de rachete iraniene

14 Iul

Două petroliere din Emiratele Arabe Unite au fost lovite de rachete iraniene în partea de sud a Strâmtorii Ormuz, ucigând un membru al echipajului, a anunțat Ministerul Apărării din Emiratele Arabe Unite, scrie CNN.

Petrolierele al-Bahiya și Mombasa au fost lovite în timp ce se aflau în apele teritoriale omaneze, iar un membru indian al echipajului de la bordul acestuia din urmă a fost ucis, potrivit ministerului. Șase cetățeni indieni și doi cetățeni ucraineni au fost răniți.

Ambele petroliere au fost avariate și au luat foc, a transmis ministerul apărării emiratez.

Autoritățile au transmis că „rămâne în alertă maximă și e deplin pregătit să facă față oricăror amenințări și ia toate măsurile necesare pentru a răspunde ferm la orice tentativă de subminare a securității și stabilității statului”.

Ministerul de Externe al Emiratelor a condamnat atacurile și a transmis condoleanțe Indiei.

„Navigația comercială și utilizarea Strâmtorii Ormuz ca instrument de presiune sau șantaj economic echivalează cu piraterie și reprezintă o amenințare directă la adresa stabilității regiunii și a popoarelor sale, precum și a securității energetice globale”.

Trump anunță că SUA vor ataca Iranul în noaptea de luni spre marți

13 Iul

Donald Trump spune că SUA vor ataca Iranul „dur” în nopțile de luni și marți, prelungind acțiunea militară din Orientul Mijlociu care a dus la creșterea prețurilor globale ale petrolului.

„Îi vom lovi foarte dur în seara asta și îi vom lovi dur mâine. Și nu pot face nimic în privința asta”, a declarat președintele într-un interviu radio luni, potrivit Financial Times.

Donald Trump a anunțat că va ține joi un „discurs către națiune”

13 Iul

Donald Trump a anunțat că va susține un discurs joi seară, în contextul în care ciocnirile cu Iranul au fost reluate cu o intensitate nemaivăzută în ultimele săptămâni.

„Președintele Trump se va adresa națiunii joi seară la ora 21:00”, a scris președintele american pe platforma sa Truth Social.

Consulatele SUA din Emirate suspendă programările din cauza „situației de securitate regională”

13 Iul

Misiunile diplomatice ale SUA în Emiratele Arabe Unite au anunțat suspendarea programărilor consulare din cauza reluării ostilităților cu Iranul în regiune.

„Ambasada SUA la Abu Dhabi și Consulatul General al SUA la Dubai au anulat programările consulare din perioada 13-15 iulie din cauza situației de securitate din regiune”, se arată într-un comunicat.

Prețurile petrolului continuă să crească accelerat

13 Iul

Prețurile petrolului sunt în creștere, impulsionate de revenirea blocadei navale americane asupra porturilor iraniene și de dorința americanilor de a impune o taxă navelor care doresc să traverseze Strâmtoarea Ormuz.

În jurul orei 18:20 GMT, prețul barilului de țiței Brent din Marea Nordului, țițeiul de referință internațional, a crescut cu 9,06%, ajungând la 82,90 dolari. Prețul echivalentului său american, West Texas Intermediate (WTI), a urcat cu 9,05%, ajungând la 77,87 dolari.

Statele Unite vor relua blocada asupra porturilor iraniene marți, la ora 21:00

13 Iul

Statele Unite vor relua blocada asupra porturilor iraniene marți, la ora 21:00, a anunțat armata americană, în urma deciziei președintelui Donald Trump de a reinstaura blocada ca represalii pentru atacurile Iranului.

„Forțele Centcom vor impune blocada împotriva navelor care tranzitează către sau dinspre porturile și zonele de coastă iraniene”, a declarat comandamentul militar american responsabil cu Orientul Mijlociu într-un comunicat.

Această blocadă, impusă ca răspuns la închiderea Strâmtorii Ormuz de către Iran, a fost ridicată pe 18 iunie, ca parte a armistițiului dintre SUA și Iran.

Iranul anunhță că nu va permite SUA să preia Strâmtoarea

13 Iul

Cartierul General Central Khatam al-Anbiya, însărcinat cu planificarea și coordonarea operațiunilor militare comune ale forțelor iraniene, a avertizat luni că Iranul nu va permite Statelor Unite să intervină în gestionarea Strâmtorii Ormuz, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Orice încercare a armatei americane de a gestiona tranzitul prin strâmtoare în afara rutelor desemnate de Teheran și fără o coordonare cu forțele armate iraniene va fi puternic respinsă, se arată într-un comunicat publicat de presa de stat iraniană.

Donald Trump anunță că va impune taxe în Strâmtoarea Ormuz

13 Iul

Donald Trump a spus, luni, că SUA vor deveni „gardienii Strâmtorii”, precizând că „de data asta vom fi remunerați”. 

„Vom păstra controlul asupra strâmtorii. Probabil că o vom controla. Vom deveni gardienii Strâmtorii, iar de data aceasta vom fi remunerați. Am protejat-o timp de 50 de ani fără să fim plătiți, dar acum vom câștiga bani”, a spus Trump, la Fox News. 

Apoi, printr-o postare pe Truth Social, a anunțat SUA vor reinstaura blocada asupra porturilor iraniene.

Iată postarea sa integrală de pe Truth Social:

Strâmtoarea Hormuz este DESCHISĂ și va rămâne DESCHISĂ, cu sau fără Iran. Reinstaurăm BLOCADA IRANIANĂ, numită astfel deoarece împiedică doar navele sau clienții Iranului să intre sau să iasă. Toate celelalte țări vor avea o utilizare echitabilă și liberă a strâmtorii.

„SUA vor fi, de acum înainte, cunoscute drept «GARDIANUL STÂMTORII HORMUZ», dar, ca atare și ca o chestiune de ECHITATE, vor fi rambursate, la o rată de 20% pentru toate încărcăturile transportate, pentru toate costurile necesare pentru a asigura siguranța și securitatea acestei zone foarte volatile a lumii. Procesul și formarea vor începe imediat.”

Atacuri iraniene în Oman și Bahrein

13 Iul

Gardienii Revoluţiei din Iran au revendicat, luni, noi atacuri asupra unor instalații americane din Oman şi Bahrein.

„Pe lângă atacarea instalațiilor şi infrastructurii militare americane din Juffair, în Bahrein, unde au izbucnit incendii, forţele navale ale Gardienilor Revoluţiei au țintit şi distrus” sisteme radar, inclusiv un radar pentru detectarea navelor în Oman, se precizează în textul publicat pe Sepah News.

La rândul său, armata iordaniană a anunţat, tot luni, că a doborât patru rachete iraniene deasupra teritoriului său, rachete despre care Iranul a afirmat că ținteau ţara ca represalii la bombardamentele americane.

„În această dimineaţă, în zori, sistemele de apărare antiaeriană au interceptat şi doborât patru rachete care pătrunseseră în spaţiul aerian iordanian dinspre teritoriul iranian”, a declarat o sursă oficială din cadrul statului major iordanian, adăugând că nu au fost raportate victime sau pagube materiale.

Armata americană a anunţat, duminică seara, că a lansat o nouă serie de atacuri împotriva Iranului pentru a-l împiedica să atace nave în Strâmtoarea Ormuz.

Prețurile petrolului au crescut cu peste 3% după atacurile dintre SUA și Iran

13 Iul

Prețurile petrolului au crescut duminică, după atacurile reciproce între Statele Unite și Iran.

Țițeiul Brent, referința internațională, a crescut cu 3,92%, ajungând la 78,99 dolari pe baril, iar țițeiul american a urcat cu 3,44%, ajungând la 73,87 dolari pe baril.

Însă creșterea este „destul de moderată”, a declarat pentru CNN Bob McNally, fondator și președinte al Rapidan Energy Group. Prețurile țițeiului Brent au avut o tendință descendentă de când au atins 115 dolari pe baril în aprilie.

McNally a spus că prețurile petrolului au scăzut datorită asigurărilor date de președintele Donald Trump, care dorește deschiderea Strâmtorii Ormuz pentru a evita „o adevărată catastrofă economică și financiară”.

Iranul susține că a bombardat infrastructura militară americană din Kuweit

13 Iul

Atacurile iraniene au vizat infrastructura americană de la bazele militare din Kuweit și au provocat pagube, potrivit agenției de știri semi-oficiale iraniene Fars.

Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) din Iran a declarat că „a distrus complet rezervoarele de combustibil și sistemele de apărare aeriană Patriot de la baza americană din Ali Al Salem”, a relatat publicația luni dimineață, ora locală.

Ali Al Salem găzduiește trupe americane, potrivit Comandamentului Central, care este responsabil pentru regiune.

IRGC a declarat că a lovit și baza aeriană Ahmad Al Jaber, aflată la aproximativ 48 de kilometri distanță, avariind un sistem radar FPS.

Forțele armate ale Kuweitului nu au confirmat încă niciunul dintre atacuri. CNN a contactat Comandamentul Central pentru comentarii.

Fars: Iranienii au atacat o bază americană din Bahrain

13 Iul

Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice din Iran a anunțat că a atacat instalații militare americane din Bahrain, a relatat agenția de știri semi-oficială iraniană Fars.

IRGC a declarat că, ca răspuns la atacurile americane, Forțele Aeriene au atacat instalații de întreținere și reparare a elicopterelor, un hangar care adăpostea un avion P-8 Poseidon și centrul de comandă și control al dronelor militare de la baza aeriană americană din Sheikh Isa, Bahrain, a relatat Fars.

„Operațiunile de represalii vor continua”, a declarat IRGC.

Ministerul de Interne din Bahrain a declarat că sirenele sunau și i-a avertizat pe locuitori să se adăpostească.

Nu au existat raportări imediate despre pagube.

SUA au lovit „zeci de ținte din Iran”. CENTCOM a atacat pentru prima oară sisteme de apărare aeriană iraniene

13 Iul

SUA au lovit „zeci de ținte din Iran în mai multe locuri, cu muniții de precizie”, a declarat Comandamentul Central al SUA, duminică seara, scrie CNN.

Forțele CENTCOM au atacat pentru prima dată sistemele de apărare aeriană iraniene, sistemele radar de coastă, capacitățile de lansare a rachetelor și dronelor, precum și ambarcațiuni mici, folosind avioane de vânătoare americane, nave militare, drone aeriene de atac unidirecțional și drone maritime de atac unidirecțional.

Presa de stat iraniană a relatat despre atacuri în mai multe provincii centrale și sudice, soldate cu moartea a cel puțin o persoană și rănirea altor câteva.

Anunțul CENTCOM vine la o zi după ce SUA a anunțat că a atacat aproximativ 140 de baze militare iraniene într-un atac aerian în timpul nopții.

Atacurile au fost lansate pentru a „distruge capacitatea Iranului de a continua să atace navele maritime internaționale care trec prin Strâmtoarea Ormuz”, a declarat duminică CENTCOM.

Într-o aparentă represalie, Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice din Iran a declarat că a lansat un val de atacuri asupra bazelor americane.

Mai multe proiectile au lovit insula iraniană Qeshm din Strâmtoarea Ormuz

12 Iul

Mai multe proiectile au lovit, duminică, insula iraniană Qeshm, situată în Strâmtoarea Ormuz, a anunţat presa de stat iraniană, după reluarea ostilităţilor între Teheran şi Washington, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Între 10 şi 11 proiectile inamice au lovit insula Qeshm duminică după-amiază”, a declarat Hossein Amir Teymouri, guvernatorul insulei, pentru agenţia de ştiri Irna, adăugând că „toate ţintele au fost militare” şi că nu au existat victime.

Axios, care citează un important oficial american, a relatat duminică că Statele Unite au efectuat mai multe atacuri asupra sistemelor iraniene de apărare antirachetă şi antiaeriană, şi au lovit bărci cu motor ale Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice din Iran (IRGC) în mai multe locuri din jurul Strâmtorii Ormuz.

Presa iraniană a relatat despre atacuri asupra mai multor locuri din sudul Iranului. Mai multe locuri din provincia Hormozgan, din sudul Iranului, printre care Insula Qeshm, Bandar Abbas și Hajiabad, au fost ținta unor atacuri duminică, au anunțat mass-media oficiale iraniene.

