Antena 3 CNN Mediu Marea Mediterană s-a transformat într-un „spa” uriaș: temperatura apei a ajuns la aproape 29 de grade

Marea Mediterană s-a transformat într-un „spa” uriaș: temperatura apei a ajuns la aproape 29 de grade

A.O.
2 minute de citit Publicat la 22:17 06 Sep 2026 Modificat la 22:49 06 Sep 2026
Marea Mediterană a intrat într-un regim termic nemaivăzut până acum. Foto: Getty Images

Temperatura medie a apei din Marea Mediterană a ajuns la 28,54 grade Celsius la data de 13 august, cel mai ridicat nivel înregistrat din 1940, când au început măsurătorile, potrivit AEMET, agenția meteo a Spaniei, relatează Euronews. Fenomenul nu este unic la nivelul planetei. Iulie 2026 a fost luna cu cele mai ridicate temperaturi ale oceanelor, cu o medie de 21 grade Celsius. 

În aproape toată luna august, Marea Mediterană a doborât zilnic recorduri de temperatură, unul după altul, cu foarte puține momente de răgaz.

Datele de la AEMET vin la doar câteva săptămâni după ce Mercator Ocean International, organizația care implementează serviciul marin Copernicus, a confirmat că luna iulie a fost deja cea mai caldă lună înregistrată vreodată în Marea Mediterană.

Temperatura medie în acea lună a fost de 27,07 grade Celsius, depășind astfel cu patru zecimi de grad precedentul record, stabilit în iulie 2025 (26,68 grade Celsius).

Mercator Ocean International a început să compare variația temperaturilor apelor încă din 1993, ceea ce înseamnă că ambele instituții, deși au folosit metode diferite și au perioade de referință distincte, trag aceeași concluzie: Marea Mediterană a intrat într-un regim termic nemaivăzut până acum. 

Datele de la sfârșitul lunii iunie indicau deja această evoluție în Marea Mediterană. AEMEYT a avertizat la acea vreme că temperaturile mării ajunseseră la niveluri mai obișnuite pentru a doua jumătate a lunii august, când marea este de regulă cel mai caldă.

La începutul verii, temperaturile au crescut cu 2,6 grade Celsius peste cele normale. Marea a depășit temperatura medie întâlnită de obicei la jumătatea lunii august, deși era încă luna iunie. Agenția a descris această anomalie drept excepțională.

La nivelul bazinului mediteraneean, 27% din suprafața mării a înregistrat cea mai ridicată temperatură pentru o lună iulie din 1993 încoace. De asemenea, aproximativ 70% din suprafața mării a înregistrat temperaturi care s-au numărat printre cele mai fierbinți patru luni iulie măsurate vreodată.

Meteorologii spun că aceste date arată că fenomenul de încălzire nu este unul izolat.

Este important, de asemenea, de scos în evidență că acest record de temperatură nu poate fi indicat drept cauza directă a temperaturilor ridicate înregistrate pe uscat, deoarece în atmosferă intervin numeroși factori.

Cu toate acestea, o temperatură ridicată a apei poate modifica condițiile de-a lungul coastelor: apa eliberează căldura mai lent decât suprafața uscatului, astfel că o Mediterană atât de caldă face mai dificilă scăderea temperaturilor pe timpul nopții, crește umiditatea și duce la nopți mai calde în apropierea țărmului.

De asemenea, energia care se acumulează în mare afectează ecosistemele. Valurile de căldură marine prelungite supun unui stres considerabil organismele adaptate la anumite intervale de temperatură și pot modifica distribuția speciilor, pot crește mortalitatea și pot schimba modul de funcționare al unor întregi comunități costiere.

Odată cu valoarea înregistrată pe 13 august, Marea Mediterană a depășit din nou recordul stabilit cu doar câteva săptămâni înainte, într-o vară care, atât pe uscat, cât și pe mare, continuă să își doboare propriile recorduri.

Citește mai multe din Mediu
» Citește mai multe din Mediu
TOP articole