Zeci de oameni protestează miercuri în fața Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București față de tergiversarea soluționării cazului de viol care ar fi avut loc în tabăra de vară a celor de la AUR.
Oamenii s-au adunat de dimineață în fața Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și cer soluționarea cu prioritate a dosarului privind violul de la tabăra de vară AUR.
Este vorba despre un dosar care a fost deschis în urmă cu aproximativ doi ani.
În septembrie 2023, o fată care era minoră la acea vreme, a reclamat la Poliție, în Slobozia, în orașul ei natal, că a fost violată de trei persoane în timp ce era în tabăra de vară a AUR.
De atunci, dosarul a fost mutat între parchete. A ajuns la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, însă victima a acuzat că nu s-au făcut acete procedurale.
Contactate de Antena 3 CNN în anii trecuți, persoanele acuzate s-au apărat și au negat că au vreo legătură cu dosarul.
Între timp însă, a fost emis certificatul medico-legal al victimei, care arată că ADN-ul celor trei bărbați a fost găsit în lenjeria ei intimă.
În acest context, oamenii adunați în fața Parchetului Curții de Apel București cer să se urgenteze ancheta.
Organizatorii spun că se așteaptă ca numărul participanților la protest să crească.
Reacția lui George Simion, după apariţia acuzațiilor de agresiune în spațiul public
"Vă pot confirma că noi am făcut ancheta internă, nu a fost implicat niciun membru AUR. Cei invitați acolo, care au consumat alcool și au fost scoși în afara școlii de vară și trimiși acasă și cei care i-au invitat acolo și-au dat demisia pentru din AUR Ialomița și așteptăm acum să verifice poliția.
L-am pus la dispoziție probe video. Au fost fete supraveghetoare tot timpul acolo, cu acea fată în cameră și le-am pus la dispoziție toate informațiile pe care le știm.Sperăm ca poliţia să își facă cât mai repede treaba", a spus liderul AUR, George Simion.