Antena 3 CNN Actualitate Cultură Lumea eroilor lui Wagner, la Ateneul Român

Lumea eroilor lui Wagner, la Ateneul Român

Lumea eroilor lui Wagner, care a inspirat filme moderne ca Lord of the Rings sau Game of Thrones, va prinde viaţă toamna aceasta pe scena Ateneului Român.

Dirijorul Christian Badea a gândit o versiune spectaculoasă a operei Parsifal a lui Wagner, cu lumini, efecte video şi o dispunere neconvenţională a muzicienilor pentru a-i apropia pe tineri de muzica clasică.

Aproape 200 de muzicieni vor interpreta primul act din opera lui Wagner. Montarea poartă semnătura dirijorului Christian Badea, care a gândit spectacolul pornind de la particularităţile unei săli excepţionale: Ateneul Român. 

Muzicienii Orchestrei şi ai Corului Filarmonicii George Enescu vor cânta alături de artişti străini specializaţi în muzica lui Wagner. Soliştii se mişcă liber prin sală, iar unii dintre corişti vor cânta în foaier.

Opera lui Wagner a avut premiera în 1882, la Bayreuth.

Spectacolul Parsifal va fi prezentat pe 7 şi 8 octombrie, la Ateneul Român. Proiectul a fost susţinut de Institutul Cultural Român. Pentru a-i atrage pe tineri, organizatorii au dedicat repetiţia generală elevilor şi studenţilor, cărora le va fi prezentat şi subiectul operei.

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
El este tânărul de 27 de ani, ucis pe o stradă din Suceava!