Antena 3 CNN Externe Sanchez răspunde amenințării lui Trump de a da Spania afară din NATO: "Nu e nicio dezbatere, Spania e partener loial, implicat"

Sanchez răspunde amenințării lui Trump de a da Spania afară din NATO: "Nu e nicio dezbatere, Spania e partener loial, implicat"

G.M.
<1 minut de citit Publicat la 10:16 24 Apr 2026 Modificat la 10:16 24 Apr 2026
Prim-ministrul Pedro Sanchez a respins vineri amenințările lui Donald Trump privind suspendarea Spaniei din NATO. Sursă colaj foto: Getty Images

Prim-ministrul Pedro Sanchez a respins vineri amenințările lui Donald Trump privind suspendarea Spaniei din NATO și a apărat poziția țării sale de a refuza să pună la dispoziția SUA bazele și spațiul aerian în războiul cu Iranul, considerând că acest lucru încalcă dreptul internațional, scrie El Espanol.

„Din punctul nostru de vedere, nu există nicio dezbatere: ne îndeplinim obligațiile, suntem un partener loial, suntem dedicați, implicați în multe domenii și, prin urmare, nu avem nicio grijă”, a argumentat Sanchez la sosirea sa la reuniunea informală a liderilor europeni care are loc vinerea aceasta în Cipru.

Conform unui e-mail intern al Pentagonului, obținut de Reuters , administrația americană are în vedere, printre alte măsuri, suspendarea Spaniei din NATO sau revizuirea poziției Washingtonului privind controlul britanic asupra Insulelor Falkland.

„Nu lucrăm cu e-mailuri. Lucrăm cu documente oficiale și cu poziții adoptate în acest caz de guvernul Statelor Unite. Poziția guvernului spaniol este clară: cooperare absolută cu aliații, dar întotdeauna în cadrul dreptului internațional”, a răspuns prim-ministrul.

Casa Albă a elaborat o listă pe care statele NATO sunt împărțite în „aliați buni” și „aliați răi”, iar administrația lui Donald Trump pregătește sancțiuni pentru partenerii care au refuzat să sprijine războiul cu Iranul, scria Politico acum două zile.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole