Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se numără printre cei care și-au exprimat îngrijorarea că lumea va asista la o „Yalta 2” dacă Donald Trump, Xi Jinping și Vladimir Putin se vor întâlni, așa cum este programat, la summitul APEC din China, săptămâna viitoare. În diplomație, este un adevăr că, dacă nu te afli la masa negocierilor, riști ca tu, sau valorile tale, să ajungi pe „meniu” și să fii „împărțit”. Mulți dintre cei excluși de la summitul de la Shenzhen, în primul rând Ucraina, dar și țările din Europa de Est și din regiunea baltică, Taiwanul și chiar Iranul, au motive să fie îngrijorați că susținătorii lor ar putea să-i abandoneze, în cadrul unui compromis geopolitic, scrie The Guardian.
Putin propune de multă vreme această reconstituire a celui mai important summit din timpul războiului, care a avut loc în februarie 1945, la insistența lui Iosif Stalin, într-o stațiune țaristă în paragină de pe coasta de sud a Crimeii, alături de Franklin D. Roosevelt și Winston Churchill.
Trump s-a prezentat în rolul oaspetelui entuziast, în timp ce Xi joacă rolul gazdei timide, mereu reticentă în a îmbrățișa statutul de superputere globală tradițională. Nimeni nu știe exact ce se va întâmpla dacă cei trei lideri mondiale se vor întâlni sau chiar dacă China va permite mai mult decât un schimb rigid de declarații bazat pe protocol. China încearcă deja să scoată dezarmarea nucleară de pe ordinea de zi.
Totuși, s-ar putea dovedi a fi doar o formă de teatru geopolitic în miniatură pe care Putin o poate prezenta pe plan intern pentru a demonstra că Rusia, chiar și cu o economie de șapte ori mai mică decât cea a UE, joacă în continuare în liga celor mari.
Dar dacă Putin face ce vrea, va încerca să se asigure că aceasta devine prima dintr-o serie de întâlniri în acest format, în care marile puteri organizează o nouă ordine mondială pe un set de principii orientate spre securitate, în care valorile liberale joacă un rol redus.
Negociatorul-șef al Rusiei, Vladimir Medinsky, a spus pentru televiziunea rusă că „sarcina este de a crea un sistem cuprinzător de securitate globală în Europa, care va deveni o nouă Yalta sau un Potsdam modern”.
„Dacă vom reuși să creăm un astfel de sistem de securitate, atunci vom asigura pacea în Europa timp de decenii, poate chiar secole. Aceasta este sarcina noastră principală”, a spus el.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a declarat că summitul ar putea marca „începutul unei reveniri de la această alunecare spre haosul absolut la stabilizare”.
Pentru Zelenski, îngrijorarea este că aproape de fiecare dată când Putin și Trump conversează, Kievul este cel care are de suferit.
Yalta originală este amintită pe scară largă, în afara Rusiei, ca un moment plin de compromisuri, care a rivalizat cu concilierea acordului de la München din 1938. Au fost opt zile care au modelat lumea postbelică, în care țările absente au fost abandonate sau divizate de învingătorii din timpul războiului.
Roosevelt, cu câteva luni înainte de moarte, era hotărât să obțină sprijinul Rusiei pentru o nouă organizație de tipul Ligii Națiunilor și pentru participarea Rusiei la războiul împotriva Japoniei. În schimb, a acceptat prezența Rusiei în Polonia și și-a acoperit urmele trădării convingându-l pe Stalin să semneze o declarație care afirma că principiile „drepturilor suverane și ale autoguvernării” ar trebui să prevaleze în țările eliberate de sub dominația nazistă.
Puțini au crezut că dictatorul avea vreo intenție de a onora acordul. Într-adevăr, onoarea a fost oarecum absentă pe parcursul celor opt zile. Când Churchill i-a spus lui Stalin că era o „chestiune de onoare” ca independența Poloniei, casus belli original al Marii Britanii, să fie păstrată, Stalin a răspuns că pentru el problema era „o chestiune de viață și de moarte”.
Churchill nu avea nicio modalitate de a-l confrunta pe Stalin, deoarece până atunci era învingătorul Stalingradului, al Kurskului și comandantul unei armate care zdrobise Germania.
Sentimentul de rușine care a urmat după Yalta s-a acumulat în special în America, într-o asemenea măsură încât, în mai 2005, înaintea unei vizite la Moscova cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a Zilei Victoriei în Europa, George Bush a declarat în fața unui public din Letonia că Yalta „a condamnat milioane de oameni la captivitatea comunistă”.
„Atunci când națiunile puternice negociau, libertatea națiunilor mici era, într-un fel, sacrificabilă. Totuși, această încercare de a sacrifica libertatea în numele stabilității a lăsat un continent divizat și instabil”, spunea atunci Bush.
Era, însă, o opinie împărtășită în întreaga Europă.
Tradiția republicană exprimată de Bush a fost eliminată de Trump. În documentul său privind securitatea națională din 2025, Trump a lăudat geopolitica bazată pe sferele de influență promovată la Yalta. El a desemnat emisfera vestică drept domeniul Americii. Documentul a rămas respectuos față de sferele de influență ale Rusiei și Chinei.
Din păcate, Trump nu a ținut seama prea mult de strategia pregătită pentru el. Și-a păstrat respectul față de Putin și Xi, dar s-a lăsat pradă, împreună cu Israelul, unei extinderi imperiale dezastruoase în alte părți, în special în Iran.
Prin urmare, SUA și Rusia se apropie de summit solicitând ajutorul Chinei pentru a le scoate din războaiele care le-au rănit. Xi este distribuit în rolul lui Stalin, găzduind două țări care au nevoie de binefacerea sa.
Acest lucru face China să fie oarecum reticentă, ezitând să-și folosească influența dacă acest lucru ar ajuta SUA sau dacă ar fi percepută ca fiind în contradicție cu narațiunea chineză conform căreia țara este o forță a stabilității și a coexistenței. În cadrul conferinței organizate de Emirates Policy Center la Abu Dhabi, profesorul Minghao Zhao de la Universitatea Fudan a oferit o expunere clasică a principiului chinez al neamestecului.
„Războiul dintre Rusia și Ucraina este greșeala strategică comisă de președintele rus. Războiul cu Iranul este greșeala strategică comisă de președintele Trump. China gestionează consecințele acestor conflicte”, a spus el.
În schimb, Wang Huiyao, președintele Centrului pentru China și Globalizare și unul dintre primii susținători ai unui summit trilateral, a susținut că prezența Chinei este necesară. El a făcut referire la „capcana Kindleberger”, o perioadă de haos cauzată de o lipsă de leadership la nivel global.
El a afirmat că țara încearcă să fie de ajutor prin susținerea multilateralismului și ar putea oferi garanții în Iran, lucru pe care conducerea iraniană îl apreciază, dar chiar și el a privit rolul de stabilizare al Chinei în mare măsură prin prisma dezvoltării economiei globale.
Pe scurt, China ar putea ajuta la eliberarea lui Trump din Orientul Mijlociu. La urma urmei, căile navigabile deschise sunt necesare pentru a satisface cererea sa insațiabilă de petrol.
Însă China vede Ucraina ca pe o problemă de securitate strict europeană, în care nu este dispusă să-l trădeze pe Putin sau să susțină o înțelegere la care se ajunge fără acordul Europei. China se află în plin proces de reparare a relațiilor cu Europa, după ce supracapacitatea industrială a Chinei din 2025 a inundat piața europeană, riscând dezindustrializarea acesteia.
Îmbrățișarea de către China a viziunii lui Putin despre o nouă arhitectură de securitate europeană ar înfuria Germania și Comisia Europeană.
Pentru unii, precum John Ikenberry, teoreticianul internaționalismului liberal, imaginea președintelui SUA împărțind lumea cu autocrați este o anatemă. El crede că există o alianță viabilă a democrațiilor.
Însă Charles Kupchan, cercetător principal la Consiliul pentru Relații Externe, afirmă că viitorul va fi marcat de tot mai multe conferințe de tipul celei de la Yalta.
„Trebuie să învățăm să colaborăm dincolo de liniile de demarcație geopolitice și ideologice. Ne aflăm acum într-o lume în care SUA și aliații săi democrați nu mai reprezintă coaliția dominantă.
Cine apare? China, India, Indonezia, țări mari din sudul lumii, toate joacă pe teren și majoritatea au legături economice mai strânse cu China decât cu SUA. Va trebui să învățăm să lucrăm cu autocrațiile și să trăim cu ele mai confortabil. Există vreun risc negativ? Sigur.
Ar putea Trump să ignore Taiwanul și Ucraina? Posibil, dar mă îndoiesc. Dar trebuie să spargem gheața. Aceste conversații trebuie să înceapă acum și îi dau credit președintelui Trump pentru că le-a inițiat”, a spus el.