Antena 3 CNN Externe Prompteristul lui Trump e suspectat că a câștigat 100.00 de dolari, după ce a pariat pe ce fel de discursuri va avea președintele SUA

Prompteristul lui Trump e suspectat că a câștigat 100.00 de dolari, după ce a pariat pe ce fel de discursuri va avea președintele SUA

M.L.
1 minut de citit Publicat la 23:19 16 Iul 2026 Modificat la 23:20 16 Iul 2026
Asistentul de prompter al președintelui Donald Trump, imagine de arhivă din 2024. Foto: Getty Images

Operatorul de prompter al lui Donald Trump este bănuit că a câștigat peste 100.000 de dolari din pariuri făcute pe cuvintele și temele pe care președintele SUA urma să le menționeze în discursurile sale, informează ABC News.

Gabriel Perez, unul din asistenții de bază ai lui Trump, opera încă din 2016 teleprompterul pe care rulau discursurile președintelui american, discută în prezent cu agenții federali ai Comisiei de reglementare a tranzacțiilor de pe piața futures (Commodity Futures Trading Commission - CFTC) în privința acuzațiilor că s-ar fi folosit de „informații din interior” în ceea ce privește discursurile lui Trump și în urma cărora a câștigat peste 100.000 de dolari la pariuri.

Concret, Perez a pariat pe piața de predicții Kalshi - o platformă care permite utilizatorilor să tranzacționeze sau să facă pariuri în baza evenimentelor din lumea reală - cuvintele cheie pe care urma să le folosească Trump în discursurile sale publice, inclusiv cel rostit despre Starea Națiunii. Pe această piață utilizatorii pot paria, de asemenea, pe fraze întregi sau subiecte care pot fi abordate în astfel de discursuri.

Platforma Kalshi a alertat astfel autoritatea federală de reglementare (CFTC), cu privire la o activitatea suspectă de pe platformă.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albei, Karoline Leavitt, a precizat că Gabriel Pereze și-a luat concediu administrativ fără plată. Decizia, conform lui Leavitt, a fost luată chiar de președintele Trump, care consideră că situația este „rușinoasă”.

Pe lângă discursul despre Starea Națiunii, ținut de Donald Trump în februarie, Perez a pariat pe cel puțin alte 10 discursuri ale președintelui american, într-un interval de trei luni, inclusiv pe cel rostit la Forumul Economic Mondial de la Davos, din ianuarie.

 În luna martie, Casa Albă a emis un memo intern în care avertiza angajații să nu se folosească de informațiile nedestinate publicului pentru a plasa pariuri pe platformele de predicții și pariuri, au declarat surse citate de ABC News.

Trump este recunoscut pentru faptul că se abate deseori de la discursul său oficial, în „80% din ocazii”, conform propriilor sale mărturii. Dintre asociații apropiați lui Trump, Perez era cel care era la curent atât cu discursurile lui Trump, cât și cu notițele sale și modificările de ultim moment făcute chiar de președintele american.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole