Antena 3 CNN Actualitate Social Sute de cereri au blocat Casa de Pensii Buzău. Pensionarii își vor banii de CASS înapoi, dar funcționarii nu-i pot ajuta cu nimic

Sute de cereri au blocat Casa de Pensii Buzău. Pensionarii își vor banii de CASS înapoi, dar funcționarii nu-i pot ajuta cu nimic

A.N.
2 minute de citit Publicat la 14:13 17 Aug 2026 Modificat la 14:13 17 Aug 2026
Imagine cu caracter ilustrativ. sursa foto: Agerpres

Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Buzău se confruntă în aceste zile cu un val de solicitări din partea pensionarilor care vor să-şi recupereze contribuţia la asigurările de sănătate reţinută din pensie. Doar că, în lipsa unui temei juridic, niciuna dintre aceste cereri nu poate fi rezolvată în favoarea celor care le depun – iar volumul mare de solicitări îngreunează, în schimb, activitatea instituţiei, notează Agerpres.

CJP Buzău a precizat că, în ultimele zile, au fost înregistrate 240 de astfel de cereri, prin care pensionarii cer restituirea banilor reţinuţi.

Oficialii instituţiei subliniază însă că reţinerea contribuţiei la sănătate din pensiile care depăşesc 3.000 de lei este o măsură prevăzută de lege şi că nu există, în acest moment, niciun alt act normativ care să permită returnarea acelor sume.

Ce spune Casa de Pensii despre cadrul legal

Reprezentanţii instituţiei explică pe ce se bazează reţinerea şi de ce cererile nu pot fi soluţionate favorabil.

„Ca urmare a numărului mare de cereri adresate CJP Buzău, prin care beneficiarii de pensii, aflaţi în evidenţa acestei instituţii, au solicitat revocarea reţinerii contribuţiei de asigurări de sănătate, precum şi restituirea sumelor deja reţinute până în prezent, facem următoarele precizări: măsura reţinerii contribuţiei de asigurări de sănătate asupra veniturilor din pensii este reprezentată de prevederile art.154, alin.(1), art.155, alin.(1), lit.a^2 şi art.157^6 din Codul Fiscal, aşa cum a fost modificat prin Legea nr.141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare. Potrivit acestui cadru legal, începând cu data de 01.08.2025, pentru pensiile mai mari de 3.000 lei, se aplică CASS în procent de 10%, doar asupra părţii care depăşeşte plafonul de 3.000 lei”, se arată într-un comunicat al CJP Buzău.

Astfel, contribuţia de 10% nu se aplică întregii pensii, ci doar sumei care trece de pragul de 3.000 de lei.

Cererile aglomerează instituţia, dar nu produc niciun efect

Casa de Pensii atrage atenţia că, în forma actuală a legii, aceste solicitări rămân fără finalitate şi nu fac decât să încarce inutil activitatea instituţiei.

„În acest context, menţionăm că solicitările referitoare la restituirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, adresate CJP Buzău, sunt lipsite de temei juridic, dar şi de vreun efect favorabil solicitantului, în lipsa existenţei unui act normativ sau jurisdicţional (decizie a Curţii Constituţionale a României sau decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), care să reglementeze expres revocarea acestei reţineri ori restituirea sumelor deja reţinute. Ca urmare a depunerii unui număr mare de solicitări cu acest obiect şi în lipsa posibilităţii legale de soluţionare favorabile, singurele efecte sunt aglomerarea nejustificată a activităţii instituţiei şi creşterea cheltuielilor acesteia”, a mai transmis instituţia.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole