Votul final din Senatul României pe Legea ANI, care include „amendamentul Fritz” contestat de USR, a provocat o ruptură totală în alianța dintre USR și PNL. Purtătorul de cuvânt al USR, Cristian Seidler, i-a acuzat pe liberali că au „închis ochii” la „suprapedeapsa politică” din acest proiect, iar decizia corectă ar fi fost respingerea legii. La rândul său, liderul senatorilor USR a declarat că după acest vot relația partidului cu PNL va fi evaluată.
La scurt timp după votul de la Senat, unde Legea ANI a fost adoptată inclusiv cu voturi de la PNL, secretarul de stat Cristian Seidler, purtătorul de cuvânt al USR, a postat, pe Facebook, un atac dur la adresa liberalilor.
„E fals cǎ România avea de ales între 770 de milioane de euro și stingerea luminii democratice - la Legea ANI retroactivǎ cu suprapedeapsǎ politicǎ mǎ refer.
Legea trebuia respinsǎ și adoptatǎ una nouǎ, curǎțatǎ de tendințe dictatoriale nedemocratice, aşa cum a fost depusǎ de USR.
Dar PNL şi UDMR au închis ochii folosindu-se de un pretext convenabil lor. De la ceilalți nu aveam pretenții. Istoria va consemna cine a apăsat butonul”, a scris Seidler pe Facebook.
USR: „PNL a făcut astăzi un cadou domnului Grindeanu”
La rândul său, după vot, liderul senatorilor USR, Sorin Șipoș, a declarat că relația partidului cu PNL va fi evaluată.
„Vreau să subliniez că alegătorii USR, parlamentarii USR, miniştrii USR au fost cei care au fost cei mai aprigi susţinători ai reformei domnului Ilie Bolojan. Din păcate, astăzi am constatat că apetitul parlamentarilor PNL pentru reformă nu a fost acelaşi. Suntem dezamăgiţi pentru acest vot şi, din păcate, lucrul acesta va trebui să-l evaluăm”, a spus Şipoş la Palatul Parlamentului.
Liderul senatorilor USR a adăugat că liberalii „i-au făcut un cadou” președintelui PSD.
„Ne-am fi aşteptat să avem aceeaşi claritate în a susţine reforme şi din partea parlamentarilor PNL. Noi am spus foarte clar, aveam o lege curată, o lege care îndeplinea cu adevărat o reformă, care respecta normele europene şi Constituţia. Din păcate, această variantă nu am regăsit-o şi în planurile PNL. Cu siguranţă că vom analiza ceea ce s-a întâmplat astăzi. După această analiză vom lua o decizie. (...) PNL a făcut astăzi un cadou domnului Grindeanu. Şi cred că asta va fi greu de uitat”, a spus Șipoș.
Vot final, în Senat, pe Legea ANI
Senatorul PNL, Relu Fenechiu, a anunțat la dezbaterea proiectului de lege că liberalii, deși nu sunt de acord cu decizia Curții Constituționale că „amendamentul Fritz” este constituțional, vor vota „pentru” ca România să nu piardă cei 770 de milioane de euro din PNRR atașați de adoptarea acestei legi până la 31 august.
„Și votul PNL este tot pentru români și țara noastră. Nu ar trebui să avem discuții pe tema asta. Noi am arătat pe parcursul dezbaterilor pe această lege că avem o problemă cu un articol unde am spus că retroactivează și care, în opinia noastră, este contrar ordinii constituționale. Nu am făcut-o nici pentru Fritz, nici împotriva lui Fritz. Nu ne interesează domnul Fritz, ne interesa un principiu de drept, pe care CCR l-a rezolvat într-o anumită modalitate. Chiar dacă nu suntem de acord, noi respectăm decizia”, a spus Fenechiu.
Plenul Senatului a adoptat Legea ANI, în forma votată după reexaminare și de Camera Deputaţilor. S-au înregistrat 106 de voturi „pentru”, inclusiv de la PNL și AUR, şi 19 „contra”. Forma finală a legii, care va merge spre promulgare la Nicușor Dan, conține și controversatul „amendament Fritz”.
„Amendamentul Fritz”, depus de PSD la Legea ANI, stabileşte că aleşii aflaţi în funcţie, pentru care s-a constatat definitiv incompatibilitatea sau conflictul de interese anterior noii legi, îşi pierd mandatul în termen de 30 de zile.