Antena 3 CNN Externe Imagini cu militarii români care participă la impresionanta paradă de pe Champs-Élysées, în semn de unitate pentru Ucraina

Imagini cu militarii români care participă la impresionanta paradă de pe Champs-Élysées, în semn de unitate pentru Ucraina

Georgiana Marina
3 minute de citit Publicat la 11:42 14 Iul 2026 Modificat la 12:50 14 Iul 2026
Militari din mai multe state europene, inclusiv din România, participă marți la parada organizată la Paris de Ziua Națională a Franței

Militari din mai multe state europene, inclusiv din România, participă marți la parada organizată la Paris de Ziua Națională a Franței, într-o demonstrație de unitate și sprijin pentru Ucraina. Zeci de mii de oameni sunt prezenți în centrul capitalei franceze, în ciuda valului de ăldură extremă care afectează țara, scrie Euronews. La eveniment participă toți liderii "Coaliției de Voință". Președintele Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru sunt, de asemenea, prezenți.

Președintele Emmanuel Macron conduce cea de-a zecea și ultima paradă de 14 iulie din mandatul său, avându-l alături pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Ceremoniile au loc într-un moment cu o puternică încărcătură simbolică, la zece ani de la atacurile teroriste care au lovit Franța.

Parada militară de Ziua Bastiliei comemorează luarea cu asalt a fortăreței Bastilia, la 14 iulie 1789, unul dintre momentele decisive ale Revoluției Franceze. Evenimentul va preceda semifinala Cupei Mondiale dintre Franța și Spania, programată în cursul serii.

În acest an, la paradă participă militari din statele care sprijină Ucraina, precum și soldați și copiloți ucraineni. Ceremoniile au loc în timp ce invazia rusă pe scară largă în Ucraina a intrat în al cincilea an.

Defilarea de pe bulevardul Champs-Élysées a început în jurul orei 10:00. Aproximativ 500 de militari din statele membre ale "Coaliției de Voință", care sprijină Kievul în fața Moscovei, participă la ceremonie.

După aceștia vor defila aproximativ 25 de militari ucraineni, la o zi după reuniunea de la Paris a liderilor statelor din coaliție.

Ministerul Apărării Naționale a anunțat că și un detașament al Armatei României va defila pe Champs-Élysées. Tema paradei din acest an este "Réveil stratégique de l’Europe", în traducere "Trezirea strategică a Europei".

Președintele României, Nicușor Dan, și partenera sa, Mirabela Grădinaru, asistă la ceremoniile organizate pe Champs-Élysées și în Place de la Concorde.

"Un simbol puternic"

Franța și Regatul Unit conduc, începând de anul trecut, "Coaliția de Voință", din care fac parte state dispuse să contribuie la o forță multinațională europeană care ar putea fi desfășurată în Ucraina după încheierea unui eventual armistițiu.

Emmanuel Macron a declarat luni că Europa este pregătită să lupte pentru libertate.

"Mesajul pe care îl transmitem lumii este următorul: da, pacea este obiectivul nostru", a afirmat liderul francez într-un discurs adresat forțelor armate. "Da, prețuim libertatea și statul de drept. Și da, suntem pregătiți să luptăm pentru a le apăra, întotdeauna și chiar cu prețul sângelui, dacă va fi necesar", a adăugat Macron.

Un reprezentant al președinției franceze a descris parada drept „un simbol puternic al unei Europe care devine conștientă de pericolele lumii și de faptul că trebuie să își ia destinul în propriile mâini”.

În cursul serii, atenția francezilor se va îndrepta către semifinala Cupei Mondiale dintre Franța și Spania, programată la ora 21:00.

După câștigarea Cupei Mondiale în 2018, Franța a ajuns în finala turneului din 2022, însă a fost învinsă de Argentina.

Macron a anunțat că meciul va fi precedat de un moment de reculegere în memoria victimelor atacului terorist comis în urmă cu zece ani la Nisa.

Zece ani de la atentatul de la Nisa

La 14 iulie 2016, un camion a intrat în mulțimea care părăsea spectacolul de artificii organizat de Ziua Franței la Nisa. Atacul s-a soldat cu 86 de morți și peste 400 de răniți.

Gruparea teroristă Stat Islamic a susținut că atacatorul, un tunisian în vârstă de 31 de ani, Mohamed Lahouaiej-Bouhlel, era unul dintre adepții săi. Acesta a fost împușcat mortal de polițiști la locul atacului.

Atentatul de la Nisa a avut loc la câteva luni după atacurile comise la Paris și în împrejurimi, la 13 noiembrie 2015, în urma cărora au murit 130 de persoane.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole