Scene şocante au avut loc la un centru pentru persoane cu dizabilități din Bihor. Doi îngrijitori au fost filmaţi în timp ce lovesc cu o nuia un pacient aflat întins pe iarbă, iar filmarea a stârnit multă revoltă pe reţelele sociale. Pe înregistrare, agresorii apar şi în timp ce îl dezbracă pe bolnav. În prezent, cei doi angajaţi ai centrului sunt anchetaţi. Atenţie, urmează imagini şi informaţii cu un puternic impact emoţional.
UPDATE 15:50 – Şefa Centrului de Recuperare și Reabilitare pentru Persoane cu Handicap din Bratca, Marcela Tomuța, a anunţat luni după-amiaza, într-un interviu oferit pentru Antena 3 CNN, că cei doi angajaţi care au fost filmaţi în timp ce băteau un pacient sunt acum anchetaţi.
"Până la finalizarea anchetei, nu are dretul să intre în contact cu beneficiarii. Instituţia nu permite şi nu tolerează, şi, cu siguranţă, nici eu, personal, nu ştiam despre asemenea comportamente din partea angajaţilor", a spus Marcela Tomuța, şefa Centrului de Recuperare și Reabilitare pentru Persoane cu Handicap din Bratca.
O localnică a povestit pentru Antena 3 CNN: "Locuind aici, aproape se mai aud tipete, dar nu de la îngrijitori, mai mult de la pacienţi. Se iau la bătaie copiii, ei între ei. Bineînţeles, că îngrijitorii trebuie să intervină. Tot ăia doi bolnavi, copiii, au început, a mers îngrijitorul să îi despartă".
Ştire iniţială: Agresiunea înfiorătoare s-a întâmplat la Centrul de Recuperare și Reabilitare pentru Persoane cu Handicap din Bratca, o localitate din judeţul Bihor, şi a fost postată pe reţelele sociale. Pe imaginile filmate de la depărtare de un martor se pot observa cei doi îngrijitori ai centrului, un bărbat și o femeie, care lovesc de mai multe ori un pacient aflat pe iarbă.
Victima este trasă de picioare de agresori până când rămâne fără bluză. În timp ce îngrijitoarea o bate cu palmele peste faţă, colegul ei o loveşte cu picioarele în spate. La un moment dat, aceștia încep să caute prin iarbă anumite obiecte, iar persoana bolnavă reușește să o ia la fugă.
Centrul de Recuperare și Reabilitare pentru Persoane cu Handicap din Bratca se află în administrarea DGASPC Bihor, instituţia care gestionează toate centrele sociale de acest tip din judeţ.
La centru sunt internate 50 de persoane cu dizabilităţi grave, care au nevoie permanentă de îngrijire şi supraveghere.