Antena 3 CNN Politică Radu Burnete: Salarizarea publică în România e o zăpăceală din care nu înțelegem nimic. Povestea asta cu sporurile trebuie să dispară

Radu Burnete: Salarizarea publică în România e o zăpăceală din care nu înțelegem nimic. Povestea asta cu sporurile trebuie să dispară

G.A.
1 minut de citit Publicat la 00:07 17 Aug 2025 Modificat la 08:12 17 Aug 2025
Consilierul prezidențial Radu Burnete. Sursa foto: Agerpres

Consilierul prezidențial Radu Burnete a comentat, sâmbătă, la Antena 3 CNN, în legătură cu necesitatea unor măsuri privind salarizarea în sistemul public.

El a subliniat că adoptarea legii salarizării unice este "o obligație în PNRR".

Potrivit lui Burnete, logica amânării acestei legi a fost legată de anul electoral 2024, pe parcursul căruia ar fi fost riscant să se deschidă "cutia Pandorei" în materie de salarizare bugetară. 

"Cred că aveam deficitul de 20%", a estimat el.

Radu Burnete: Povestea asta cu sporurile trebuie să dispară

"Salarizarea publică în clipa de faţă, în România, este o zăpăceala din care nu înțelegem nimic. Avem de-a face cu o sabie cu două tăișuri: avem o salarizare dezlânată, angajările sunt blocate, nu poți angaja oamenii, avem zone din mediul public, unde ai nevoie să dai salarii mai mari, ca să atragi anumite tipuri de oameni cu anumite specializări. 

Și atunci, ce se întâmplă? Apare câte o idee de asta, care multe ori e creață, spor de nu știu de care. Şi din nou, ai două cazuri. Anumiți manageri sau conducători, care le folosesc abuziv şi dau aceste sporuri unor oameni care nu au nicio nevoie de ele, iar alteori vezi manageri în sistemul public care le folosesc ca să crească nişte salarii”, a afirmat Burnete la Antena 3 CNN.

"Povestea asta cu sporurile din nou trebuie să dispară, e fără noimă și noi trebuie să ne plătim funcționarii publici cu salariul pe care-l judecăm că e corect.

Fie că lucrează la ANAF, că lucrează la Administrația prezidențială, că lucrează la o mică primărie, trebuie să avem niște grile clare care ne spun 'ok, ăsta-i salariul complet, fără sporuri, fără alte CA-uri'", a continuat el.

Radu Burnete: Legea salarizării unice este o obligație asumată prin PNRR

Potrivit consilierului prezidențial, "un număr mic de sporuri, pentru cazuri particulare, sunt utile", însă, în opinia sa, celelalte nu sunt.

Radu Burnete a mai afirmat că România are nevoie de legea salarizării unice, care reprezintă o obligație asumată prin PNRR.

"Am amânat-o. Ăsta era ultimul lucru care ne mai lipsea în anul electoral 2024, să deschidem cutia salarizării bugetare. Cred că aveam deficitul la 20% din PIB", a conchis Burnete.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole