Antena 3 CNN Actualitate Trei sirieni care au trecut fraudulos graniţa, prinși de polițiști aproape de București. Unde voiau să ajungă

Trei sirieni care au trecut fraudulos graniţa, prinși de polițiști aproape de București. Unde voiau să ajungă

Trei cetăţeni sirieni care au trecut fraudulos graniţa au fost descoperiţi, marţi, de poliţişti pe raza comunei dâmboviţene Corbii Mari, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa, citat de Agerpres.

Cetăţenii sirieni mergeau pe jos spre Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti.

"Din primele informaţii, cei trei au fost transportaţi cu un TIR din Turcia până în România. TIR-ul urma să ajungă la Bucureşti, cei trei cetăţeni sirieni au tăiat prelata TIR-ului şi au coborât în zona localităţii Corbii Mari. Au fost găsiţi de poliţişti mergând pe jos spre A1. La acest moment, sunt duşi la Poliţia Găeşti. Niciunul dintre cei trei nu ştie engleza şi este dificil să ne înţelegem cu ei, o să fie adus un interpret pentru a afla cu exactitate ce s-a întâmplat cu ei", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa, Alexandra Niculae.

Cei trei, un bărbat şi două femei, au vârste între 22 şi 25 de ani.

Poliţia va întocmi dosar penal pe numele lor pentru trecere frauduloasă a frontierei, iar pe numele şoferului de TIR pentru complicitate la trecere frauduloasă a frontierei.


Subiecte în articol: criza imigranţilor
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
5 milioane de români care muncesc, îndatorați de stat cu peste 200 de euro