Mai puţini angajaţi de la stat vor primi vouchere de vacanţă în 2026. Regulile s-au schimbat, iar criteriile de acordare sunt mai dure. De exemplu, vor primi acest bonus doar angajaţii cu venituri nete lunare de până la 6.000 de lei, nu de 8.000, ca până acum.
Începând cu data de 1 ianuarie 2026, sistemul de vouchere de vacanță pentru angajații din sectorul public din România a fost actualizat semnificativ prin Legea nr. 141/2025, care aduce modificări fiscale și bugetare, și prin revizuirea Ordonanței de Urgență nr. 8/2009 privind voucherele de vacanță.
Potrivit noilor reglementări, voucherele se acordă personalului ale cărui salarii de bază lunare nete sunt de până la 6.000 de lei.
Noutatea de anul acesta este legată de faptul că voucherele pot fi utilizate integral pentru achiziția de servicii turistice interne, fără obligația unei contribuții financiare din partea angajatului.
Totodată, valoarea rămâne la 800 de lei.
De aceste vouchere pot beneficia oamenii care lucrează în instituții publice, fie că e vorba despre personalul din primării sau prefecturi.
De asemenea, profesorii, medicii, asistenții, dar și polițiștii se pot încadra la aceste tichete de vacanță, însă, cu toate acestea, fiecare instituție în parte va decide dacă va acorda aceste tichete, în funcție de bugetele aprobate.