Nivelul Dunării continuă să scadă alarmant, iar debitul fluviului la intrarea în România a ajuns la numai 1.600 de metri cubi pe secundă, de aproape trei ori mai mic decât media obișnuită. Autoritățile avertizează că marți ar putea fi atins cel mai mic debit înregistrat pe fluviu, în timp ce nivelul apei continuă să scadă.
Corespondentul Antena 3 CNN, Laurențiu Rădulescu, a arătat că, în zona Călărași, brațul Borcea poate fi traversat aproape la pas, după ce retragerea rapidă a apelor a format insule de nisip și pământ.
"Vă vine sau nu să credeți, suntem pe brațul Borcea, unul dintre brațele importante ale Dunării. Exact în mijlocul lacului Borcea, pe o mică insulă care a fost creată încă de acum o săptămână-o săptămână și jumătate, în momentul în care apele au început să se retragă și au făcut acest lucru într-un ritm atât de alert, atât de mare, încât reușim să traversăm de pe malul din spatele meu până pe malul celălalt în câteva minute", a transmis jurnalistul.
Este o situație cumplită pentru oamenii din această zonă, o parte dintre oameni care își asigură veniturile din pescuit. Sunt foarte multe bărcide pescuit care sunt trase la mal pentru că inclusiv cu ajutorul acelor bărci oamenii nu pot să traverseze pe apă brațul Borcea.
S-au format insule de pământ și nisip
Insule de nisip și pământ au fost formate din cauza secetei profunde. Debitul în prezent este între 1.400-1.600 mc/s în condițiile în care debitul la intrare în țară este de regulă de aproximativ trei ori mai mare. Situa ția nu este deloc bună, pentru că autoritățile spun că, marți, debitul Dunării va înregistra cel mai mic debit pe care l-a avut. Nivelul apei continuă să scadă.
Situația afectează grav comunitățile locale care trăiesc din pescuit. Numeroase bărci au fost trase la mal, deoarece adâncimea apei nu mai permite navigația nici măcar pe brațul Borcea.
Din cauza secetei prelungite, în albia fluviului s-au format întinse bancuri de nisip și insule de pământ. În prezent, debitul Dunării este cuprins între 1.400 și 1.600 de metri cubi pe secundă, mult sub valorile normale pentru această perioadă.
Scăderea dramatică a nivelului Dunării pune în pericol și funcționarea Centralei Nucleare de la Cernavodă. Autoritățile au avertizat deja că România riscă să piardă producția de energie nucleară dacă debitul fluviului va continua să scadă, apa Dunării fiind esențială pentru răcirea reactoarelor.
Stare de alertă la nivel național
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri instituirea stării de alertă la nivel național pe perioada lunii august ca efect al scăderii producției de energie electrică.
"Am declarat stare de alertă la nivel național pe perioada lunii august ca efect al scăderii producției de energie electrică, din cauza secetei și a debitelor scăzute pe râuri dar mai ales pe fluviul Dunărea.
Ca efect al acestei stări de lucru, nivelul apei în zona de aducțiune a centralei de la Cernavodă a scăzut. Am fost puși în situația să oprim un prim grup. Aceeași situație este și în Ungaria. Ne-am redus, ambele țări, capacitatea de producție a energiei la jumătate. Pe fondul tendinței de scădere există risc să închidem și al doilea grup. Vom pierde 20% din producția de energie electrică la nivel național.
Autoritățile analizează soluții tehnice pentru a crește debitul Dunării în zona Centralei Nucleare de la Cernavodă și a evita oprirea reactorului 2 din cauza secetei. Sorin Rîndașu, director general adjunct la Apele Române, a explicat la Antena 3 CNN că brațul Bala nu poate fi blocat, însă sunt analizate lucrări de dirijare a unei părți a debitului, care ar putea prelungi cu 3-5 zile funcționarea centralei în condițiile actuale.