Un vultur care refuza să se dea laoparte de pe aripa unui avion care aştepta să decoleze de pe insula greacă Creta a trebuit îndepărtat cu forţa pentru a evita potenţiale daune ale aparatului de zbor, a relatat luni o publicaţie locală.
Publicaţia Patris a precizat că incidentul s-a produs duminică seară pe aeroportul din Heraklion, Creta, iar pompierii au fost chemaţi pentru îndepărtarea păsării de pradă.
Cotidianul a publicat imagini în care pasărea de mari dimensiuni apărea învelită într-o geacă şi ţinută de un pompier, scrie Agerpres.
Articolul nu preciza către care destinaţie se îndrepta zborul.
Vulturul a fost apoi pus într-o cutie de lemn şi transferat la muzeul de istorie naturală din insulă pentru a primi îngrijiri, a mai precizat publicaţia cretană.
Păsările sunt aspirate frecvent în motoarele avioanelor, provocând uneori accidente grave.
Săptămâna trecută, Consiliul naţional pentru siguranţa transporturilor din Statele Unite a anunţat că au fost găsite resturi de pasăre în motorul unui avion Ryanair care a zburat din Grecia în Germania pe 10 iulie când o paletă s-a desprins spărgând un hublou şi aspirând parţial un pasager în exteriorul aeronavei.
Patru presupuse coliziuni cu păsări în motorul avionului au fost semnalate de echipaj în decursul celor 12 luni precedente accidentului, însă nicio pagubă nu a fost constatată în timpul operaţiunilor ulterioare de mentenanţă, a precizat Consiliul american pentru securitate în transporturi.