Președinta Colegiului Medicilor din România (CMR), Cătălina Poiană, critică modul în care Direcția de Sănătate Publică (DSP) a intervenit și spune că simpla aplicare a unor amenzi nu schimbă situația de fond, scrie Agerpres.
„În tragedia de la Iaşi eu nu înţeleg care a fost reacţia DSP pe această problemă. Ca în multe alte situaţii am înţeles în primul rând că DSP a dat amenzi de x lei. Eu aş vrea să înţelegem cum s-a gestionat situaţia, ce trebuie făcut ca astfel de tragedii să nu se mai repete. Sancţiunile de care am auzit ieri nu rezolvă de fapt problema de fond. Cum s-a gestionat local criza de la primul caz până la momentul actual. Au murit 6 suflete. Lucrurile nu pot rămâne ca până acum”, a scris, sâmbătă, Cătălina Poiană pe Facebook.
În urma verificărilor, Direcția de Sănătate Publică Iași a sancționat cu 10.000 de lei epidemiologul spitalului, pentru nerespectarea legislației privind controlul infecțiilor nosocomiale. Tot cu 10.000 de lei a fost amendat și medicul ATI, pentru nerespectarea protocoalelor. Spitalul a primit o amendă de 50.000 de lei pentru aceleași abateri.
Șase copii au murit, infectați cu bacteria "Serratia Marcescens".
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că șefa Direcției de Sănătate Publică din județul Iași va fi demisă „fără nicio explicație și fără nicio discuție”. Totodată, el a cerut și demiterea managerului spitalului de copii.