Antena 3 CNN Politică Sindicatele din penitenciare au depus o plângere penală împotriva lui Ilie Bolojan. "Este o ticăloşie de Ordonanţă de Urgenţă"

Sindicatele din penitenciare au depus o plângere penală împotriva lui Ilie Bolojan. "Este o ticăloşie de Ordonanţă de Urgenţă"

A.E.D.
4 minute de citit Publicat la 21:11 25 Feb 2026 Modificat la 21:37 25 Feb 2026
Ilie Bolojan, prim-ministrul României. Sursa foto: Agerpres

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), condusă de Cosmin Marian Dorobanțu, a depus o plângere împotriva premierului României, Ilie Bolojan, după şedinţa pe tăiere şi concedieri din cursul zilei de marţi. Documentul a fost depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curde de Casaţie şi Justiţie, iar prim-ministrul României este acuzat că a adopat "cu rea-credinţă a adoptat «Proiectul de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului privind adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative»". Liderul FSANP a declarat miercuri, la Antena 3 CNN că Ordonanţa privind reforma în administraţie "este o ticăloşie de Ordonanţă de Urgenţă" şi l-a criticat pe Ilie Bolojan pentru participarea la o petrecere exclusivistă cu colegii de partid în ziua tăierilor.

FSANP Plângere penală împotriva premierului Bolojan după şedinţa pe tăiere şi concedieri

"Plângere penală împotriva numitului Ilie Bolojan, în calitate de prim-ministru al Guvernului României pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzute şi pedepsite de art. 297 alin (1) Codul Penal şi art. 9 alin (1) din Legea nr. 115/1999 pentru fapta constând în: cu rea-credinţă a adoptat «Proiectul de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului privind adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative», deşi a avut cunoştinţă de faptul că, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a elaborat fără competenţa legală şi constituţională proiectul de ordonanţă de urgenţă anterior menţionat, care afectează atât drepturi fundamentale, respectiv: dreptul la muncă, dreptul la liberă circulaţie, dreptul de proprietate, dreptul la protecţia persoanelor cu handicap, dreptul la proteţia copiiilor şi dreptul la un nivel de trai decent, cât şi instituţii fundamentale ale statului", au transmis oficialii de la Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor. 

În document au mai fost menţionate următoarele informaţii: "Domnul prim-ministru Ilie Bolojan nu a ţinut cont: nici de conţinutul Avizului Consiliului legislativ, nici de Avizul Consiliului Economic şi Social şi nici de avizele  Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale şi ale Ministerului Finanţelor.

Domnul Ilie Bolojan, în calitate de prim-ministru, a avut cunoştinţă, dar a ignorat cu premeditare".

Decizia reprezentanţilor FSANP vine în contextul în care în cursul zilei de marţi, în Piaţa Victoriei, a avut loc un protest la care au participat angajaţii de la Penitenciare, alături de poliţişti. Manifestanţii au vrut să intre în sediul Guvernului, însă, jandarmii i-au oprit pe membrii de sindicat.  

Liderul FSANP: "Este o ticăloşie de Ordonanţă de Urgenţă"

Președintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Cosmin Dorobanţu, a comentat la Antena 3 CNN reforma administrației, care vine cu tăieri de posturi și salarii în instituții. Potrivit acestuia, Ordonanţa privind reforma în administraţie distruge multe familii din România.

Liderul FSANP l-a criticat pe premierul Ilie Bolojan şi pentru că a acceptat invitaţia de a merge la o petrecere exclusivistă cu colegii de partid în ziua tăierilor.

"În timp ce românii plâng că sunt împovăraţi de taxe şi impozite, în timp ce unii oameni sunt daţi afară – unu, doi, trei, chiar 10 –. (...). Domnule Buşoi, nu aveţi studii. Eu, spre deosebire de dumneavoastră, am fost la o dezbatere acum două zile, am cerut studiu de impact, iar domnul secretar de stat de la Ministerul Dezvoltării nu l-a prezentat, pentru că nu-l avea. Specialiştii care puteau să spună ceea ce spuneţi dumneavoastră acum, dar nu generic, ci să spună punctual, nu existau în sala respectivă.

(...). Acest proiect de Ordonanţă de urgenţă care s-a transformat într-o OUG şi, după care domnul Bolojan a sărbătorit (n.r.: se referă la faptul că a participat la o petrecere, care a avut loc marţi seara, după şedinţa cu tăieri de la Guvern) distruge multe familii. Este o ticăloşie de Ordonanţă de Urgenţă", a declarat Cosmin-Marian Dorobanțu, președintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în cadrul emisiunii "Decisiv" de la Antena 3 CNN.

Ulterior, acesta a mai făcut următoarele precizări: "Am depus această plângere domnului procuror general Alex Florin Florenţa de la Parchetul de pe lângă Înalta Curde de Casaţie şi Justiţie şi domnul Bolojan ştia că Ministerul Dezvoltării a elaborat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă fără competenţă legală în alte domenii de activitate, cum este cel din MApN, Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei.

(...). Ba da, obligă prin Ordonanţă de Urgenţă, care a fost creată de Ministerul Dezvoltării, obligă cele două ministere de resort să modifice legea pensiilor militare".

Întrebat de prezentatoarea Antena 3 CNN, Mădălina Mihalache, "Dacă Ministerul de Interne şi Ministerul Apărării nu vor legifereze şi să vină în 30 de zile cu un proiect de lege?", Cosmin Dorobanţu a răspuns astfel: "Încalcă legea, încalcă legea". Iar când moderatoarea de la "Decisiv" a intervenit cu replica: "Şi ce se întâmplă?", liderul FSANP a spus: "Şi ce se întâmplă?!?Ajung la mine, la puşcărie". 

Principala revendicare a acestora este ca în Ordonanța de Urgență privind reforma administrației să nu se mai prevadă că urmează să fie modificată, de către M.A.I. și M.Ap.N., legislația privind pensiile militare în 30 de zile de la adoptarea actului normativ.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole