Antena 3 CNN Actualitate Primele imagini cu tinerii care au atacat cu topoare și pietre o ambulanță. Au fost ridicați de mascați și reținuți

Primele imagini cu tinerii care au atacat cu topoare și pietre o ambulanță. Au fost ridicați de mascați și reținuți

R.M.
3 minute de citit Publicat la 17:14 09 Aug 2026 Modificat la 19:07 09 Aug 2026
Este vorba despre tineri cu vârste de 18, 22 şi 24 de ani. Sursă foto: Poliția Română

Trei tineri, cu vârste de 18, 22 şi 24 de ani, din comuna Recea-Cristur, judeţul Cluj, au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, fiind acuzaţi că s-au aflat printre persoanele care au atacat sâmbătă o ambulanţă, după o dezinformare pe TikTok, potrivit Agerpres.

Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Cluj a fost atacat cu bâte, topoare şi pietre în timp ce intervenea pentru acordarea de îngrijiri medicale unui pacient din comuna Recea-Cristur, şoferul autospecialei fiind rănit.

Incidentul a avut loc sâmbătă, după ce pe reţeaua TikTok s-a viralizat un videoclip cu o informaţie falsă potrivit căreia există o "ambulanţă care fură copii".

IPJ Cluj a anunţat că a reţinut trei persoane în acest caz, fiind vorba de tineri cu vârste de 18, 22 şi 24 de ani.

„În data de 8 august, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej au reţinut, pentru 24 de ore, trei persoane cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În fapt, la data de 8 august, în jurul orei 22:25, un echipaj medical a fost solicitat să intervină la un caz în comuna Recea-Cristur.

După finalizarea intervenţiei, în timp ce se deplasa prin localitatea Căprioara către municipiul Dej, autospeciala a fost avariată de mai multe persoane, care, din motive ce urmează a fi stabilite cu exactitate, ar fi început să arunce cu pietre şi alte obiecte contondente asupra acesteia.

În urma acţiunilor persoanelor implicate, autospeciala a prezentat urme de distrugere, iar un membru al echipajului a fost rănit, suferind leziuni care au necesitat acordarea de îngrijiri medicale", a informat IPJ Cluj într-un comunicat de presă remis duminică.

Polițiștii din Cluj continuă cercetările în acest caz. Tinerii reținuți pentru 24 de ore urmează să fie prezentați procurorilor, care vor decide ce măsuri se impun.

Reacția autorităților

Autorităţile statului au reacţionat, duminică, după cazul revoltător de la Cluj.

​Ministerul Sănătății şi ministrul interimar Cseke Attila au condamnat atacul şi "agresiunile alimentate de speculații iresponsabile".

"Ministerul Sănătății condamnă ferm atacul revoltător asupra echipajului Serviciului Județean de Ambulanță Cluj, provocat de  dezinformări absurde apărute pe platforme din social media”, a transmis ministerul.

De asemenea, și Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății, a reacționat.

"Am luat act cu mare îngrijorare de incidentul din Cluj. Sistemul de sănătate are nevoie de liniște și încredere pentru a funcționa, nu de agresiuni alimentate de speculații iresponsabile. Solicităm instituțiilor cu competențe fermitate maximă", a transmis acesta.

În acest context, Ministerul Sănătății le recomandă românilor să verifice orice informație din surse oficiale.

„Verificați orice informație din surse oficiale! Înainte de a redistribui clipuri sau mesaje din mediul online, asigurați-vă că acestea provin din surse sigure și acreditate.

Dezinformarea creează panică nejustificată și, în domeniul medical, poate avea consecințe grave și poate pune în pericol real viața pacienților și a cadrelor medicale", se arată într-un comunicat al ministerului Sănătăţii.

Şi DSU condamnă incidentul

Reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) au reacționat, duminică, și au transmis că a fost deschisă o anchetă în acest caz. 

"Departamentul pentru Situații de Urgență condamnă ferm incidentul grav produs în seara zilei de 8 august 2026, în jurul orei 22:24, pe raza localității Recea-Cristur, județul Cluj, în care un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj, aflat în misiune operativă, a fost agresat.

Potrivit informațiilor disponibile la acest moment, organele de cercetare penală au demarat verificările în acest caz, fiind deschis un dosar penal cu privire la faptele produse.”, a precizat DSU.

Totodată, DSU atrage atenția în mod deosebit asupra pericolului reprezentat de răspândirea în spațiul public și pe platformele de socializare a unor informații false referitoare la activitatea ambulanțelor și a serviciilor de urgență.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole