Antena 3 CNN Be EU Victor Negrescu: "S-a dat startul negocierilor privind bugetul UE pentru 2025"

Victor Negrescu: "S-a dat startul negocierilor privind bugetul UE pentru 2025"

S-a dat startul negocierilor privind bugetul UE pentru 2025, iar așteptările sunt consistente, a anunţat europarlamentarul PSD Victor Negrescu.

Victor Negrescu: "S-a dat startul negocierilor privind bugetul UE pentru 2025"
Sursa foto: Facebook | Victor Negrescu
de Redacția Antena 3 CNN    |    10 Apr 2024   •   11:58

"S-a dat startul negocierilor cu reprezentanții Comisiei Europene și ai Consiliului Uniunii Europene privind bugetul UE pentru anul 2025. În calitate de negociator-șef al Parlamentului European privind bugetul european voi susține cu tărie necesitatea unei bugetări axate pe nevoile cetățenilor în jurul a trei principii cheie: finanțarea programelor prin care creștem nivelul de trai al cetățenilor și dezvoltăm componenta socială prin care nu lăsăm pe nimeni în urmă, să ne asigurăm că banii europeni ajung acolo unde este nevoie de ei, printr-o mai bună implementare, flexibilizarea și simplificarea regulilor, combaterea corupției și prioritizarea finanțărilor şi către obiective noi de finanțare, iar protejarea modului nostru de viață, prin creșterea investițiilor în zone de siguranță și de securitate, pornind de la apărarea noastră comună până la reziliența societății pe componente precum combaterea traficului de droguri sau investițiile în educație și sănătate", a scris pe Facebook europarlamentarul Victor Negrescu.

El afirmă că liderii europeni "trebuie să înțeleagă că așteptările de la Uniunea Europeană sunt consistente și îndreptățite".

"În consecință, i-am explicat comisarului european pentru bugete faptul că trebuie să trecem de la teorie la practică, de la programe pe hârtie la acțiune în teren pentru ca oamenii să simtă beneficiile apartenenței la UE", a încheiat Victor Negrescu.

✅ ️S-a dat startul negocierilor cu reprezentanții Comisiei Europene și ai Consiliului Uniunii Europene privind bugetul...

Publicată de Victor Negrescu pe Miercuri, 10 aprilie 2024

×
Parteneri
Primele imagini cu băiețelul din Gorj vândut de părinți în Germania
x close