SRI a desecretizat documente din „Afacerea Butenko”: „Tratarea eronată a situaţiei ar fi putut conduce la un nou Sarajevo”

Serviciul Român de Informaţii a desecretizat, joi, o serie de documente - note, corespondenţă, articole din presa românească, inclusiv cele reţinute de cenzură, precum şi traduceri din presa străină – referitoare la „Afacerea Butenko”, dispariţia, la data de 6 februarie 1938, a consilierului Legaţiei URSS la Bucureşti, Theodor Hrisanfovici Butenko, reprezentantul de cel mai înalt nivel al statului sovietic în România.

Specialiştii SRI apreciază că documentele aduc în faţa publicului „o filă din istoria intelligence-ului românesc într-un context internaţional şi intern tensionat”, dar atrată şi faptuş că, în contextul relaţiilor internaţionale încordate din acel moment, ”tratarea eronată a situaţiei ar fi putut conduce la un nou Sarajevo”.

Presa centrală susținea că Butenko a fost răpit și ucis de legionari sau „lăncieri”

Lipsa de la post a diplomatului a fost reclamată, în termen de 24 de ore, Ministerului de Externe, Ministerului de Interne, Poliției Capitalei și procurorului general. Au fost luate în considerare mai multe ipoteze de lucru; partea sovietică, respectiv comisariatul pentru afaceri externe, agenția TASS și presa centrală susțineau că a fost răpit și ucis de legionari sau „lăncieri” – formațiunea paramilitară a Ligii Apărări Național Creștine. Ambele părți invocate de sovietici aveau antecedente semnificative în privința acțiunilor violente și divergențe ideologice evidente cu URSS. Partea română, respectiv Siguranța, presupunea, de asemenea, că Butenko a fost răpit sau ucis, dar de GPU (Glavnoe Politiceskoe Upravlenie – Direcția Politică Generală, din cadrul NKVD, responsabilă cu informațiile externe), având în vedere prezența la București a unor agenți despre care se știa că erau specializați în astfel de acțiuni.

Răpirea de către GPU a oficialului rus era luată în calcul de către români și pentru că predecesorul acestuia, ministrul plenipotențiar Mihail Ostrovski, primul ambasador sovietic trimis la București, în 1934, odată căzut în dizgrația lui Stalin, fusese rechemat de urgență la Moscova, în contextul marilor epurări, ulterior fiind judecat, condamnat și trimis în gulag. Ostrovski, fusese, împreună cu Nicolae Titulescu, artizan al proiectului unui pact româno-sovietic de asistență mutuală, nefinalizat însă. Ca maximă ironie, unul dintre capetele de acuzare pentru care ambasadorul a fost condamnat la 15 ani de închisoare fusese „contribuția” la demiterea lui Nicolae Titulescu

Conform unei alte teorii luate în calcul de serviciile românești, răpirea ar fi putut fi înscenată tot de GPU, chiar cu concursul lui Butenko, acțiune utilizată ca pretext pentru tensionarea relațiilor între cele două state.

Relațiile sovieto-române, deja considerabil răcite după debarcarea lui Nicolae Titulescu de la Ministerul de Externe și mai ales după instalarea guvernului condus de Octavian Goga, au tins să se degradeze și mai mult pe fondul acestei situații. Comisarul poporului pentru relații externe, Maxim Litvinov, făcea presiuni publice pentru „eliberarea” lui Butenko, în timp ce propaganda sovietică, respectiv agenția TASS și principalele ziare, Pravda și Izvestia, s-au dezlănțuit la adresa statului român și a „fasciștilor” care îl conduceau, acuzându-i că au permis sau chiar au inițiat răpirea însărcinatului cu afaceri.

Diplomatul rus a apărut la Roma

În cele din urmă, diplomatul rus a apărut la Roma, ziarul „Giornale d’Italia” publicând un interviu al acestuia, preluat de agențiile de presă Stefani, DNB, Orient Radio – RADOR, în care a declarat că a părăsit voluntar România, susținând că a dejucat o tentativă de răpire sau de ucidere a sa de către agenți ai GPU. Atât în interviu, cât și ulterior, în „Scrisoarea către MS Regele [Carol al II-lea]”, „Motivele plecării mele din București”, „Organizarea Legației Sovietice și caracterizarea membrilor legației” și „Problema Basarabiei”, fostul diplomat s-a manifestat ca un critic acerb al regimului sovietic, devoalând mai ales acțiunile criminale ale structurilor statului.

În ceea ce privește documentele care se mai păstrează în arhivele Serviciului Român de Informații, cele mai multe provin de la Siguranță, îndeosebi note, corespondență, articole din presa românească, inclusiv cele reținute de cenzură, precum și traduceri din presa străină referitoare la eveniment.

Mai trebuie subliniat că agitația din presa românească cu teoriile despre dispariția lui Butenko, de exemplu plecarea cu un vas sovietic din portul Constanța sau sub identitatea unui pilot militar, irita în mod deosebit diplomații sovietici, care au transmis protestul legației, potențând astfel situația dificilă în care erau puse autoritățile de la București în urma dispariției șefului misiunii.

Notele păstrate cuprind, pe lângă relatarea demersurilor repetate și energice, chiar furibunde, ale diplomației sovietice pe lângă Ministerul de Externe, fragmente din activitatea intensă a structurilor românești de informații pentru clarificarea situației, ipotezele de lucru și atenția acordată unor cetățeni sovietici presupuși agenți GPU, despre care se știa că erau specializați în asasinate și răpiri. Au fost activați, după cum reiese din documente, și informatorii din cercurile diplomatice și ale coloniilor străine, o sursă transmițând chiar că Butenko ar fi fost omorât de un rus alb, gelos pe soția sa, care l-ar fi înșelat cu diplomatul.

Unele documente conservate, de exemplu notele primite de la surse sau informările de la punctele de trecere a frontierei, sunt olografe, altele sunt tăieturi din presă. Pentru a nu se înrăutăți și mai mult relațiile cu statul sovietic, autoritățile românești au recurs la cenzurarea unor articole din presă, informații despre cenzură fiind lăsate să transpară din documentele păstrate.

O nouă polemică în presa vremii, după aparția lui Butenko la Roma

Apariția lui Butenko la Roma și solicitarea sa de azil politic au dus la o nouă polemică în presă, vizibilă în documentele Arhivei Serviciului: pe de o parte, cea moscovită susținea că refugiatul este un impostor, pe de altă parte, cea europeană jubila de-a dreptul la reapariția acestuia, preluându-i fervent diatribele îndreptate împotriva regimului din care el însuși făcuse parte, până de curând.

În încheiere, trebuie subliniat că documentele care se mai păstrează în arhiva SRI au o dublă valoare: pe de o parte, sunt o filă din istoria intelligence-ului românesc într-un context internațional și intern tensionat, în care acesta lucra profesionist și aplicat (chiar avangardist, dacă ne gândim la importanța acordată avant la lettre surselor deschise), în interesul statului român; pe de altă parte, ele aduc clarificări unor aspecte ale incidentului, îndeosebi din punctul de vedere al receptării în opinia publică internațională și al eforturilor propagandistice, arătând totodată și grija, chiar finețea, cu care autoritățile române și, în particular, structurile de informații, au gestionat momentul extraordinar de delicat. Este un fapt cunoscut că istoria, studiind faptele trecute, nu operează cu ipoteze, cu potențiale scenarii, dar în contextul relațiilor internaționale încordate din acel moment, tratarea eronată a situației ar fi putut conduce la un nou Sarajevo.