Antena 3 CNN Be EU Be EU. Unde și când vor ajunge miliardele care trebuie să restarteze România

Be EU. Unde și când vor ajunge miliardele care trebuie să restarteze România

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 10:32 24 Iul 2021 Modificat la 10:34 24 Iul 2021
Be EU. Unde și când vor ajunge miliardele care trebuie să restarteze România
Sursa foto: Antena 3

Unii spun că vor sosi la finalul acestui an, alții dau de înțeles că la începutul anului viitor. Cert este că toate statele membre speră că anul 2021 va fi și cel al revenirii.

Sabina Iosub a analizat, alături de invitații săi, modul în care vor fi alocate miliardele europene.

"Acest proces nu s-a terminat, pentru că ne așteptăm ca anul viitor să fie anul refacerii complete pentru societatea si economia europeană. Acest lucru este important pentru toate statele membre, pentru țări precum România, dar și pentru Croația, țara din care vin eu

Situația este una fără precedent, din cauza crizei sanitare globale, dar și din cauza crizelor socială și economică din Europa. Principalul nostru obiectiv este să facem tot posibilul pentru a aloca și a folosi fiecare ban european în beneficiul cetățeanului european", a spus Karlo Ressler. 

"Este central să simplificăm modul în care se accesează banii europeni. Pentru că, de fapt, aici este principala problemă. Noi avem aceste fonduri disponibile, dar nu reușim să aducem aceste resurse financiare acolo unde contează mai mult, la beneficiarii care au nevoie de resurse europene și asta ne-am propus prin raportul la care lucrez în prezent. (...)

Birocrația este de vină, dar și faptul că nu avem proceduri clare. Eu cred că aici cei de la Bruxelles trebuie să intervină și să impulsioneze statele membre să își schimbe regulile, pentru că ceea ce avem la noi în țară, această greutate de a accesa bani europeni, este cauzată de anuite decizii luate de noi, la București", a declarat, la rândul său, europarlamentarul român Victor Negrescu, în emisiunea Be EU, realizată de Sabina Iosub.

 

×
Parteneri
x close