Hossein Amir Teymouri a declarat că toate locurile lovite erau ținte militare și că nu au existat victime pe insulă, potrivit agenției de știri de stat a Iranului, Islamic Republic News Agency (IRNA).

IRNA a raportat ulterior că au fost atacate și alte locuri aparținând instalațiilor militare iraniene din Bandar Abbas, Qeshm și Hajiabad.

Separat, IRNA a precizat că un tehnician de întreținere angajat al Companiei de Telecomunicații Mobile din Iran a fost ucis în timp ce se afla la serviciu pe insula Farur, din districtul Bandar Lengeh, provincia Hormozgan, iar doi dintre colegii săi au fost răniți.

Provincia Hormozgan este situată în extremitatea sudică a Iranului, de-a lungul coastelor strategice ale Golfului Persic și ale Golfului Oman.

SUA contrazic Iranul și anunță că Strâmtoarea Ormuz este deschisă

12 Iul

Armata americană a anunţat duminică că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi că navele circulă prin strâmtoare, în ciuda anunţului făcut de Iran privind închiderea acestei căi navigabile strategice după o nouă reluare a ostilităţilor cu SUA.

„Strâmtoarea Ormuz este deschisă tuturor navelor care doresc să tranziteze legal această cale navigabilă internaţională”, a anunţat Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) pe X, potrivit AFP și Agerpres.

„Iranul nu controlează strâmtoarea. Circulaţia (navelor) este deschisă”, a mai spus el.

„Forţele americane sunt desfăşurate şi pregătite să asigure libertatea continuă de navigaţie, în pofida agresiunii nejustificate, a hărţuirii, ameninţărilor şi declaraţiilor arbitrare ale Iranului", a mai spus CENTCOM.

Preşedintele american Donald Trump a declarat pentru CNN duminică dimineaţă: „Pentru noi, (strâmtoarea) este deschisă”.

Trump a susţinut, de asemenea, că recenta reluare a ostilităţilor a avut loc chiar dacă SUA şi Iranul ajunseseră la un acord.

„Am avut un acord cu ei ieri. Cedau în toate privinţele, iar apoi, brusc, două ore mai târziu, au lovit o navă cu o dronă", a spus el. Ca răspuns, „i-am lovit foarte puternic aseară”, a spus Trump.

Omanul a anunţat duminică că a salvat 23 de membri ai echipajului unei nave şi că îi caută pe alţii după un atac asupra unei ambarcaţiuni în Strâmtoarea Ormuz, un atac pe care Statele Unite l-au atribuit Iranului.

Marinarii primesc "îngrijirile medicale necesare", iar "operaţiunile de căutare continuă pentru găsirea unui membru al echipajului dat dispărut", a declarat Centrul de Securitate Maritimă din Oman într-un comunicat.

CENTOM a acuzat Iranul că a atacat GFS Galaxy, o navă container sub pavilion cipriot, ceea ce a determinat represalii din partea SUA.

Potrivit agenţiei britanice de siguranţă maritimă UKMTO, atacul a avut loc la circa 17 km est de Peninsula Musandam, care aparţine Sultanatului Oman, şi a provocat un incendiu la bord, conducând la evacuarea echipajului cu o barcă de salvare.

Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Iranului, a anunţat duminică că a lovit două nave în Strâmtoarea Ormuz, fără a le numi. Ei au justificat atacul asupra primei nave susţinând că aceasta naviga pe o "rută neautorizată".

SUA au lansat un nou val de atacuri în Iran după închiderea strâmtorii Ormuz. Teheranul atacă Emiratele Arabe Unite și Qatarul

12 Iul

SUA au lansat un nou val de atacuri asupra Iranului după ce Teheranul a lovit o navă care trecea prin strâmtoarea Ormuz, potrivit BBC. Emiratele Arabe Unite (EAU) s-au confruntat duminică cu un atac iranian cu rachete, a anunţat Ministerul Apărării local, autorităţile din Bahrain activându-şi la rândul lor sirenele de alertă antiaeriană, în timp ce în Qatar au fost auzite explozii la Doha, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) din Iran a declarat că a închis calea navigabilă până la o nouă notificare și a avertizat asupra unui răspuns sever la “agresiunea” SUA, potrivit presei de stat.

La câteva ore după atacurile americane, IRGC a declarat că a lovit o bază americană din Iordania, în timp ce Emiratele Arabe Unite, Qatar, Kuweit și Bahrain răspundeau la rachete și drone din Iran.

Acest lucru vine după incidentele de la începutul acestei săptămâni, în care trei petroliere comerciale au fost atacate, ceea ce a determinat un schimb de atacuri cu SUA.

Comandamentul Central al SUA (Centcom) a declarat că a lansat o a treia rundă de atacuri în această săptămână după ce IRGC a „atacat flagrant” o navă sub pavilion cipriot în strâmtoarea Ormuz.

Donald Trump spune că „1.000 de rachete sunt gata de a fi lansate asupra Iranului”

11 Iul

Președintele SUA, Donald Trump, a amenințat că va bombarda Iranul cu „1.000 de rachete”, în cazul în care regimul de la Teheran va încerca să-l asasineze.

„1.000 de rachete sunt încărcate și gata de a fi lansate împotriva Republicii Islamice Iran, iar alte câteva mii vor urma, în cazul în care guvernul iranian își va pune în aplicare amenințările, rostite în toate colțurile lumii, de a asasina, ori de a încerca să-l asasineze pe actualul președinte al Statelor Unite ale Americii, în cazul de față, eu!”, a spus Trump, într-o postare publicată pe rețeaua Truth Social.

Președintele Trump a adăugat că a dat deja ordine armatei americane, care este „gata, dispusă și capabilă, pe durata unui an, să decimeze complet și să distrugă toate regiunile din Iran.

„Lăudat fie Allah!”, și-a încheiat Trump postarea.

SUA cer Iranului să facă o declarație publică în care să afirme că Strâmtoarea Ormuz este deschisă

11 Iul

SUA cer Iranului să facă o declarație publică în care să afirme că Strâmtoarea Ormuz este deschisă și navele care traversează coridorul maritim nu vor mai fi atacate, au declarat oficiali americani de rang înalt, potrivit Associated Press. 

Luptele de putere de la Teheran au îngreunat negocierile pentru un acord și respectarea armistițiului, au mai spus sursele citate. 

Oficialii SUA au mai declarat, sub protecția anonimatului, că președintele Trump le-a acordat negociatorilor americani o perioadă limitată de timp pentru a ajunge la un acord cu Iranul, însă și au subliniat că președintele are la dispoziție o gamă largă de opțiuni în cazul în care negocierile eșuează.

Totuși, anterior acestor declarații, ambasadorul Teheranului la ONU a declarat că orice activitate în Strâmtoarea Ormuz, inclusiv deschiderea ei și operațiunile de deminare, „țin exclusiv de Iran”. 

„Orice tentativă a unor actori externi de a interfera sau de a impune un aranjament privind controlul (asupra strâmtorii n.red) ar încălca (memorandumul SUA-Iran n.red), ar submina punerea sa în aplicare, ar întârzia restabilirea navigației comerciale normale, ar pune în pericol siguranța maritimă și ar amplifica tensiunile regionale”, a declarat ambasadorul Amir Saeid Iravani în fața sediului Consiliului de Securitate al ONU.

Iranul a mai spus că strâmtoarea trebuie să fie acum sub controlul său exclusiv, iar navele care doresc să o traverseze trebuie să plătească o taxă Teheranului. 

Trump susţine că acceptă să discute cu Iranul dar afirmă din nou că armistiţiul e „terminat”

10 Iul

Donald Trump a declarat, vineri, că a acceptat să continue discuţiile cu Iran pentru a pune capăt războiului, dar că armistiţiul în vigoare din aprilie este în prezent „terminat”, relatează AFP, preluată de Agerpres.

„Republica Islamică Iran ne-a cerut să continuăm «discuţiile». Am acceptat să o facem, dar SUA le-au transmis, în termeni fără echivoc, că armistiţiul este TERMINAT”, a declarat preşedintele american pe Truth Social.

Ostilităţile s-au reluat în această săptămână între cele două ţări duşmane care au lansat lovituri în Orientul Mijlociu, cele mai importante de la semnarea pe 17 iunie a unui protocol de acord menit să consolideze armistiţiul din aprilie.

Donald Trump i-a criticat dur vineri pe liderii iranieni, „bolnavi” cu care nu mai vrea să aibă de a face, lăsând totuşi uşa deschisă pentru continuarea discuţiilor de echipa sa de negociatori.

În noaptea de miercuri spre joi, SUA au lovit masiv Iranul, vizând potrivit armatei circa 90 de ţinte militare.

Iranul a acuzat, însă, Statele Unite că a vizat infrastructură civilă pentru a-i împiedica pe credincioşi să meargă la funeraliile fostului lider suprem.

Poduri şi legătura feroviară între Teheran şi Mashhad, unde a fost îngropat Ali Khamenei, au fost lovite, potrivit regimului iranian.

Negociatori din Qatar se află în prezent în Iran pentru a se întâlni cu oficiali iranieni, cu scopul de a calma tensiunile şi de a crea condiţiile propice pentru continuarea unor negocieri mai ample, a declarat, vineri, pentru Reuters o sursă apropiată dosarului, adăugând că aceste discuţii se desfăşoară în coordonare cu Statele Unite.

Aceste discuţii vizează punerea în aplicare a protocolului de înţelegere dintre Statele Unite şi Iran, precum şi reglementarea problemelor care au declanşat recenta escaladare a tensiunilor dintre Washington şi Teheran, în special disputele privind navigaţia în strâmtoarea Ormuz, a precizat sursa.

Trump a ordonat bombardarea Iranului cum nu s-a mai văzut vreodată, dacă va fi asasinat

10 Iul

Donald Trump a declarat, vineri, că a ordonat Pentagonului să bombardeze Iranul la niveluri nemaivăzute vreodată, în cazul în care el va fi asasinat în urma unui complot al regimului iranian, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

„Eu sunt de mult timp pe lista lor. Cu asta ne confruntăm”, a spus Trump într-un interviu acordat publicaţiei New York Post. „Am lăsat instrucţiuni: dacă se întâmplă ceva, efectiv să-i bombardeze la niveluri cum nu s-a mai văzut niciodată înainte”, a declarat preşedintele american.

El a răspuns, astfel, unor relatări din presă conform cărora Israelul ar fi avertizat SUA că Iranul ar pune la cale un plan pentru a-l asasina. Totuşi, Trump a susţinut că nu a existat niciun astfel de avertisment din partea Israelului, dar a insistat că este conştient de faptul că este o ţintă a Iranului, ţară a cărei conducere politică şi militară a fost decimată în bombardamentele lansate la sfârşitul lunii februarie.

„Nu, nu. Israelul nu a spus nimic. Nu, nu”, a răspuns Trump când a fost întrebat despre acel avertisment. Dar „am fost numărul unu mult timp, şi asta-i viaţa”, a completat el, referindu-se la posibilitatea ca Iranul să încerce să-l ucidă, mai ales după ce săptămâna aceasta au fost reluate ostilităţile.

În jur de 43 de milioane de oameni au participat la funeraliile lui Ali Khamenei

10 Iul

Între 41 și 43 de milioane de oameni au participat la funeraliile fostului lider suprem al Iranului, Ali Khamenei, în cadrul unor ceremonii care au durat șapte zile, s-au desfășurat în cinci orașe din Iran și Irak și au culminat vineri în zori cu înmormântarea din orașul sfânt Mashhad, informează EFE.

Agenţia de presă Fars, care are legături cu Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice, a estimat că „numărul total de participanţi a fost între aproximativ 41 şi 43 de milioane”.

Fars a făcut estimările pe baza statisticilor din transportul public și al numărului de telefoane mobile active la Moscheea Mosala din Teheran, unde sicriul a fost depus timp de două zile, şi de-a lungul traseului procesiunii funerare din capitală. Agenția iraniană spune că a luat în calcul şi dimensiunea mulţimii de la procesiunea din capitala iraniană, precum și mulțimile adunate la Qom şi Mashhad.

În Irakul vecin, se estimează că peste 10 milioane de oameni au participat, miercuri, la cortegiul funerar al lui Khamenei în provinciile Najaf şi Karbala, potrivit unui comunicat al cancelariei prim-ministrului irakian, Ali al Zaidi, care a descris aceste cifre drept „statistici preliminare”.

Autorităţile iraniene nu au oferit date oficiale cu privire la participarea populaţiei la funeralii, dar pe parcursul diferitelor zile o mare de oameni s-a adunat pentru a-şi lua rămas bun de la defunctul dictator religios.

Israelul a informat SUA că Iranul încearcă să-l ucidă pe Donald Trump

10 Iul

Israelul i-a transmis guvernului american informaţii ale serviciilor secrete care indică faptul că Iranul pregăteşte un nou plan pentru asasinarea lui Donald Trump, au relatat, joi, Wall Street Journal şi CNN.

Potrivit unei surse citate de CNN, alerta a ajuns la americani săptămâna aceasta. O altă sursă a declarat pentru canalul de televiziune că israelienii au confirmat un nou plan iranian care fusese deja parţial depistat de serviciile de informaţii americane.

Contactată de AFP, Casa Albă nu a dezminţit, referindu-se pur şi simplu la declaraţiile făcute de Donald Trump, miercuri: „Vor să-l elimine pe liderul american - pe mine. Sunt pe un fel de listă. Am văzut în această dimineaţă că sunt pe toate listele lor”.

Preşedintele american a plecat de la summitul NATO din Turcia cu fostul avion prezidenţial, nu cu cel nou furnizat de Qatar, din cauza preocupărilor legate de securitate, potrivit New York Times.

Aceste scurgeri de informaţii, care sugerează un nou complot de asasinat, au loc în momentul în care relaţiile dintre Israel şi Statele Unite, şi cei doi lideri ai lor, prim-ministrul Benjamin Netanyahu şi Donald Trump, sunt tensionate din cauza războiului din Iran.

Surse americane citate de CNN consideră că aceste informaţii israeliene transmise către americani ar putea reprezenta un efort al guvernului Netanyahu de a-l convinge pe Donald Trump să-şi continue campania de bombardamente împotriva Iranului, care a fost reluată săptămâna aceasta.

Oficial american: Statele Unite și Iranul continuă negocierile tehnice pe tema programului nuclear

10 Iul

Statele Unite și Iranul continuă negocierile tehnice pe tema programului nuclear, în încercarea de a ajunge la o soluție diplomatică, a declarat un oficial american. Discuțiile au loc în pofida noilor atacuri de represalii lansate în această săptămână de președintele Donald Trump împotriva Iranului.

„Statele Unite rămân hotărâte să găsească o soluție, iar discuțiile tehnice continuă. Iranul nu trebuie să dețină niciodată o armă nucleară”, a spus oficialul.

Potrivit acestuia, memorandumul de înțelegere depinde de respectarea angajamentelor asumate. Oficialul a susținut că Iranul nu și-a îndeplinit obligațiile, invocând faptul că Strâmtoarea Ormuz nu a fost redeschisă complet și că nave au fost atacate în timpul summitului NATO.

„Atacurile Iranului asupra acestor nave nevinovate sunt acte de terorism”, a adăugat oficialul.

Eforturile diplomatice continuă în culise, spune un oficial american

10 Iul

Eforturile diplomatice continuă în culise pentru reducerea tensiunilor dintre Statele Unite și Iran, însă armata americană este pregătită să lanseze noi atacuri  dacă situația o va impune, potrivit unor oficiali americani.

Un oficial american a declarat că SUA au ales în mod deliberat să alterneze atacurile cu perioade de pauză, pentru a evita o escaladare și pentru a lăsa loc negocierilor. În același timp, Statele Unite mențin o listă de posibile ținte, folosită ca instrument de presiune.

Mai mulți oficiali au declarat pentru CNN că, pentru moment, diplomația are prioritate.

La bordul portavionului USS Abraham Lincoln, aflat în Marea Arabiei, echipajele au încărcat avioanele de luptă cu armament, iar piloții au efectuat exerciții în vederea unor posibile atacuri.

Comandantul portavionului le-a transmis miilor de militari aflați la bord că tensiunile sunt în creștere și că trebuie să își mențină nivelul de pregătire, așa cum procedează în mod obișnuit. În paralel cu pregătirile pentru eventuale lovituri, piloții au continuat și misiunile defensive de rutină, avioanele decolând pe tot parcursul zilei și al nopții.

Oficialii americani au respins afirmațiile Iranului potrivit cărora Statele Unite ar fi lansat deja noi atacuri în această noapte. Ei au precizat însă că situația rămâne în continuă schimbare și că loviturile ar putea fi reluate, dacă va fi necesar.

Fostul lider suprem al Iranului, Ali Khamenei, a fost înmormântat la Mashhad

10 Iul

Fostul lider suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a fost înmormântat vineri dimineață, potrivit unui mesaj publicat pe contul său oficial de pe Twitter.

Ceremonia de înmormântare a avut loc la Mashhad, locul în care Khamenei s-a născut. Membrii familiei sale au participat la ceremonia privată, organizată după mai multe zile de funeralii publice, la care au luat parte valuri de persoane venite să îi aducă un ultim omagiu.

Noul lider suprem, Mojtaba Khamenei, nu a fost văzut în public în timpul ceremoniilor funerare.

Deasupra bulevardului erau atârnate pancarte cu sloganuri oficiale, inclusiv „Trebuie să ne ridicăm”.

Trump și Netanyahu au vorbit la telefon despre „acțiunile americane în Golf”

09 Iul

Donald Trump și Benjamin Netanyahu au avut o discuție telefonică, joi seara, în timpul căreia „au agreat să continue coordonarea dintre cele două țări pe mai multe fronturi”, potrivit unui comunicat transmis de prim-ministrul Israelului. 

„Președintele Trump l-a adus la curent pe premier cu privire la acțiunile americane din Golf”, scrie în comunicatul citat. 

În discuția cu liderul de la Casa Albă, Netanyahu a făcut referire la declarațiile recente făcute de președintele Turciei. 

„La rândul său, premierul a atras atenția asupra gravității declarațiilor făcute de Erdogan și de apropiații acestuia împotriva existenței Statului Israel, precum și asupra necesității menținerii unor zone de securitate de-a lungul frontierelor Israelului”, se arată în comunicatul citat. 

