Antena 3 CNN Coronavirus Orice persoană care se vaccinează în acest oraș, în condițiile stabilite de primărie, primește 100 de dolari

Orice persoană care se vaccinează în acest oraș, în condițiile stabilite de primărie, primește 100 de dolari

Autoritățile din cel mai populat oraș al SUA anunțat că "premiază" cu 100 de dolari orice persoană care se vaccinează anti-COVID la o clinică aleasă de municipalitate.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Anunțul privind stimulentul de 100 de dolari a fost făcut miercuri de primarul din New York, Bill de Blasio.

Decizia de a da bani cetățenilor pentru a se imuniza vine în contextul răspândirii variantei Delta de COVID, mult mai infecțioase, și a creșterii numărului de noi infecții în Statele Unite.

La New York, circa 41 % din rezidenți încă nu s-au vaccinat iar restul de 59% au primit cel puțin o doză de vaccin.

Bill de Blasio a anunțat la începutul săptămânii că angajații municipalității trebuie să se vaccineze până pe 13 septembrie, urmând să fie supuși în caz contrar unor teste săptămânale pentru depistarea COVID-19.

Centrul pentru Prevenirea și Combaterea Bolilor (CDC) a recomandat, marți, ca inclusiv persoanele vaccinate cu schema completă să poarte mască de protecție în zonele unde transmiterea comunitară a virusului este "ridicată sau substanțial".

Harta interactivă a CDC privind infecțiile cu coronavirusul arată că toate cele cinci districte ale New York-ului înregistrează niveluri semnificative ale transmiterii comunitare, ceea ce înseamnă că noua recomandare se aplică și în metropola de pe coasta de est a SUA.

Nu este prima dată când autoritățile americane bagă mâna în buzunar pentru a învinge reticența oamenilor față de vaccin.

În Ohio, guvernatorul a premiat mai multe persoane cu câte un milion de dolari sau cu burse la colegiu, în cadrul unei loterii pro-vaccinare.

Iar în Washington, adulții au fost stimulați cu un joint de marijuana gratuit să își învingă ezitarea vaccinală.

Subiecte în articol: New York Bill de Blasio vaccinare
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Crimă pe stradă, în plină zi! O femeie din Olt a fost ucisă de soț