În grădinile de bloc din jurul parcului IOR, aricii se înghesuie unii peste alții. La prima vedere, pare o veste bună – câți arici, ce frumos. Numai că nu e frumos deloc. E semnul că nu mai au unde să se ducă.
Fundația Visul Luanei gestionează un centru de salvare și reabilitare a animalelor sălbatice lângă București. Anul trecut au primit 224 de arici, iar numărul crește de la an la an. Aproape jumătate veneau din Capitală. Dintre aceștia, o proporție uriașă – 42% din totalul cazurilor primite din toată țara – provenea dintr-o singură zonă: Titan – IOR, în Sectorul 3.
› Vezi galeria foto ‹
Oana Vasiliu este medic veterinar la fundație și tocmai și-a susținut doctoratul în arici la Facultatea de Medicină Veterinară.
„Mi-am dorit să-i cunosc mai profund, să aflu cât mai multe despre ei. De exemplu, aricii din orașe au acumulat o încărcătură parazitară mult mai ridicată față de cei din mediul natural. Este interesant că există niște modificări în mediul urban care le cauzează un nivel mai ridicat de paraziți: fie că sunt mai mult prădați, fie că mănâncă mai mulți melci și râme care le transmit acești paraziți, fiindcă au alte oportunități și posibilități de hrănire în oraș”, spune Oana Vasiliu.
Adică viața la oraș îi îmbolnăvește. Iar dacă și ei trăiesc mai puțin din cauza asta, încă nu știm sigur. Teoretic, un arici est-european trăiește undeva la 5-6 ani. Practic, în București, nimeni n-a numărat.
De ce ne pasă. Sau de ce ar trebui
Aricii nu sunt doar simpatici. Sunt, în primul rând, paznicii tăcuți ai ecosistemului urban. Consumă cantități mari de nevertebrate – gândaci, melci, râme și alte organisme mici care trăiesc prin sol –, ținând sub control populații pe care nicio altă specie de mamifer din oraș nu le gestionează la fel de eficient.
Oana Vasiliu spune că aricii funcționează și ca un soi de termometru biologic.
„Dacă vedem un arici, știm că acolo nu sunt atât de multe pesticide în mediu, de exemplu, și nu sunt atât de multe probleme cu ecosistemul respectiv, de vreme ce ariciul reușește să trăiască și el acolo”, explică ea.
Iar când aricii dispar dintr-un cartier, înseamnă că ceva s-a stricat. Chiar dacă nouă, oamenilor, ni se pare că totul arată „curat” și „îngrijit”. Ba tocmai de-aia.
Mai mult, aricii sunt ceea ce specialiștii numesc o „specie-simbol”. Mihaela Lungu, de la Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan, povestește ce a învățat de la Oana Vasiliu: dacă asiguri condițiile de infrastructură verde pentru arici, în timp apar și alte specii.
„Mi-a spus că dacă asigurăm condițiile de infrastructură verde pentru arici, vor apărea și veverițele în timp, chiar și în parcul IOR, unde acum este destul de ras și nu mai există prea multă vegetație”, spune ea.
Gazonul tuns la ras. E frumos pentru noi, letal pentru arici
Problema principală nu este că cineva „vânează” arici. E mult mai banală și mai greu de combătut decât atât: obsesia noastră pentru spații verzi „curate”.
„Nu vorbim neapărat despre eliminarea completă a spațiilor verzi, cât despre toaletarea lor excesivă. Ne dorim să avem gazon, ne dorim să avem iarba cât mai scurtă, totul să pară cât mai curat, iar din cauza acestei idei nu mai avem frunze, nu mai avem tufișuri. Doar că foarte puține animale sălbatice, și poate și mai puțini arici, pot să supraviețuiască în aceste condiții”, explică Oana Vasiliu.
Mihaela Lungu a văzut cu ochii ei ce înseamnă asta. Povestește cum, zilele trecute, în Sectorul 3, a intervenit când lucrătorii Primăriei dădeau cu motocoasa în grădinile de bloc, în plină perioadă de cuibărit.
„Am întrebat: «Știți că noi avem arici și că este perioada în care au pui?» Iar ei dădeau cu motocoasa. Am găsit și eu din aceștia mici, erau albi, așa, golași, și i-am pus mai încolo”, își amintește ea.
A sunat-o apoi pe Oana Vasiliu să-i spună că un lucrător mutase puii. Răspunsul a fost dur: „Păi, i-a omorât, dar nu știe asta, pentru că ei au niște cuiburi în iarbă. Dacă voi tăiați 100% din grădină la ras, puteți să-i prindeți și pe ei.”
