Antena 3 CNN Be EU Europarlamentarul PSD Victor Negrescu, despre priorităţile Parlamentului European în acest an: "Vom revizui bugetul pe termen lung"

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu, despre priorităţile Parlamentului European în acest an: "Vom revizui bugetul pe termen lung"

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a vorbit la "Be EU cu Sabina Iosub" despre priorităţile Parlamentului European în acest an.

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu, despre priorităţile Parlamentului European în acest an: "Vom revizui bugetul pe termen lung"
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    16 Ian 2024   •   19:19

"Urmează Uniunea Europeană să modifice bugetul pe termen lung şi în contextul acesta bugetul pe anul 2025 va fi primul buget ce rezultă din această revizuire care este realizată la nivel european. Practic, putem, şi asta încerc să fac, să alocăm fonduri suplimentare", a spus Victor Negrescu, marţi, la "Be EU cu Sabina Iosub".

"Suntem în faza de finalizare a implementării a tot ce înseamnă zona europeană pentru educaţie, adică să avem o Uniune Europeană care recunoaşte studiile şi diplomele", a mai declarat europarlamentarul Victor Negrescu.

Victor Negrescu, responsabilul Comisiei pentru Educație şi Cultură din PE pentru Anul European al Competențelor

"Sunt responsabilul Comisiei pentru cultură şi educaţie din Parlamentul European pentru această componentă. Vorbim de strategia Uniunii Europene în această privinţă, mai exact cum ne putem noi asigura că europenii şi românii sunt formaţi şi au o pregătire adaptată cerinţelor de pe piaţa muncii", a mai spus Victor Negrescu.

Be Eu live din Parlamentul European

Victor Negrescu, despre prioritățile Parlamentului European

Publicată de Be EU pe Marţi, 16 ianuarie 2024

Potrivit lui Victor Negrescu, ţara noastră anul acesta are câteva obiective foarte clare printre care intrarea în spaţiul Schengen şi implementarea într-o manieră adecvată a programelor europene.

"Vom revizui bugetul european pe termen lung şi există riscul să avem bani europeni tăiaţi pentru România dacă nu suntem atenţi la negocierile care se poartă", a transmis chestorul Parlamentului European.

×
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close