Un borcan de Nutella a atras atenția în timpul misiunii Artemis 2 a NASA, după ce a fost surprins plutind prin cabina navei Orion, chiar înainte ca echipajul să stabilească un nou record de distanță față de Pământ.
Cei patru astronauți ai misiunii au ajuns la peste 400.000 de kilometri de Terra, devenind astfel oamenii care au călătorit cel mai departe în spațiu. Momentul a avut loc în timp ce nava efectua manevra de ocolire a Lunii, depășind recordul stabilit anterior de misiunea Apollo 13 din 1970.
În mod neașteptat, în imagini a apărut și un borcan de Nutella, plutind în microgravitație, cu câteva minute înainte de atingerea recordului. Apariția sa a stârnit rapid reacții pe rețelele sociale, unde unii utilizatori au speculat că ar putea fi vorba despre reclamă, potrivit Futurism.
Reprezentanții NASA au respins însă aceste speculații. Potrivit purtătorului de cuvânt Bethany Stevens, agenția nu selectează alimentele echipajului în funcție de parteneriate comerciale. „Nu a fost o plasare de produs”, a precizat aceasta.
În ciuda unor dificultăți tehnice minore, precum problemele la sistemul sanitar și condițiile de somn în saci speciali, astronauții beneficiază de un meniu variat. Printre alimentele consumate se numără macaroane cu brânză, piept de vită, broccoli gratinat și ouă jumări. De asemenea, echipajul dispune de cantități generoase de cafea și sos iute.
Pentru a consuma crema de ciocolată cu alune în condiții de microgravitație, echipajul a adus la bord 58 de tortilla, o soluție practică pentru a evita manipularea dificilă a alimentelor în spațiu.
Momentul a devenit rapid viral, oferind un contrast inedit între performanța tehnologică a misiunii și un detaliu cotidian.
Astronauţii din misiunea Artemis 2 au doborât recordul de distanţă parcursă de oameni în spaţiu
Cei patru astronauţi ai misiunii Artemis 2 au doborât luni recordul de distanţă parcursă de oameni în spaţiu, depăşind cel mai îndepărtat punct în raport cu Terra care fusese atins de astronauţii programului Apollo în anii 1970 şi se pregătesc de acum să survoleze timp de mai multe ore regiuni necunoscute ale Lunii şi faţa ascunsă a acesteia.
Precedentul record de 400.171 de kilometri, stabilit de misiunea Apollo 13, tocmai a fost doborât, a anunţat NASA, iar astronauţii aflaţi în prezent în capsula Orion - americanii Christina Koch, Victor Glover, Reid Wiseman şi canadianul Jeremy Hansen - ar trebui de acum să ajungă la o distanţă de peste 406.000 de kilometri de Terra, în timp ce vor efectua un survol în jurul Lunii.
„Sala de control este plină de bucurie lunară astăzi, îmi imaginez că şi voi sunteţi la fel”, le-a transmis Jenni Gibsons, responsabilă cu comunicarea cu echipajul, din sala de control a NASA din Houston.
Christina Koch, o exploratoare veterană a spaţiului, care a intrat în cărţile de istorie devenind prima femeie care a zburat pe deasupra Lunii, a dezvăluit că astronauţii misiunii Artemis 2 sunt acum „lipiţi de hublouri” pentru a admira satelitul natural al Pământului.
Ei nu vor aseleniza, însă zborul lor reprezenta totuşi o premieră, deoarece niciodată şi în niciuna dintre misiunile lunare Apollo (1968-1972) nu s-au aflat la bord astronauţi femei, astronauţi de culoare sau astronauţi non-americani.
„Este o zi istorică”, le-a transmis luni dimineaţă Jim Lovell, un pionier al misiunilor Apollo 8 şi Apollo 13, într-un mesaj postum, înregistrat cu câteva luni înaintea morţii sale din 2025.
„Bine aţi venit în vechiul meu cartier”, le-a spus el, exprimându-şi mândria "de a le preda ştafeta" şi oferindu-le chiar şi un sfat: „Ştiu că veţi fi foarte ocupaţi, dar nu uitaţi să vă bucuraţi de privelişte”.
Comandantul misiunii, americanul Reid Wiseman, a prezentat în timpul unei transmisiuni în direct emblema misiunii Apollo 8, pe care echipajul misiunii Artemis 2 a luat-o la bordul capsulei Orion.
În întreaga istorie a explorării spaţiale, niciun astronaut rus sau chinez nu s-a aventurat dincolo de 400 de kilometri depărtare de Terra, distanţa până la staţiile care orbitează Pământul. Doar sondele s-au întors pentru a observa Luna.
Perioada de observare lunară va dura aproape şapte ore şi va începe la ora 18:45 GMT (21:45 ora României - n.red.). Luna va fi vizibilă în întregime prin hubloul capsulei Orion.
Luna le va apărea astronauţilor la fel de mare ca "o minge de baschet ţinută la capătul unui braţ", a declarat Noah Petro, directorul Laboratorului de Geologie Planetară al NASA.