„Luna Căpșună” va lumina în curând cerul nopții, însă nu trebuie să vă așteptați ca Luna să capete efectiv culoarea unui fruct.
Este vorba despre prima Lună Plină a verii astronomice, deoarece are loc după solstițiul de vară, care a fost duminică, 21 iunie 2026.
Deși poartă acest nume, Luna din iunie nu va avea o nuanță roșiatică, potrivit USA Today. Denumirea provine din faptul că, în această perioadă a anului, se coc primele căpșuni și sunt, de obicei, gata de cules.
Numele Lunilor pline și noi au fost folosite tradițional pentru a marca trecerea anotimpurilor. Denumirea „Luna căpșună” își are originea în rândul triburilor native americane Algonquian din nord-estul Statelor Unite, precum și în culturile Ojibwe, Dakota și Lakota.
Iată ce trebuie să știți despre acest fenomen astronomic și momentul în care va atinge punctul maxim pe cer.
Când este Luna Căpșună
Luna Căpșună va atinge punctul maxim de vizibilitate în noaptea de luni, 29 iunie 2026, spre marți, 30 iunie, la ora 02:57 (ora României – EEST). Totuși, ea va părea plină și spectaculoasă cu câteva zile înainte și după acest moment.
Alte denumiri ale Lunii Căpșună
Această Lună mai este cunoscută și sub alte nume:
- Luna Căpșunilor coapte
- Luna înfloririi
- Luna porumbului verde
- Luna săpatului
- Luna nașterii
Aceste denumiri, la fel ca „Luna Roz” din aprilie sau „Luna Florilor” din mai, provin din tradițiile popoarelor native americane, ale coloniștilor europeni și din alte culturi care au denumit fazele Lunii în funcție de anotimpuri.
Cum poți vedea cel mai bine Luna Plină
Deși momentul de maxim are loc înainte de apusul Soarelui în anumite regiuni, Luna va părea în continuare plină, strălucitoare și spectaculoasă pe parcursul nopții, dacă vremea permite.
Pentru o vizibilitate cât mai bună, este recomandat să verificați prognoza meteo locală, pentru a evita nopțile cu nori denși sau furtuni.
Dacă plănuiți o sesiune de observare a cerului în noaptea de Lună Plină, este util să țineți cont de câteva sfaturi:
- verificați prognoza meteo și gradul de acoperire a norilor
- îmbrăcați-vă adecvat temperaturilor nocturne
- folosiți spray anti-țânțari
- luați cu voi o pătură, un sac de dormit sau un scaun rabatabil pentru confort
Ce Luni pline mai apar pe cer în 2026
Restul fazelor de Lună Plină din 2026, sunt următoarele:
- 29 iulie: Luna Cerbului
- 28 august: Luna Sturionului
- 26 septembrie: Luna Recoltei
- 26 octombrie: Luna Vânătorului
- 24 noiembrie: Luna Castorului
- 23 decembrie: Luna Rece