Antena 3 CNN Politică Tomac îl atacă pe Bolojan: „Nu îți poți construi o carieră solidă pe angajamente care azi sunt valabile și peste două ore nu mai sunt”

Tomac îl atacă pe Bolojan: „Nu îți poți construi o carieră solidă pe angajamente care azi sunt valabile și peste două ore nu mai sunt”

A.I.
3 minute de citit Publicat la 20:27 30 Iun 2026 Modificat la 20:27 30 Iun 2026
Consilierul prezidențial Eugen Tomac. Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Eugen Tomac, consilier al președintelui Nicușor Dan și fost premier desemnat, a comentat, marți, la Decisiv Prime Time, situația de blocaj politic care, la aproape două luni de la moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan, împiedică învestirea unui nou cabinet.

Potrivit lui Tomac, liderul liberal Ilie Bolojan contribuie la blocaj prin faptul își schimbă poziția și condițiile la negocieri.

"Această criză s-a transferat puternic într-o zonă care produce efecte (...) iar dacă se va menține această stare de tensiune pentru economie, impactul va fi catastrofal și, până la urmă, va afecta fiecare familie din această țară", a avertizat el.

Declarațiile făcute la Antena 3 CNN de consilierul lui Nicușor Dan, în continuare.

Eugen Tomac: "Efectul acestei crize poate fi catastrofal pentru toți românii"

"Cred că mesajul Domnului președinte este cât se poate de corect și de clar: atât timp cât partidele politice au refuzat să vină cu o soluție care să genereze o majoritate, iar președintele a făcut două desemnări care nu au convins partidele politice, evident că în momentul de față nu ne rămâne decât să sperăm că orgoliul politic și calculul - mult prea devreme - electoral pot fi lăsate la o parte, astfel încât să se genereze o soluție care să ofere României stabilitate și o perspectivă în ceea ce privește viitorul"

(Cătălina Porumbel: "Președintele are vreun termen pentru această desemnare și numirea unui guvern cu puteri depline?")

"Președinte a subliniat cât se poate de clar și de corect că partidele ar trebui să renunțe la parte din pretențiile exagerate și să discute despre o soluție realistă comună pe care să o pună pe masă pentru a debloca în situația politică.

Această criză s-a transferat puternic într o zonă care produce efecte și - putem spune fără să ne temem - cu un impact, dacă se va menține această stare de tensiune, catastrofal pentru economie și, până la urmă, va afecta fiecare familie din această țară.

Românii au făcut un efort uriaș pentru a răspunde unui șoc fiscal pe care Guvernul și l-a asumat anul trecut.

Mă mir că, totuși, oamenii politici care și-au asumat decizii importante pentru a corecta alte erori politice renunță cu atâta ușurință la efortul pe care l-au făcut și rămân blocați în niște reguli au autoimpuse, care mențin această stare de tensiune.

Eugen Tomac: "Într-o democrație solidă, rezultatul moțiunii se respectă"

Cred că este momentul potrivit pentru a pune pe primul loc cetățenii României și apoi orgoliile politice, pentru că altfel rămânem în acest blocaj (...)

Un număr important de membri ai Parlamentului României au votat o moțiune. Nu discut condițiile și contextul (...), dar există un rezultat și într-o democrație solidă se respectă acest rezultat.

Acesta este un prim aspect.

Al doilea: nu îți poți construi o carieră politică solidă pe angajamente care azi sunt valabile, iar peste două ore nu mai sunt valabile și eu cred că trebuie să se renunțe la jocul politic de moment, de conjunctură și să se pună pe primul loc interesul cetățeanului român."

(Cătălina Porumbel: "Vă referiți vă referiți la Ilie Bolojan?")

"În cazul în care trebuie să facă cineva un pas important într-o direcție sau alta, evident că domnul Bolojan este persoana care trebuie să dea dovadă de mai multă flexibilitate, pentru că în momentul de față țara este blocată tocmai pentru că PNL-ul într-o săptămână este în opoziție totală cu toată lumea și anunță că pleacă în opoziție, iar peste câteva zile își revizuiește decizia.

Sigur că sunt legitime toate pozițiile politice. Trăim într-o democrație, dar evident că trebuie să ne gândim și la consecințele în ceea ce privește această țară."

Eugen Tomac: "În câteva săptămâni, lucrurile vor trebui clarificate într-o direcție sau alta"

(Cătălina Porumbel: "Și noi când o să avem un guvern cu puteri depline? Putem să stăm doi ani cu guvernul interimar?")

"Eu cred că într-un timp mai scurt de câteva săptămâni lucrurile vor trebui clarificate într-o direcție sau alta. Am dat un termen realist.

Dacă liderii partidelor politice vor ajunge la o soluție convingătoare, lucrurile se pot închide în câteva zile. În caz contrar, ținând cont și de calendarul pe care îl avem și de faptul că Parlamentul intră în vacanță, evident că trebuie să fim realiști și să privim lucrurile exact așa cum se desfășoară. 

Din păcate, prelungirea acestei crize afectează atât economia, cât și toți cetățenii României, pentru că oamenii așteaptă rezultate și soluții."

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole