Un Volkswagen albastru din 1977 a devenit un simbol neașteptat al speranței după incendiile devastatoare din Los Angeles. Era parcat pe o stradă pe care toate casele din jur au fost mistuite de incendii, dar mașina a scăpat fără nicio urmă de foc.
Când Martin, fostul său proprietar, a văzut o fotografie a mașinii printre casele arse ajunse la stadiu de ruine, a exclamat: „Chiar există magie în acel microbuz. Ar fi trebuit să fie carbonizat, dar iată că nu”.
Volkswagen a fost casa lui Martin în timpul studiilor sale la Universitatea din Santa Barbara. Tânărul a ales atunci să locuiască în el, l-a reparat și a economisit banii pe care ar fi trebuit să îi dea pe chirie.
Mai târziu, i-a vândut mașina iubitei sale, Megan Krystle Weinraub. Ea a dezvăluit pe Instagram că atunci când a văzut mașina intactă a fost uimită și impresionată. A fost ca un „far al speranței”, un mesaj că și în cele mai întunecate vremuri încă mai există lumină, a spus ea.
Citește și: De ce unele case din Los Angeles au rămas intacte după incendiile devastatoare. Explicațiile arhitecților