Antena 3 CNN Externe Keir Starmer avertizează că Rusia ar putea ataca NATO până în 2030: Trăim în cea mai periculoasă şi incertă perioadă a vieţii noastre

Keir Starmer avertizează că Rusia ar putea ataca NATO până în 2030: Trăim în cea mai periculoasă şi incertă perioadă a vieţii noastre

A.E.D.
2 minute de citit Publicat la 20:44 05 Iun 2026 Modificat la 20:47 05 Iun 2026
Keir Starmer, premierul Marii Britanii, şi Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse. Sursa colaj foto: Getty Images & Hepta

Rusia ar putea ataca NATO "până în 2030", a avertizat vineri premierul britanic, Keir Starmer, dând asigurări în legătură cu determinarea Regatului Unit de a-şi dezvolta capacităţile militare pentru a fi pregătită pentru o astfel de situaţie, relatează AFP, conform Agerpres. "Nu este o exagerare să spunem că trăim în cea mai periculoasă şi incertă perioadă a vieţii noastre", a subliniat Keir Starmer în cadrul declaraţiilor.

Avertismentul lui Keir Starmer vine la scurt timp după ce s-a aflat că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat azi că "a aruncat o privire" pe scrisoarea trimisă joi de Volodimir Zelenski, în care liderul ucrainean îi solicita o întâlnire între patru ochi și încheierea războiului din Ucraina. Putin a replicat că războiul va continua până la îndeplinirea obiectivelor militare ale Rusiei și că "nu vede vreun motiv" pentru o întrevedere cu Zelenski.

"Conform evaluării serviciilor noastre de informaţii, precum şi a altor ţări NATO, ar putea exista un atac al Rusiei împotriva NATO până în 2030", a declarat prim-ministrul laburist, la sediul unei companii de apărare din Wiltshire.

"Nu este o exagerare să spunem că trăim în cea mai periculoasă şi incertă perioadă a vieţii noastre", a declarat Keir Starmer, adăugând că este "responsabilitatea" guvernului său "să fie pregătit".

Acest avertisment este similar cu cel al secretarului general al NATO, Mark Rutte, care a declarat în decembrie că Rusia "ar putea fi gata să folosească forţa militară împotriva NATO în termen de cinci ani".

Regatul Unit s-a angajat să îşi mărească cheltuielile militare în următorii ani. În acest sens, premierul Starmer a anunţat că guvernul va publica planul său de investiţii în apărare "înainte de summitul NATO", programat pentru începutul lunii iulie.

Planul, care urma să fie dezvăluit în toamna anului 2025, a fost amânat din cauza constrângerilor bugetare exacerbate de consecinţele economice ale războiului din Orientul Mijlociu.

Mai mulţi oficiali militari de rang înalt sau foşti oficiali ai armatei şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la această întârziere, argumentând că transmite un mesaj greşit industriei britanice de apărare şi aliaţilor britanici din cadrul NATO.

Vineri, şeful Statului Major al armatei britanice, Richard Knighton, a avertizat că Regatul Unit "trebuie să cheltuiască mai mult şi mai rapid pentru apărare". Rusia "analizează, provoacă şi testează apărarea noastră", a insistat el.

"Trebuie să fim pregătiţi pentru potenţiale conflicte mai ample şi de mai lungă durată, precum cel pe care îl vedem în Ucraina", a adăugat el, pledând în special pentru creşterea investiţiilor în drone şi alte sisteme autonome.

Regatul Unit s-a angajat să îşi majoreze cheltuielile militare la 2,5% din PIB până în 2027, o creştere care include serviciile de informaţii, şi până la 3% din PIB după 2029.

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole