De la începutul războiului ucrainean, Vladimir Putin, a considerat în repetate rânduri căderea regiunii Donbas din estul Ucrainei este inevitabilă și se va întâmpla mai repede decât crede Kievul. Situația actuală de pe front arată însă o imagine cu totul diferită. O contraofensivă ucraineană - operațiunea „Vivaldi” - executată pe durata a luni de zile în partea de nord a Donbasului a împiedicat eforturile Rusiei de a încercui orașele din regiune rămase sub control ucrainean din regiune, se arată într-o analiză New York Times.
În plus, ritmul avansului teritorial al Rusiei în Ucraina a încetinit considerabil în 2026, comparativ cu ritm - deja extrem de lent - înregistrat în 2025, conform unei analize făcute de Black Bird Group, un think tank finlandez specializat pe monitorizarea evoluției frontului ucrainean Ucraina din iunie 2023 și până în prezent, se arată într-o analiză New York Times.
Operațiunea Vivaldi, a arătat George Barros, analist la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) din Washington, a arătat că războiul de manevră, executat cu blindate și unități mecanizate e în continuare posibil, chiar și în actualul câmp de luptă înțesat de drone, dacă operațiunea e atent planificată.
Dar chiar și în condițiile unei operațiuni de succes, cum a fost „Vivaldi”, Ucraina a avut nevoie de luni de zile de pregătiri pentru a recuceri o mică parte din teritoriul pierdut.
În același timp, pentru Putin, controlul complet al Rusiei asupra Donbasului, câștigat fie prin forță, fie prin concesiile teritoriale ucrainene, rămâne o condiție de neschimbat pentru a pune capăt războiului. Ucraina a respins până acum propunerile administrației Trump de a ceda teritoriile pe care Rusia nu a reușit să le cucerească pe câmpul de luptă.
Cum i-au depistat și eliminat ucrainenii pe piloții ruși de drone, înaintea declanșării contraofensivei în Donbas
În timp ce forțele ruse avansat în acest an în zonele din apropierea orașelor din așa-numita „centură de fortărețe” a Donbasului (Sloviansk și Kramatorsk) și au pătruns în Kostiantinivka dinspre sud, Ucraina pregătea deja propria sa contraofensivă.
Înainte de lansarea propriu-zisă a contraofensivei, forțele ucrainene au trebuit mai întâi să-și stabilizeze liniile defensive și să oprească înaintarea lentă a Rusiei în nordul Donbasului. Apoi, Ucraina a trecut la crearea de condiții prielnice pe câmpul de luptă, care să permită trupelor sale să avanseze.
Forțele de la Kiev au vizat logistica rusă, extinzând o campanie de lovituri îndreptată împotriva drumurilor și căilor ferate care furnizează trupe și echipamente Rusiei în regiune. În cadrul acestei campanii, Ucraina a distrus o conductă petrolieră, care a tăiat accesul la combustibilul de care Rusia avea nevoie pentru supravegherea câmpului de luptă, a spus colonelul Petro Horbatenko din cadrul Corpului 3 Armată, care a condus contraofensiva.
Trupele ucrainene s-au concentrat, de asemenea, pe eliminarea piloților ruși de drone și s-au folosit de informațiile obținute de serviciile militare pentru depistarea adăposturilor și pozițiilor în care se aflau militarii ruși. Astfel, în zonele unde rușii foloseau drone ghidate prin cabluri de fibră optică, ucrainenii au urmărit firele, în sens invers, până au depistat zonele de lansare ale rușilor.
Un alt rol important în operațiunea Vivaldi l-au jucat minele și roboții kamikaze, a mai spus colonelul Horbatenko. Ucraina a folosit sisteme avansate robotizate pentru înlăturarea minelor, pentru a deschide astfel calea trupelor ucrainene și a amplasat, în același timp, mine, cu ajutorul dronelor, pe rutele de aprovizionare ale armatei ruse.
Abia după o astfel de pregătire, Ucraina a lansat contraofensiva.
Dronele terestre ucrainene, lansate în spatele liniilor rusești au creat haos în rândurile armatei ruse. În același timp, ucrainenii au folosit roboți-kamikaze care au distrus buncărele din liniile de apărare rusești.
Militarii ucraineni au arătat că rușii, prinși pe nepregătite, au ajuns să trimită întăriri în zone unde forțele ucrainene deja avansaseră, ceea ce a facilitat prindrea militarilor ruși în ambuscade.
Ofițer ucrainean: „În Donbas nu mai există în prezent o linie clasică a frontului”
Volodimir Zelenski, a spus că peste 5.000 de soldați ruși au fost uciși în operațiunea Vivaldi până acum și că alți 250 au fost capturați. The New York Times nu a putut verifica aceste cifre în mod independent. Ucraina nu oferă date despre propriile pierderi.
Un rol crucial în succesul ucrainenilor l-a avut și sistemul digital „Delta” de managment integrat al câmpului de luptă, conform locotenent-colonelului Kirilo Dubrovskîi.
Acest soft a făcut posibilă „gestionarea schimbului de informații în timp real și detectarea și neutralizarea grupurilor de asalt ale inamicului”.
Până acum rușii au înregistrat progrese pe front prin tacticile de infiltrare a unor echipe mici de soldați în spatele liniilor ucrainene: soldații ruși - individual sau în grupe mici - se deplasează în „zona morții” - un sector de câțiva kilometri lățime saturat de drone de recunoaștere și de atac - și, odată ajunși în spatele liniilor ucrainene se regruprează și apoi lansează atacul.
Analistul ISW George Barros a arătat că Rusia a împins astfel de tactici „aproape de limită”, în condițiile în care și lățimea „zonei morții” s-a extins și ea, ceea ce înseamnă un timp mai îndelungat petrecut de militari în această zonă ceea ce sporește oboseala și, implicit, creșterea probabilității de a fi depistați.
În prezent, Rusia și Ucraina se luptă în Donbas „pentru fiecare lizieră de pădure, clădire sau șosea”, a spus colonelul Oleksandr Rașevski, comandantulunei brigăzi de asalt din armata ucraineană. „În Donbas, nu mai există în prezent o linie clasică a frontului, unde să poți trasezi o singură linie pe hartă și să spui: «Până aici, o tabără controlează partea asta de teritoriu, iar dincolo, cealaltă»,” a spus colonelul ucrainean.