Antena 3 CNN Coronavirus Peste 300 de șoferi români profesioniști blocaţi, fără apă şi mâncare, la graniţa Italiei cu Slovenia

Peste 300 de șoferi români profesioniști blocaţi, fără apă şi mâncare, la graniţa Italiei cu Slovenia

Mai mult de 300 de șoferi români profesioniști sunt blocaţi, de două zile, fără apă şi mâncare, la granița Italiei cu Slovenia şi au făcut apeluri disperate către autorităţi.

de M.Z.    |   

Şoferii români susțin că doar camioanele înmatriculate în România sunt blocate, iar ungurilor, italienilor și slovenilor li se acordă drept de trecere, potrivit tirmagazin.ro.

La Gorizia și Fernetti, autoritățile slovene au interzis intrarea în țară pentru camioane.

Şoferii respectivi fac curse tur-retur Italia-România și nu dețin în camioane suficiente provizii de hrană pentru a putea rămâne încă o perioadă de timp acolo. 

În plus, sute de camioane frigorifice riscă să piardă mărfurile, având în vedere că motorina ce asigură rularea motoarelor la agregatele frigorifice este pe terminate.

Duminică, Ambasada României în Slovenia a anunțat că, în urma negocierilor cu autoritățile, s-a ajuns la un compromis: "Atenţie!!! În primul convoi de la Gorizia pleacă doar cei care au suficient combustibil pentru a traversa Slovenia. Nu se va opri până la Lendava!!! Cei care nu au suficient combustibil vor pleca cu următorul convoi".
 

Subiecte în articol: coronavirus tiruri şoferi
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia