Antena 3 CNN Actualitate Religie Rugăciunea care trebuie rostită pe 13 decembrie. Toate dorințele se îndeplinesc

Rugăciunea care trebuie rostită pe 13 decembrie. Toate dorințele se îndeplinesc

Rugăciunea la Sfânta Lucia este un ritual. Credincioșii catolici numesc acest ritual novena. După cum sugerează și numele, trebuie respectat vreme de nouă zile consecutiv. Și începe la data de 13 decembrie, când este pomenită sfânta de toți credincioșii creștini.

Rugăciunea la Sfânta Lucia nu rămâne niciodată fără răspuns. Și niciun credincios nu renunță la a-i înălța rugi fierbinți, căci credința a făcut ca dorințele lor să devină realitate.

Rugăciunea pe care este bine să o rostiţi în această zi:

Sfântă Lucia, lumină călăuzitoare spre cer

a celor care se luptă cu valurile învolburate

ale pasiunilor dezordonate şi ale lumii,

te rugăm, mijloceşte-ne

de la veşnicul Soare, Isus Cristos,

harul de a avea şi noi cel puţin o scânteie de iubire,

pentru a-i îndruma pe semenii noştri, prin exemplul bun,

pe calea cea strâmtă spre împărăţia cerurilor.

Înflăcărează-ne mereu, ca să nu se stingă niciodată

lumina credinţei din sufletul nostru, iar la sfârşit

să-l vedem pe bunul Dumnezeu în lumina nesfârşită.

Prin Cristos Domnul nostru. Amin.

Sursa: crestinortodox.ro.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Răsturnare de situaţie în ultimul sondaj CURS pentru PMB