Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat miercuri că operatorii economici care nu dețin Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru un sector de plajă pentru care au licitat nu vor putea construi terase, potrivit Agerpres.
“Pentru sectoarele de plajă care nu au PUZ, singura diferență este că acolo nu se vor putea construi terase. Adică operatorul economic care a licitat, a dorit să se înregistreze și să obțină această plajă, știe de la momentul în care a închiriat acea plajă că nu va putea să construiască terase, pentru că nu a existat un PUZ. Altfel, activitatea economică se va putea desfășura, dar fără construcții pe acea terasă, pe acel sector. De altfel, această situație a existat și anul anterior, iar anul acesta ca să ne asigurăm foarte clar că operatorii economici știu de la bun început unde se pot construi beach baruri și unde nu se pot construi beach baruri, unde există PUZ-uri și unde nu există PUZ-uri, am trecut de la bun început în licitație. Este perfect în regulă că au licitat și că vor să închirieze acea plajă, dar știu de la bun început că nu pot construi beach baruri pe acele zone”, a afirmat Buzoianu, în marja evenimentului Resource Recovery Summit 2026.
Pe subiectul utilităților din zona plajelor, ministra de resort a punctat faptul că primăriile au obligația, de 20 de ani, să permită instalarea acestor facilități.
“În ceea ce privește utilitățile, am mai spus-o și o repet: există deja de 20 de ani de zile obligația primăriilor de a facilita utilitățile în zona plajelor. Suntem 20 de ani mai târziu și pe anumite sectoare există utilități și acolo unde există utilități operatorii economici nu mai au motiv să nu se conecteze la utilitățile respective și să își creeze propriile sisteme îngropate nisip. Deci, asta nu mai poate să fie o soluție pentru plajele din România, pentru că, de fapt, în realitate, nu este o soluție, ci este o un risc de sănătate publică pentru cetățeni. Operatorii nu vor putea să asigure utilități acolo unde nu există utilități date de către primării. Tocmai asta este ideea: să nu mai întoarcem ochii și să cerem primăriilor să livreze acele utilități în toate sectoarele”, a explicat șefa de la Mediu.
Recent, ministra Mediului, Apelor și Pădurilor a declarat, la Constanța, că plajele litoralului românesc nu trebuie să fie “vestul sălbatic”, ci că acestea trebuie să fie “civilizate” și turiștii să se poată bucura de servicii minimale.
Potrivit acesteia, autoritățile vor continua verificarea plajelor pe întreg litoralul, după găsirea, în cursul săptămânii trecute, a construcțiilor ilegale care erau îngropate în nisip.
Referitor la licitații, Diana Buzoianu a afirmat că pentru plajele din Năvodari există un număr-record de operatori, peste 300, pentru închirierea a mai puțin de 60 subsectoare.
Anterior vizitei ministrei de resort pe plajele din județul Constanța, Asociația Operatorilor de Plajă Năvodari (AOPN) a anunțat că a atacat în instanță procedura de licitație pentru plajele litoralului din zona Năvodari și solicită rezolvarea problemelor structurale ale plajelor înainte de organizarea licitațiilor.
Astfel, organizația a sesizat Curtea de Apel Constanța cu o acțiune prin care solicită suspendarea procedurii de licitație organizate de Administrația Națională 'Apele Române' pentru închirierea a 58 de subsectoare de plaja din zona Năvodari.