Ariciul își face cuibul la nivelul solului. Puii sunt albi, golași, orbi. O motocoasă sau o simplă mutare îi poate ucide. Iar cel care cosește nici nu află vreodată. Crede că i-a salvat, că le-a făcut un bine.
Iluzia abundenței
În chestionarul distribuit de echipa proiectului – la care au răspuns peste 700 de persoane – unii locuitori din zonă spun că văd din ce în ce mai mulți arici. Alții spun că au dispărut complet. Ambele percepții sunt corecte, doar că nu înseamnă ce pare.
„Această percepție apare din cauză că aricii își pierd habitatul și se concentrează masiv în zonele unde încă mai găsesc condiții de supraviețuire. Adică, dacă un spațiu este din ce în ce mai afectat, iar gazonul tuns scurt peste tot nu mai este potrivit pentru ei, este normal ca oamenii care stau în blocurile de lângă zonele verzi rămase să creadă că sunt mai mulți arici, pentru că s-au strâns toți acolo”, explică Oana Vasiliu.
Numai că această aglomerare e o capcană. Aricii sunt animale solitare. Se întâlnesc câte doi, în perioada de reproducere, și atât. Apoi își văd de treaba, râmele, melcii și limacșii lor.
„Nu este natural să găsești patru-cinci arici în grădina unui singur bloc. În timp, fie se contaminează, adică transmit boli între ei și nu mai fac pui, fie intervin alte probleme, mai ales pentru femelele cu pui care nu mai reușesc să supraviețuiască, iar populația va scădea”, avertizează Vasiliu.
Mihaela Lungu explică faptul că, „dacă nu vom lua măsuri destul de repede, în 10 ani nu o să mai avem arici, pentru că nu mai există vegetația fără de care nu pot trăi.”
Căsuțe cu două camere și „ușițe” prin garduri
Proiectul pe care Fundația Visul Luanei îl pregătește pentru o finanțare de la Fundația Comunitară București, prin Platforma de Mediu pentru București, propune două intervenții concrete, aproape artizanale: căsuțe speciale pentru arici și pasaje prin gardurile de bloc.
Căsuțele nu seamănă cu cele pentru pisici, deși aricii le mai ocupă uneori și pe acelea. Au două camere – un hol sau tunel de acces și o cameră principală. Ideea e că mama-arici trebuie să se simtă în siguranță ca să nu-și abandoneze puii.
„Pentru a se putea reproduce și pentru a avea pui care să supraviețuiască fără ca generația să fie deranjată sau curtată – pentru că mama poate să își părăsească puii în cazul în care ceva o deranjează –, aceste căsuțe speciale au două camere: o cameră principală și un hol sau un tunel prin care ariciul trebuie să treacă pentru a intra înăuntru, astfel încât să fie mai în siguranță. Și nu, șobolanii nu își vor face casă acolo, că am primit și întrebarea asta”, detaliază Oana Vasiliu.
Iar pasajele prin garduri rezolvă o altă problemă pe care n-ai bănui-o dacă nu ți-o spune cineva: gardurile lungi de bloc fragmentează habitatul. Un arici care vrea să treacă dintr-o grădină în alta nu poate, pentru că gardul e continuu. Și atunci ocolește. Ajunge pe stradă. Și e călcat de mașină. Dacă are noroc, ajunge la Visul Luanei și e salvat de Oana Vasiliu. Dar mulți nu-s așa de norocoși.
„Ce ne dorim noi este să putem face niște treceri prin aceste garduri, unde să fie amplasat și un panou informativ. O să facem niște găuri, o să vedem prin ce design mergem, sau pur și simplu vor fi doar niște găuri, dar deasupra lor să existe un panou informativ. Este vorba despre o trecere, ca o ușiță pentru arici”, spune Vasiliu.
Dar nici gardurile nu trebuie eliminate complet. Aricii le folosesc instinctiv ca pe un reper de siguranță – când se sperie, se retrag lângă ceva solid și merg de-a lungul lui.
„Dacă le eliminăm complet gardurile, există și riscul să le eliminăm această sursă de siguranță”, adaugă ea.
Echipa trebuie să identifice exact grădinile unde intervențiile chiar sunt necesare.
„Poate că într-un loc nu este nevoie de căsuță dacă vegetația este foarte înaltă sau dacă gardul are deja găuri prin care ei pot trece. În schimb, căutăm grădinile unde iarba este foarte scurtă sau grădinile unde spațiul este complet închis, unde gardurile au fost reparate special ca să nu aibă fisuri”, explică Vasiliu.
Otrava care nu ajunge la șobolani
O altă problemă despre care se vorbește prea puțin este cea a raticidelor amplasate pe spațiile verzi. Fundația Visul Luanei a avut deja trei cazuri de arici otrăviți cu substanțe destinate șobolanilor. Doi au supraviețuit doar pentru că au fost aduși imediat la centru.
Oana Vasiliu a verificat personal stațiile de intoxicare din parcuri. Ce a găsit acolo e aproape absurd: „Am verificat acele cutii din spațiile verzi și, în toate cutiile prin care m-am uitat, pachetele de raticid erau ronțăite nu de șobolani, ci de melci, care se adunau înăuntru”.
Șobolanii nu caută mâncare în parc. Ei se strâng la ghene, la containerele de gunoi, acolo unde găsesc resturi alimentare. Raticidele puse pe spațiul verde nu-i afectează pe ei, dar otrăvesc tot lanțul trofic din jur: melcii, aricii care mănâncă melcii, și cine știe ce altceva.
„Plasarea acelor stații de intoxicare direct în spațiile verzi este o problemă, fiindcă șobolanii oricum nu își caută hrana acolo în mod principal”, spune Vasiliu.
Soluția e simplă, dar nimeni n-o aplică: raticidele ar trebui plasate exclusiv în subsoluri sau în cutii speciale atașate containerelor de gunoi.
Numărătoarea aricilor
Proiectul are și o componentă de citizen science – știință făcută cu ajutorul cetățenilor –, coordonată pe partea comunitară de Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan.
„Nevoia de la care am pornit a fost că în zona IOR-Titan au fost foarte mulți arici în parc, dar parcul este destul de defrișat, destul de tăiat la ras, iar aricii au nevoie de niște condiții minime pentru a trăi. Asta înseamnă vegetație, și atunci ei s-au retras în grădinile de blocuri din jurul parcului și sunt destul de aglomerați”, explică Mihaela Lungu.
Echipa vrea să folosească și aplicația iNaturalist, unde oricine poate înregistra observații ale biodiversității. Colega Oanei, Mihaela, a comparat datele din București cu cele din Budapesta și Kiev. Rezultatul e jenant pentru noi.
„În acele zone, dacă mergem pe arii naturale sau ne ducem în orașele respective, există foarte multe observații pe arici. Chiar și în Kiev, unde oamenii au cu siguranță probleme mult mai grave în perioada aceasta, există înregistrări recente prin oraș. În București, în schimb, sunt extrem de puține”, spune Oana Vasiliu.
Pe lângă datele din iNaturalist, fundația pregătește un recensământ propriu-zis al populației de arici, prin metode standardizate: plimbări pe trasee fixe (transecte), la ore precise, numărând fiecare individ întâlnit. Aricii eliberați de la centru sunt deja microcipați, iar echipele din teren vor primi cititoare de microcipuri.
„În timp, ne dorim să vedem cam cât reușesc ei să trăiască”, spune Vasiliu.
GIC IOR-Titan a organizat deja evenimente pe această temă. Un tur de seară pentru arici, împreună cu Visul Luanei, în spatele magazinului Titan, prin grădinile de bloc, după ora nouă, cu frontale pe cap. Au găsit o mulțime.
„Am fost prin grădini seara, după ora nouă, cu frontale, pe stradă”, povestește Mihaela Lungu. „Deja ne-am adunat, ne gândim ce să facem în grădinile noastre. Există acest interes de a salva aricii și considerăm că ideea celor de la Visul Luanei de a face acest studiu academic este ceva nesperat.”
Bani, calendar și speranțe
Fundația Comunitară București a deschis o linie de finanțare prin Platforma de Mediu pentru București. Sunt 150.000 de euro în total, împărțiți pentru mai multe inițiative, iar maximul pe care îl poate primi un proiect este de 15.000 de euro. Rezultatele urmează să fie anunțate în iunie.
„Suma din propunerea inițială cu care am intrat noi în cursa asta s-a tot modificat pe măsură ce am discutat cu comunitatea. A fost un chestionar distribuit, s-a discutat cu specialiști ca să ne explice de ce avem nevoie”, spune Oana Vasiliu.
Pentru Visul Luanei, e un tip nou de activitate.
„Pentru noi, ca fundație, este cumva o inițiativă nouă, deoarece noi ne ocupăm, de obicei, de animale rănite, ceea ce implică o activitate un pic diferită. Însă avem alături de noi și biologi, și alți oameni care ne ajută, și am făcut deja puțin teren”, adaugă ea.
Ce putem face chiar acum
Până când rezultatele vor veni, câteva lucruri simple pot face diferența: să nu tundem toată iarba din grădină la ras, să lăsăm cel puțin o zonă cu vegetație mai înaltă, să fim foarte atenți primăvara când dăm cu motocoasa – pentru că aricii au pui în cuiburi la nivelul solului, invizibile –, și să cerem ca raticidele să nu mai fie plasate pe spațiile verzi.
Ştiri video recomandate
