Antena 3 CNN Economic Auto O nouă sesiune a Programului "Rabla" pentru persoane fizice începe marţi

O nouă sesiune a Programului "Rabla" pentru persoane fizice începe marţi

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 10:02 16 Dec 2025 Modificat la 10:07 16 Dec 2025
*Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Persoanele fizice care nu au reuşit să se înscrie anterior în Programul Rabla Auto 2025 pot accesa finanţare începând de marţi, prin intermediul unei noi sesiuni, cu un buget total de aproximativ 36,8 milioane de lei, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, noua sesiune se va derula în perioada 16 decembrie 2025, ora 10:00 - 31 decembrie 2025, ora 23:59 sau până la epuizarea fondurilor disponibile puse la dispoziţie.

Cererea de finanţare rămâne activă şi este disponibilă în aplicaţia informatică gestionată de AFM, s-a mai menţionat în postarea făcută pe pagina oficială de Facebook a instituţiei.

Bugetul disponibil pentru noile înscrieri provine din dosarele respinse, precum şi din sumele rezervate pentru care nu au fost parcurşi toţi paşii procedurali prevăzuţi în ghidul de finanţare.

Astfel, pentru achiziţia de autovehicule noi cu motorizare termică este alocat un buget de 22,264 de milioane de lei, iar pentru pentru achiziţia de autovehicule electrice noi, suma de 14,510 milioane de lei.

În context, valoarea ecotichetelor acordate în cadrul programului Rabla Auto pentru persoanele fizice este următoarea: 18.500 lei - pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei - pentru achiziţionarea unui autovehicul nou plugin hibrid sau a unei motociclete electrice; 12.000 lei - pentru achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei - pentru achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau a unei motociclete.

"La finalizarea procesului de înscriere în program a solicitantului, persoană fizică, aplicaţia generează automat un număr de înregistrare şi rezervă valoarea ecotichetelor solicitate, în limita bugetului disponibil. În termen de 10 zile de la obţinerea numărului de înregistrare, solicitantul completează seria de şasiu a autovehiculului uzat şi încarcă în aplicaţie documentele prevăzute în ghidul de finanţare. De asemenea, în termen de maximum 10 zile de la obţinerea numărului de înregistrare, solicitanţii sunt obligaţi să selecteze un producător validat, prin intermediul aplicaţiei", au mai transmis cei de la AFM.

Informaţii detaliate privind înscrierea în program şi documentele necesare sunt disponibile pe site-ul oficial al instituţiei

 

Citește mai multe din Auto
» Citește mai multe din Auto
TOP articole