Președintele Turciei, care tocmai a găzduit Summitul NATO în capitala Ankara, a acuzat în mai mult rânduri Israelul că subminează armistițiul dintre SUA și Iran. De asemenea, săptămâna aceasta, Israelul s-a arătat îngrijorat de posibilitatea ca SUA să vândă avioane de luptă invizibile pe radar F-35 Turciei.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru CNN, Netanyahu a declarat că Erdogan „nu este tocmai un model de aliat al Statelor Unite”. Prim-ministrul israelian a susținut, de asemenea, că Erdogan „amenință să distrugă” Israelul, „singurul stat evreu din lume”.

Traficul maritim prin Strâmtoarea Ormuz s-a prăbușit

09 Iul

Traficul în Strâmtoarea Ormuz s-a prăbușit puternic, joi, în special e ruta maritimă omaneză susţinută de ONU, după atacuri care au vizat mai multe nave mai devreme în cursul săptămânii şi noul schimb de lovituri între Iran şi SUA, au anunţat analiştii, potrivit Agerpres. 

Doar zece petroliere care transportau materii prime au trecut prin strâmtoare joi, până la ora 14.30 GMT, în timp ce 21 au traversat miercuri, potrivit datelor Kpler. Singura zi care a înregistrat un trafic mai scăzut de la semnarea armistiţiului este 28 iunie, cu 19 treceri, a doua zi după atacul asupra unui petrolier. 

Potrivit analiştilor AXSMarine, 689 de nave comerciale se aflau joi la vest de Strâmtoarea Ormuz, faţă de 1.061 la începutul lui martie. 

Nu sunt răniți la ambasada SUA din Iordania

09 Iul

Zecile de rachete și drone lansate de Iran nu au provocat pagube importante și nici rănirea vreunui militar american, a declarat pentru AFP un oficial din domeniul apărării al SUA.

Rachetele și dronele iraniene „au fost interceptate sau nu au reușit să provoace pagube majore”, a spus oficialul sub protecția anonimatului, adăugând că „nu există răniți în rândul forțelor americane”.

Israelul amenință că este pregătit să atace Iranul „a treia oară, dacă va fi necesar”

09 Iul

Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a declarat, joi, că țara sa este pregătită să reia campania militară împotriva Iranului, dacă va fi nevoie, și a promis că o va face „cu și mai multă forță”.

„Armata este pregătită și în stare de alertă pentru reluarea luptelor, pentru a recâștiga superioritatea aeriană și a lovi din nou în Iran, pentru a elimina amenințările, inclusiv a treia oară, dacă va fi necesar. Dacă va trebui să ne întoarcem, ne vom întoarce, cu și mai multă forță”, a spus el în timpul unei ceremonii militare.

Americanii au bombardat locația unei centrale nucleare

09 Iul

Forțele americane au lovit joi, în jurul prânzului, mai multe obiective din provincia iraniană de coastă Bushehr, potrivit agenției de presă de stat IRNA, preluată de CNN.

Printre zonele vizate s-ar fi aflat și perimetrul centralei nucleare de la Bushehr, potrivit unui oficial regional citat de IRNA.

Oficialul a mai spus că a fost lovit și un ponton pentru ambarcațiuni de pescuit aflat pe coastă.

CNN nu a putut verifica independent aceste informații.

Armata Statelor Unite nu a anunțat noi atacuri asupra Iranului în cursul zilei de joi, după ce a transmis că 90 de ținte au fost lovite în timpul nopții.

Iranul a lovit cu 10 rachete baza SUA din Iordania

09 Iul

Zece rachete balistice au fost lansate joi asupra unei baze americane din Iordania, potrivit Corpului Gardienilor Revoluției Islamice din Iran.

Gardienii Revoluției au transmis că ținta a fost baza militară Azraq din nordul Iordaniei, cunoscută și sub numele de Baza Aeriană Muwaffaq Salti. Armata americană și-a consolidat semnificativ prezența acolo în timpul conflictului cu Iranul.

„Dacă armata SUA își repetă agresiunea, nici celelalte baze americane din regiune nu vor fi cruțate de lovituri puternice”, a transmis Corpul Gardienilor Revoluției.

Până în prezent, nu au fost raportate pagube sau victime.

Toate rachetele au fost „interceptate și neutralizate”, a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al guvernului iordanian, Mohammad Al-Momani.

Teheranul anunță cel puțin 14 persoane ucise și 78 rănite în atacurile SUA

09 Iul

Cel puțin 14 persoane au fost ucise și alte 78 au fost rănite în atacurile americane din ultimele două zile împotriva Iranului, au comunicat joi autoritățile 
de la Teheran.

„În timp ce armistițiul era în vigoare, Statele Unite au lansat atacuri în cinci provincii din Iran în zilele de 8 și 9 iulie 2026, atacuri care, până în prezent, au provocat 14 morți și 78 de răniți”, a scris, pe Twitter, Hosein Kermanpour, purtătorul de cuvânt al ministerului iranian al sănătății.

În ultimele atacuri, forțele americane au bombardat aproximativ 90 de obiective militare iraniene în zorii zilei de joi, printre care sisteme de apărare aeriană, active de supraveghere costieră, depozite de rachete și drone, capabilități navale și infrastructură logistică militară de-a lungul coastei iraniene, după cum a informat Comandamentul Central al Statelor Unite, CENTCOM.

Iranul a răspuns cu atacuri împotriva unor bazele americane din Kuweit (Arifjan și Ali Al Salem) și Bahrain (Juffair și Sheikh Isa), potrivit unui anunț făcut de Gardienii Revoluției.

Înmormântarea lui Ali Khamenei a fost amânată. Trenurile între Teheran și Mashhad sunt suspendate după ce un pod a fost bombardat

09 Iul

Ultimele bombardamente americane au produs haos, joi, în Iran, în ziua în ar urma să aibă loc înmormântarea fostului ayatollah Ali Khamenei.

Ceremonia a fost amânată după ce oamenii care se deplasau spre Mashhad au rămas blocați din cauza loviturilor aeriene.

Un pod feroviar a fost avariat în atacurile din timpul nopții, iar autoritățile au suspendat trenurile care leagă Teheran de Mashhad.

