Toți copiii din România au fost sărbătoriți de 1 Iunie. Chiar și puii de animale sălbatice, de companie ori de fermă... Fundația „Visul Luanei” le-a transmis un mesaj călduros: „De 1 iunie, la mulți ani copiilor din toate speciile”.
Fundația „Visul Luanei” gestionează un centru de salvare și reabilitare a animalelor sălbatice lângă București. Anul trecut a primit 224 de arici, dar și puiuți de bufniță, vidră, veveriță, pe lângă animalele de fermă sau de companie de care are grijă în mod constant.
Pe 1 Iunie, fundația a postat un mesaj foarte frumos pe pagina de Facebook - alături de fotografii cu pui de animale pe care îi îngrijește - pe care îl redăm întegral:
„De 1 iunie, la mulți ani copiilor din toate speciile!
Le dorim să crească mari și puternici, fie că vorbim despre animale sălbatice, animale de companie sau animale “de fermă”. Toate merită respectul și grija noastră!
În același timp, este important să înțelegem că fiecare specie are nevoi diferite. Oricât de drăgălași ar fi, puii de animale sălbatice nu trebuie crescuți acasă, ci în centre de reabilitare specializate. Atunci când cresc, locul lor este în natură, alături de semenii lor, liberi și capabili să se descurce singuri.
Animalele domestice, în schimb, depind de noi și au nevoie de grijă, protecție și responsabilitate pe tot parcursul vieții.
Animalele numite “de fermă” sunt specii la fel de iubitoare, jucăușe și blânde ca toate celelalte. Merită să trăiască fericite și libere în sanctuare, alături de familia lor!
Toate sunt ființe capabile să simtă frică, bucurie, stres, confort și atașament. Toate pot suferi atunci când sunt ținute în conditii nepotrivite.
De aceea, iubirea față de animale înseamnă, înainte de toate, respect pentru ceea ce sunt și pentru nevoile fiecăreia dintre ele.
Animalele sunt aici cu noi, nu pentru noi!
La mulți ani tuturor copiilor, umani și non-umani! ”.