Antena 3 CNN Actualitate Cultură Spectacol inedit în Piaţa Constituţiei. Ce pot vedea bucureştenii în acest weekend

Spectacol inedit în Piaţa Constituţiei. Ce pot vedea bucureştenii în acest weekend

Bucureştenii se vor putea întoarce in timp în acest weekend. Cei care ajung în Piaţa Constituţiei vor avea ocazia sa descopere cum se trăia într-un sat românesc din Evul Mediu, explorând „decorul" impresionant al epocii. Cavaleri și domnițe, străjeri, fachiri și meșteșugari vor recompune farmecul satului românesc, prin costume și măști populare, cântece, jocuri, demonstrații de vitejie și ateliere de olărit, sculptură în lemn, pictură pe scuturi, pielarie și țesătorie.

După această incursiune în timp, la ora 21, va fi pus în scenă şi spectacolul Vlaicu Vodă, unde iubitorii de teatru sunt aşteptaţi la primele reprezentaţii ale spectacolului, un eveniment ce propune o altfel de întâlnire cu istoria.

Adrian Găzdaru, directorul Teatrului Excelsior, a fost invitat la Antena 3, unde a vorbit despre fascinantul eveniment care va avea loc în acest weekend în inima Capitalei.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște