Antena 3 CNN Externe Zelenski îl acuză pe Putin că a încercat să îl asasineze de două ori într-o săptămână. Ambele tentative ar fi avut loc în Moldova

Zelenski îl acuză pe Putin că a încercat să îl asasineze de două ori într-o săptămână. Ambele tentative ar fi avut loc în Moldova

G.M.
1 minut de citit Publicat la 07:35 16 Sep 2026 Modificat la 07:35 16 Sep 2026
Zelenski îl acuză pe Putin că a încercat să îl asasineze de două ori într-o săptămână. FOTO: Getty Images

Rușii au încercat de două ori, în cursul acestei săptămâni, să atace cu drone avionul în care se afla Volodimir Zelenski, a declarat președintele Ucrainei într-un interviu acordat CBS News.

Potrivit lui Zelenski, prima tentativă a avut loc în urmă cu aproximativ o săptămână, în Republica Moldova. Despre acest incident a vorbit anterior premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre.

Șeful statului ucrainean urma să plece de la Chișinău spre Oslo, pentru a participa la funeraliile regelui Norvegiei, Harald al V-lea.

"În Moldova se afla avionul meu prezidențial, de aceea ei, rușii, au atacat Moldova. Când ne-am întors acasă, din nou prin Chișinău, au făcut același lucru" susține Zelenski.

Potrivit președintelui ucrainean, al doilea incident s-a produs în timpul călătoriei sale de întoarcere în Ucraina, "câteva zile mai târziu". 

Unul sau două drone, la fel ca în cazul precedent, au pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova. CBS News notează că acest caz nu fusese raportat anterior. Zelenski nu a precizat când anume a avut loc cea de-a doua tentativă de a amenința avionul prezidențial și nu a oferit alte detalii.

La rândul său, Chișinăul a anunțat că mai multe drone rusești au pătruns în spațiul aerian al țării pe 12 și 14 septembrie.

Oficialii ucraineni au declarat după cel de-al doilea incident că toți membrii delegației prezidențiale sunt în siguranță și că, la momentul tentativei de atac, nu era clar dacă aceasta a fost una intenționată.

Potrivit lui Zelenski, astfel de acțiuni ale Rusiei fac parte dintr-o strategie de intimidare a sa și a altor lideri străini.

Pe 13 septembrie, Rusia a atacat o locomotivă ucraineană în gara Iahodîn, în apropierea graniței cu Polonia. Potrivit autorităților de la Kiev, ținta atacului ar fi fost un tren diplomatic în care se aflau consilieri pentru probleme de securitate din mai multe țări ale Uniunii Europene, precum și fostul premier britanic Boris Johnson.

Într-un alt tren aflat în gară în momentul atacului se afla și fostul director al CIA, David Petraeus.

Ministerul rus de Externe a comentat atacul, afirmând: "Politicienii și diplomații occidentali trebuie să evalueze lucid riscurile existente atunci când fac astfel de călătorii".

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole