Jukka Salovaara, noul ambasador al Uniunii Europene în Marea Britanie, va deveni o figură omniprezentă în politica națională, în contextul în care guvernul lui Andy Burnham încearcă să relanseze relațiile cu blocul comunitar. Burnham a fost mai clar decât predecesorul său, Keir Starmer, spunând că ceea ce există acum nu funcționează și că o gamă completă de opțiuni, inclusiv readerarea, trebuie să fie pe masă înaintea următorului program electoral al Partidului Laburist. Salovaara a spus, pentru The Guardian, că „mingea este, în mare parte, în terenul Marii Britanii”, iar „UE va fi gata să se implice” după o decizie a Londrei. „Europa trebuie să aștepte să vadă ce își dorește Marea Britanie, în loc să-și stabilească propria opinie colectivă”.
Salovaara, în vârstă de 58 de ani, își vede rolul în următorii ani ca pe cel al unui „facilitator”, care va testa ambele părți pentru a vedea ce ar putea funcționa și ce nu va funcționa. El nu va sta la masa negocierilor, dar va fi „foarte aproape de ea”.
„Toată lumea îmi spune că treaba mea este să explic ce înseamnă Londra la Bruxelles și ce înseamnă Bruxelles la Londra. Marea Britanie rămâne principalul și cel mai important partener al Uniunii Europene. Atunci când cele două părți au încheiat acorduri, acest lucru a fost întotdeauna în beneficiul reciproc”, a spus el.
Fost secretar permanent în Ministerul de Externe al Finlandei, care a ocupat și funcția de ambasador al țării sale la ONU, acesta este primul său post la Comisia Europeană dar nu și prima sa detașare în Marea Britanie. În vara anului 1996, Salovaara s-a ocupat de afacerile europene la Londra pentru Finlanda la începutul regimului Cool Britannia, chiar în momentul în care Tony Blair era pe punctul de a prelua puterea.
„Anii 1990 au fost o perioadă atât de optimistă. Comerțul mondial era în creștere. Se aștepta ca interdependența să ofere securitate, iar normele și regulile globale se consolidau. Exista sentimentul că globalizarea și valul ascendent vor ridica toate bărcile.” Guvernul laburist a fost foarte aproape de aderarea la zona euro” își amintește el.
De atunci, diverse figuri controversate au dominat scena politică britanică. Biroul său din Smith Square se află la doar un etaj mai sus de cel folosit de Margaret Thatcher în sediul central al Partidului Conservator. Clădirea a fost, de asemenea, un loc frecventat de Nigel Farage pe vremea când era deputat în Parlamentul European.
Primul summit al lui Burnham cu UE este programat pentru luna noiembrie. Salovaara afirmă că aspecte precum modul în care comercianții britanici pot evita să fie afectați de măsurile UE menite să împiedice inundarea piețelor europene cu produse chinezești subvenționate nu vor fi discutate acum. UE nu își va fi finalizat propriile propuneri legislative până la data summitului.
Salovaara spune că există numeroase teme, precum standardele alimentare, legătura dintre schema de comercializare a emisiilor de carbon din Marea Britanie și UE, mobilitatea tinerilor și securitatea, pentru a asigura o relevanță semnificativă a summitului.
În ceea ce privește alimentele, el subliniază: „Când avem standarde comune, nu avem nevoie de verificări la frontieră. Aproape 60% din exporturile de alimente ale Marii Britanii merg către piața UE, iar 70% din importurile de alimente provin din UE. Eliminarea birocrației are multe beneficii”.
Negocierile dintre cele două părți privind detaliile oricărei „scheme de experiență pentru tineri”, inclusiv numărul de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani care pot participa și drepturile la muncă și studiu de care s-ar bucura, sunt încă în curs de desfășurare. Marea Britanie a oferit inițial 50.000 de locuri pe an, potrivit oficialilor UE, dar Bruxelles-ul insistă pentru 150.000.
„În ceea ce privește parametrii unei viitoare relații, Europa trebuie să aștepte să vadă ce își dorește Marea Britanie, în loc să-și stabilească propria opinie colectivă. Mingea este, în mare parte, în terenul Marii Britanii în ceea ce privește purtarea acestei dezbateri și apoi analizarea opțiunilor. Apoi UE va fi gata să se implice”, a mai spus ambasadorul.
Totuși, dificultăți există. Charles Grant, șeful Centrului pentru Reformă Europeană, a declarat că nu își poate imagina că Europa ar dori ca Marea Britanie să revină ca membru cu drepturi depline decât dacă există un consens politic pentru readerare în interiorul țării. Și Salovaara recunoaște acest lucru.
„Când faci ceva fundamental, de obicei este logic să existe un consens puternic, dar Marea Britanie trebuie să decidă dacă consensul trebuie dovedit printr-un referendum suplimentar”, spune el.
Totuși, există și alte câteva variante, precum aderarea la piața unică a UE sau la uniunea vamală, dar Salovaara subliniază și alte planuri noi, deși încă nedefinite, care sunt în curs de elaborare, inclusiv calitatea de membru asociat, care este opțiunea propusă pentru Canada.
O altă schemă, asociată cu Alexandre Adam, consilierul șef al președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, propune ca țările, inclusiv cele blocate în sala de așteptare a aderării la UE în Balcani, Republica Moldova și Ucraina, să adere la blocul comunitar dar fără drepturi depline de acces pe piață, care ar fi acordate în timp, în schimbul angajamentelor.
El subliniază că, în anii 1990, țările din Spațiul Economic European, precum Norvegia, vedeau relația pur și simplu în termeni economici, dar de atunci au ajuns să o considere o relație mai degrabă politică.
„Uitați-vă cât de mult este integrată Norvegia în ceea ce face UE cu Ucraina. Toată lumea își dorește o relație mai amplă cu UE”, spune noul ambasador UE în Marea Britanie.