Spitalul Județean de Urgență Craiova a fost obligat de instanță să plătească 300.000 de euro daune familiei unei fetițe care a suferit sechele grave după ce i-a fost pusă greșit o perfuzie. Decizia nu este definitivă, iar spitalul a contestat-o la Înalta Curte de Casație și Justiție. Spitalul susține că asistenta care a pus greșit perfuzia copilei este de vină. Însă, părinții copilei spun că cea mică a stat o noapte întreagă cu perfuzia pusă greșit, timp în care nimeni nu a verificat-o, astfel că bacteria cu care s-a infectat i-a ajuns la creier.
Fetița s-a născut cu un chist ovarian, iar medicii au decis să o opereze. Intervenția chirurgicală a decurs bine însă, după operație, asistenta i-a pus perfuzia greșit, adică perfuzarea s-a făcut în exteriorul vasului de sânge. Nimeni nu a sesizat și nimeni nu a verificat copila o noapte întreagă.
A doua zi de dimineață, mama și-a găsit copilul în suferință, cu piciorul umflat puternic și infectat. Analizele au durat apoi două săptămâni, timp în care bacteria e-coli cu care s-a infectat fetița a ajuns la creier. Părinții au transferat-o pe cea mică la București, unde a fost salvată, însă a rămas cu sechele pe viață. Copila are acum șase ani și nu merge, nu vorbește și are nevoie de îngrijire permanentă.
Familia a dat în judecată spitalul, iar Curtea de Apel Craiova a decis să oblige să acorde daune de 300.000 de euro. Spitalul Județean Craiova a contestat hotărârea și susține că responsabilitatea pentru incident aparține asistentei medicale care a administrat perfuzia. Dacă instanța supremă va menține decizia, spitalul intenționează să o dea în judecată pe asistenta implicată în acest caz, pentru a recupera suma de bani.