Antena 3 CNN Life Știinţă SpaceX a lansat în secret o nouă capsulă spațială. Ce se știe despre Starfall

SpaceX a lansat în secret o nouă capsulă spațială. Ce se știe despre Starfall

R.M.
1 minut de citit Publicat la 15:01 25 Iun 2026 Modificat la 15:01 25 Iun 2026
Compania lui Elon Musk nu a oferit aproape niciun detaliu despre proiect înainte de lansare. Colaj cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Hepta

SpaceX, compania fondată de Elon Musk, a lansat, marți, în secret, o capsulă spațială, denumită Starfall, la bordul unei rachete Falcon 9, scrie Euronews. Misiunea de testare a surprins inclusiv comunitatea pasionaților de explorare spațială, scrie Euronews.

Compania lui Elon Musk nu a oferit aproape niciun detaliu despre proiect înainte de lansare, secretul fiind păstrat până în ziua misiunii.

Mai mult decât atât, transmisiunea video a fost întreruptă brusc la aproximativ zece minute după decolare, fără explicații suplimentare.

Într-un document depus la Administrația Federală a Aviației (FAA), SpaceX afirmă că Starfall ar putea oferi „acces la microgravitație și vid” pentru companiile interesate de producția spațială și „livrarea punct-la-punct a încărcăturilor critice prin spațiu în termene scurte”, ceea ce ar putea însemna rachete sau echipamente militare.

De altfel, în documente este precizat și faptul că fiecare capsulă Starfall poate transporta o încărcătură de aproximativ 1.000 de kilograme.

Capsula este prevăzută cu un compartiment pentru încărcătură și cu un scut termic care o protejează la reintrarea în atmosferă.

Într-un mesaj publicat marți pe platforma X, SpaceX a transmis că misiunea a inclus testarea unui nou vehicul spațial care ar urma să ofere acces mai ieftin și mai frecvent la condițiile de microgravitație, necesare pentru cercetarea științifică și pentru producția de materiale în spațiu.

Lansarea are loc după ce Elon Musk, considerat cel mai bogat om din lume, nu mai este trilionar, după ce prețurile acțiunilor Tesla și SpaceX au scăzut în tranzacțiile globale desfășurate de marți. 

Acțiunile SpaceX au închis, marți, în jurul valorii de 156 de dolari, în scădere cu peste 30% față de vârful de 225 de dolari atins pe 16 iunie.

Valoarea de la închiderea pieței rămâne peste prețul de debut, de 150 de dolari, la care acțiunile au început să se tranzacționeze pe 12 iunie.

Scăderea din ultimele trei ședințe de tranzacționare a șters peste 600 de miliarde de dolari din valoarea de piață a companiei. În urmă cu doar câteva zile, aceasta ajunsese să valoreze mai mult decât Amazon și, pentru scurt timp, chiar decât Microsoft.

Citește mai multe din Știinţă
» Citește mai multe din Știinţă
TOP articole