Antena 3 CNN Be EU Preţ record al carbonului în UE. Tona de carbon depăşeşte pragul de 50 de euro

Preţ record al carbonului în UE. Tona de carbon depăşeşte pragul de 50 de euro

Prețurile autorizațiilor de carbon în Uniunea Europeană au depăşit, pentru prima dată pragul de 50 de euro pe tonă, mişcare influenţată de înăsprirea politicilor climatice europene și de cererea crescută din partea investitorilor.

Preţ record al carbonului în UE. Tona de carbon depăşeşte pragul de 50 de euro
Sursa foto: Hepta
de Adelina Miron    |    04 Mai 2021   •   15:42

Preţul permiselor pentru carbon din UE au urcat pentru prima dată peste nivelul de 50 de euro pe tonă, marţi, 4 mai, cel mai mare prag de la momentul lansării pieţei de carbon în 2005. 

Piața de carbon este principalul instrument al blocului european pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, obligând centralele electrice, industria și companiile aeriene care efectuează zboruri în Europa să cumpere permise atunci când poluează.

Preţurile carbonului au crescut substanţial începând cu luna decembrie a anului trecut, când tona de carbon a atins niveluri record de peste 30 de euro, comercianții anticipând că disponibilitatea permiselor de carbon se va reduce, în contextul în care Comisia Europeană şi-a propus un obiectiv ambiţios de reducere a emisiile de carbon cu 55% până în 2030. 

În această vară, liderii europeni de la Bruxelles vor prezenta un pachet de politici de reducere a emisiilor în toate sectoarele pentru a îndeplini obiectivul, inclusiv reforme pe piaţa europeană de carbon. 

×
Subiecte în articol: carbon record
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close