În aceste condiții, televiziunea iraniană a anunțat că ceremonia de înmormântare a lui Khamenei, programată inițial pentru joi dimineață în acest oraș, a fost reprogramată la ora locală 14:30 (ora 14 în România).

Mai multe detalii, aici

Armata iraniană anunță că a atacat ținte americane în Qatar

09 Iul

Armata iraniană a declarat, joi, că a lansat drone de atac către o „antenă satelit” din Qatar, a relatat agenția de știri semi-oficială Tasnim, citată de CNN.

Aceasta este prima recunoaștere că națiunea din Golf a fost ținta ultimelor atacuri ale Teheranului.

Conform sursei citate, dronele iraniene au vizat un sistem de apărare aeriană Patriot amplasat în Kuweit, antena satelit din Qatar și depozite de combustibil aparținând armatei americane și situate în Bahrain.

Qatar a funcționat ca intermediar esențial între SUA și Iran în ultimele luni, înaintea armistițiului de 60 de zile.

Locuitorii țării au primit o alertă de securitate pe telefoanele lor în primele ore ale dimineții de joi, urmată rapid de un alt mesaj în care se spunea că amenințarea a fost „eliminată”.

Anterior, Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice din Iran, IRGC, a declarat că a vizat baze militare americane din Kuweit și Bahrain, ca răspuns la cel mai recent val de atacuri americane.

IRGC operează separat de restul forțelor armate iraniene și are propriile sale ramuri de armată, marină, forțe aeriene, informații și forțe speciale. Rolul său este de a păstra republica islamică și raportează direct liderului suprem.

Iranul susține că a atacat baze americane din Kuweit și Bahrain, ca răspuns la loviturile SUA

09 Iul

Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran a anunțat că a vizat baze militare americane din Kuweit și Bahrain, ca răspuns la cel mai recent val de lovituri lansate de Statele Unite, potrivit unei declarații publicate de televiziunea de stat IRIB.

Marina și Forțele Aeriene ale Gardienilor Revoluției au transmis că au lansat un atac comun cu drone și rachete asupra unor infrastructuri și facilități americane, inclusiv Camp Arifjan și baza aeriană Ali Al Salem din Kuweit, precum și baza aeriană Shaikh Isa și complexul Juffair din Bahrain.

Juffair găzduiește Naval Support Activity, principala bază a Marinei americane din Golful Persic, unde se află Flota a V-a a Statelor Unite.

Gardienii Revoluției au precizat că loviturile au fost un răspuns la atacurile americane asupra provinciilor de coastă din sudul Iranului și asupra a două poduri din estul țării, potrivit IRIB.

Anterior, Gardienii Revoluției au susținut că Statele Unite au lovit un pod feroviar din Aqqala, o zonă aflată la nord-est de Teheran, potrivit agenției semioficiale Tasnim. Imagini difuzate de presa iraniană și geolocalizate de CNN arată un pod feroviar avariat în apropiere de Aqqala. CNN a transmis că a cerut un punct de vedere Comandamentului Central al SUA, CENTCOM, în legătură cu acest pod.

Într-un comunicat, CENTCOM a anunțat că forțele americane au lovit „90 de ținte militare iraniene” de-a lungul coastelor Iranului, dar nu a menționat atacarea podului.

Joi dimineață, sirenele care avertizează asupra unei amenințări iminente au fost activate în Bahrain și Kuweit, potrivit autorităților. Armata kuweitiană a anunțat că sistemele sale de apărare antiaeriană răspund unor „amenințări ostile cu rachete și drone”.

Gardienii Revoluției au avertizat că își vor extinde riposta asupra altor baze americane din regiune dacă Statele Unite vor răspunde militar, potrivit declarației publicate de IRIB.

Trump susţine că Iranul l-a sunat pentru a-i propune un acord după atacurile repetate ale SUA

09 Iul

Donald Trump a afirmat, miercuri, că Iranul l-a sunat pentru a-i propune un acord după atacurile repetate ale SUA în regiune, dar spus că nu ştie dacă „merită” să încheie un astfel de acord, relatează CNN.

„M-au sunat acum puţin timp, vor aşa de mult să încheie un acord”, a declarat Trump reporterilor aflaţi la bordul avionului Air Force One, în drumul de întoarcere de la summitul NATO din Ankara. „Pur şi simplu nu ştiu dacă merită să încheiem un acord cu ei”, a adăugat preşedintele.

Funeraliile maraton ale lui Ali Khamenei se apropie de final. Toată lumea se întreabă dacă Mojtaba Khamenei va apărea public

09 Iul

Funeraliile de o săptămână ale liderului suprem al Iranului, Ali Khamenei, se apropie de final. Ceremoniile se vor încheia joi, când trupul acestuia va fi transportat la locul de înmormântare, la sanctuarul Imam Reza din orașul Mashhad, în nord-estul Iranului, locul său de naștere, scrie CNN.

O întrebare centrală a planat asupra întregii perioade de doliu: dacă Mojtaba Khamenei, fiul ayatollahului ucis și noul lider suprem al Iranului, își va face apariția publică.

Mojtaba Khamenei nu a fost văzut până acum în public, iar absența sa a alimentat îndoieli privind starea lui de sănătate și întrebări despre cine conduce, de fapt, țara. Se crede că acesta ar fi fost rănit în atacul comun americano-israelian în care au fost uciși tatăl său, mama sa, soția sa și alte rude.

O primă apariție publică a lui Mojtaba ar reprezenta un moment major pentru Iran. El s-a ascuns de la începutul războiului, la sfârșitul lunii februarie, și ar fi comunicat cu susținătorii săi doar prin declarații scrise, difuzate de presa iraniană și atribuite lui.

Consiliul de Coordonare a Propagandei Islamice din Iran a anunțat joi că o ceremonie de comemorare va avea loc vineri în orașul Qom, „sub auspiciile liderului suprem, ayatollahul Imam Seyyed Mojtaba Khamenei”, potrivit agenției oficiale iraniene IRNA.

Nu este clar dacă acest anunț indică o posibilă apariție publică a lui Mojtaba Khamenei. Un scenariu mai probabil este ca ceremonia să fie organizată în numele liderului suprem, fără ca acesta să fie prezent.

