Antena 3 CNN Externe Vizită-fulger a oficialilor UE la Budapesta, pentru discuții cu Peter Magyar. „Intrăm în criză de timp pe mai multe subiecte”

Vizită-fulger a oficialilor UE la Budapesta, pentru discuții cu Peter Magyar. „Intrăm în criză de timp pe mai multe subiecte”

M.L.
1 minut de citit Publicat la 15:10 17 Apr 2026 Modificat la 15:13 17 Apr 2026
Peter Magyar va prelua mandatul de premier la începutul lunii mai. Foto: Getty Images

Oficialii UE se află în aceste zile la Budapesta pentru discuții cu Peter Magyar, menite a reface relația tensionată existentă până acum între Bruxelles și Ungaria, informează The Guardian.

Viktor Orban, al căruit partid a pierdut dezastruos alegerile parlamentare de duminica trecută, a recunoscut, într-un interviu pentru presa maghiară că „o eră politică s-a încheiat”, dar a dat de înțeles că va rămâne lider al partidului Fidesz, chiar dacă a admis că acesta va trebui restructurat.

Am trecut printr-un montagne russe emoțional. Am simțit durerea, golul ei. Duminica a fost doar durere, iar luni, goliciune”, a spus Orban. „Amploarea înfrângerii este mare.

Prezența unei delegații de oficiali europeni la Budapesta este văzută astfel drept o „resetare critică” a relației dintre blocul comunitar și Ungaria.

„Intrăm în criză de timp pe mai multe subiecte”, declara joi purtătoarea de cuvânt al Comisiei UE, Paula Pinho.

Printre acestea figurează împrumutul UE acordat Ucrainei, în valoare de 90 de miliarde de euro, și pe care guvernul Orban l-a blocat în luna februarie, prin drept de veto. 

Peter Magyar urmează a prelua mandatul de premier al Ungariei la începutul lunii mai. Magyar face și el eforturi pentru deblocarea unor fonduri UE pentru Ungaria, în valoare de 17 miliarde de euro.

„E clar că e și în interesul Ungariei, dar și în cel al UE că trebuie să facem progrese cât mai curând posibil”, a spus Paula Pinho.

Din cele 17 miliarde de euro destinate Ungariei și înghețate în prezent de UE, o tranșă de 10 miliarde urmează a expira la finele lui august - dată până la care Budapesta trebuie să implementeze mai multe măsuri de reformă, legate de combaterea corupției, dreptul la azil și libertatea academică.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole