Joi, în rubrica „Pe cuvânt”, Ana Iorga a explicat cum corectăm formele greșite de conjugare a verbelor. Există forme greșite atât de cunoscute și de răspândite printre români încât uneori e foarte greu să convingi pe cineva că trebuie să se corecteze. Cum spun de exemplu: „mi-ar place”, sau „mi-ar plăcea”?
GREȘIT: este o formă foarte des întalita, dar este greșită!
Mi-ar place să am mai mult timp.
CORECT: forma corectă de condițional optativ este alcătuită din auxiliar și infinituvul verbului care este aici „a plăcea”, nu „a place”.
Mi-ar plăcea să am mai mult timp.
Există o tendință foarte puternică a verbelor de conjugarea a două, adică terminate în „ea” de a trece la conjugarea a treia, terminate în „e”:
A apărea
A dispărea
A părea
A plăcea
A scădea
GREȘIT
Românul va apăre anul viitor.
Prețurile vor scade.
N-ar tace o clipă.
Legea va prevede sancțiuni clare.
CORECT
Romanul va apărea anul viitor.
Prețurile vor scădea.
N-ar tăcea o clipă.
Legea va prevede sancțiuni clare.
Greșim aceste verbe pentru că ne păcălesc asemănările în flexiunea celor două clase dar și pentru că verbele terminate în „ea” reprezintă o clasă foarte mică în limbă română, avem doar în jur de 20 de verbe la conjugarea a două, de aceea este explicabilă tendința lor de a trece la o clasă mai puternică și mai numeroasă de verbe. Reținem: nu este corect să spunem „mi-ar place”, ci „mi-ar plăcea”!