Totuși, o apariție la Qom ar avea o semnificație aparte. Orașul este considerat al doilea cel mai sacru loc din Iran și centrul studiilor religioase șiite, iar Mojtaba Khamenei a studiat acolo. Marți, mulțimi uriașe au umplut străzile orașului pentru ceremoniile funerare dedicate lui Ali Khamenei, însă noul lider suprem a rămas absent.

„Dacă lovești, vei fi lovit”. Președintele parlamentului iranian avertizează Statele Unite

09 Iul

Președintele parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a transmis un avertisment dur Statelor Unite, în contextul noului schimb de lovituri dintre cele două țări, afirmând că „dacă lovești, vei fi lovit”.

„America încă nu a învățat că intimidarea și încălcarea promisiunilor nu mai sunt lipsite de costuri”, a scris Ghalibaf pe Twitter. El conduce negocierile cu Statele Unite și este una dintre cele mai influente figuri politice din Iran.

Oficialul iranian a avertizat SUA să nu acționeze haotic și a legat redeschiderea Strâmtorii Ormuz de condițiile impuse de Teheran.

„Nu vă agitați fără rost, altfel vă veți afunda și mai mult: Strâmtoarea Ormuz se va deschide doar prin «aranjamente iraniene», nu prin amenințări americane”, a spus Ghalibaf.

Noile lovituri au avut loc după ce președintele american Donald Trump a declarat miercuri că, în opinia sa, armistițiul s-a „încheiat” și a lansat un atac dur la adresa conducerii Iranului, pe care a numit-o „țicnită”, „malefică” și „scursură”.

SUA au încheiat cele mai recente lovituri asupra Iranului. CENTCOM: Aproximativ 90 de ținte au fost atacate

09 Iul

Armata Statelor Unite a finalizat cea mai recentă rundă de lovituri împotriva Iranului, atacând aproximativ 90 de ținte militare, potrivit Comandamentului Central al SUA, CENTCOM.

„Forțele americane au lovit aproximativ 90 de ținte militare iraniene, inclusiv sisteme de apărare antiaeriană, echipamente de supraveghere de coastă, depozite de rachete și drone, capabilități navale și infrastructură logistică militară de-a lungul litoralului iranian. Cele mai recente lovituri vin după executarea cu succes, cu o noapte înainte, a unor atacuri ofensive în Iran”, a transmis CENTCOM pe platforma X.

Comandamentul american a precizat că atacurile au avut drept scop „degradarea suplimentară a capacității Iranului de a ataca nave comerciale și echipaje civile în Strâmtoarea Ormuz”.

Trump a lăsat să se înțeleagă că ostilitățile se vor relua încă de la summitul NATO

08 Iul

În declarații de la summitul NATO din Turcia, președintele Trump a lăsat clar să se înțeleagă că răbdarea sa față de Iran se apropie de sfârșit.

La scurt timp după ce a descris conducerea de la Teheran drept „gunoaie”, el a spus că SUA vor bombarda „probabil” Iranul din nou, „foarte dur”, în această seară.

Marți, SUA au atacat obiective din Iran despre care susțin că au fost folosite pentru lansarea de lovituri asupra unor nave comerciale din Strâmtoarea Ormuz. Iran a răspuns țintind interese americane din Bahrain și Kuweit.

Chiar săptămâna trecută, discuțiile pentru un armistițiu au fost reluate după un alt schimb de focuri între Iran și SUA.

Durata și intensitatea eventualelor noi lovituri americane asupra Iranului ar trebui să ofere o imagine mai clară asupra posibilității ca armistițiul să mai continue.

Deși Donald Trump nu a exclus continuarea negocierilor de pace aflate în desfășurare, cel mai recent schimb de vorbe și bombe reprezintă încă un test pentru un armistițiu care pare aproape terminat.

Presa iraniană relatează despre explozii în mai multe orașe din sudul țării

08 Iul

Presa iraniană a relatat că explozii au fost auzite în mai multe locuri din sudul țării, informează BBC.

Presa de stat a transmis că mai multe explozii au fost auzite în orașele Konarak și Chabahar, iar IRNA a relatat că alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în unele zone din Chabahar.

IRIB a adăugat că sistemele de apărare antiaeriană au fost activate în Bandar Abbas și că mai multe explozii au fost raportate în zonă.

Statele Unite bombardează din nou Iranul

08 Iul

SUA au lansat, miercuri, o nouă rundă de bombardamente asupra Iranului, la câteva ore după ce Donald Trump a spus că recentele atacuri iraniene asupra unor nave din Strâmtoarea Ormuz au marcat sfârșitul armistițiului, relatează AP.

Oficiali militari au transmis, într-o postare pe rețelele sociale, că bombardamentele au avut scopul de a „degrada în continuare” capacitatea Iranului „de a amenința libertatea navigației” în strâmtoare.

Acțiunea vine la doar o zi după ce armata americană a lovit mai multe obiective militare și instalații portuare, în urma atacurilor Iranului asupra unor nave comerciale în largul coastelor Omanului.

În postare se arată că SUA „trag Iranul la răspundere pentru recenta agresiune nejustificată împotriva transportului comercial și a echipajelor civile care navighează liber pe o rută maritimă internațională vitală”.

Presa de stat iraniană a relatat despre explozii, inclusiv în orașul-port Bandar Abbas, situat pe strâmtoare, și în Sirik, un alt oraș de coastă din sud.

Trump anunțase că armistițiul „s-a încheiat”

Donald Trump a amenințat, miercuri, că va lansa noi lovituri militare împotriva Iranului, după ce a spus că atacurile iraniene au semnalat sfârșitul armistițiului. Ulterior, însă, el a afirmat că cel mai recent schimb de focuri cu Iranul nu anunță o revenire la un război pe scară largă.

Trump, cunoscut pentru mesajele contradictorii privind intențiile sale, a amenințat în repetate rânduri că va escalada loviturile împotriva Iranului, doar pentru a face apoi un pas înapoi, invocând progrese diplomatice. El a spus, miercuri, că SUA „probabil îi vor lovi din nou puternic în această seară”, iar ulterior a adăugat că ultimele schimburi de lovituri nu vor duce la acțiuni militare „pe termen lung”.

x close